Traumele familiale - Separarea membrilor prin divorț

Dintre toate fenomenele manifestate în familii, divorțul este unul care afectează echilibrul psiho-emoțional al membrilor ei, în special al copiilor, și generează disfuncții, uneori majore, pe toate nivelurile vieții lor (personal, relațional, economic, profesional, social, spiritual). Gravitatea efectelor negative este influentată de unele caracteristici ale copilului: varstă, sex, temperament, starea de sănătate fizică și psihică etc. La acestea se adaugă consecințele conflictului dintre părinti, care uneori se întinde pe perioade lungi. Schimbările din viața copiilor, cum sunt schimbarea rutinei zilnice, a școlii, uneori a domiciliului, se coroborează cu dificultătile financiare și la nivel social și cu dezacordurile dintre părinti privind creșterea copilului, disciplina, programul de legături personale.

Divorțul emoțional intervine înaintea celui fizic sau legal, acestea din urmă fiind, de fapt, declarația asumată a primului. Din păcate, echilibrul emoțional al părinților este în strânsă legătură cu cel al copiilor, astfel încât orice perturbare la primul nivel se reverberează mult mai intens în cel de-al doilea. Oricum ar fi, un divorț civilizat sau, dimpotrivă, unul violent, efectele sale emoționale nu pot fi neglijate. Orice pierdere este o traumă, de mai mică sau mai mare intensitate și necesită o perioadă de vindecare. În acest proces, copilul poate experimenta o paletă largă de emoții, cu sau fără legătură cu realitatea: frustrare, teamă, sentimentul de a fi abandonat, anxietate, descurajare, respingere, furie, etc. În procesul terapeutic, psihologul are sarcina de a săpa cu tact în profunzime și a permite acestor trăiri să iasă la suprafața.

Nu de puține ori, copilul cu părinți divorțați va nega, minimaliza sau evita acest subiect și trăirile legate de el. O poate face ca mod de a se proteja pe sine de impactul acestui eveniment, pentru că reflectă modul în care familia îl raportează la ceea ce se întâmplă.

Tulburări emoționale asociate divorțului și separării

Tulburările anxioase sunt foarte frecvente în urma divorțului, de obicei asociate cu tulburările depresive. Copiii resimt anxietatea ca pe un sentiment de teamă și tensiune, însoțit de fenomene motorii și vegetative (transpirații, uscăciunea gurii, dureri abdominale, diaree). Sunt reacții de percepție a unui pericol iminent, frica apărând în prezența obiectului sau evenimentului stresant, în timp ce anxietatea este mai generalizată, difuză și cu un caracter anticipator. Aceste trăiri prezintă variații în cursul dezvoltării atât în natura cât și în modalitatea de răspuns. Unele dispar, în timp ce altele se intensifică cu vârsta. La copiii foarte mici poate apărea teama de străini, de figurile nefamiliare sau care produc neplăcere copilului. Acesta devine reținut, crispat, putând izbucni în plâns cu ușurință. Aceste comportamente variază în intensitate, depinzând de prezența sau absența mamei și de experiența anterioară neplăcută cu persoanele străine.

Anxietatea generalizată apare în cazul copilului traumatizat de situația conflictuală care însoțește divorțul, începând cu vârsta de 5 ani, fiind mai frecventă în cazul adolescenților. Copiii prezintă griji sau preocupări pe care nu le pot controla, asociate cu simptome precum: neliniște, fatigabilitate, dificultăți de concentrare a atenției, iritabilitate, tensiune musculară, tulburări de somn. Ei sunt preocupați excesiv de calitatea performanței lor, sunt extrem de conformiști, perfecționiști și nesiguri pe ei, caută frecvent aprobarea părintelui. Marcelli descrie hiperanxietatea, anxietatea cronică a copilului, care trăiește în permanență un sentiment vag de teamă, ca și cum ceva teribil urmează să se întâmple. Deseori, pe lângă tulburările afective apar tulburări de comportament.

Tulburările de panică pot apărea în contextul oricărei alte tulburări anxioase, dar și al altor tulburări mentale și se manifestă prin atacuri de panică recurente sau perioade de frică intensă, care se asociază cu palpitații, transpirații, teamă, senzație de sufocare, durere în piept, tulburări abdominale, vărsături, greață, leșin, amețeală, senzație de ireal, senzație că-și pierde controlul, senzație de moarte iminentă, parestezii, modificări ale culorii feței. Dobrescu consideră că o emoție puternică de spaimă și neliniște, care poate atinge intensitatea unui atac de panică, poate apărea chiar la un sugar de 8 luni luat brusc din brațele mamei sale. Factorii care pot contribui la declanșarea atacurilor de panică sunt atașamentul nesigur și nivelurile ridicate de stres în cadrul familiei.