Tulburări de Conduită la Elevul cu Deficiențe de Intelect

ARGUMENT

În societatea actuală, ne întâlnim din ce în ce mai des cu situaţii sau cazuri în care copiii sunt stigmatizaţi, marginalizaţi, lipsiţi de afecţiune, sprijin sau dragoste, copii care nu ştiu să zâmbească, nu ştiu cum e să fii fericit.

Şi oricare ar fi definiţia fericirii, pe care toţi o căutam cu fervoare, dimensiunea ei cea mai importantă este aceea a integrităţii persoanei noastre şi a unor raporturi echilibrate care să ne ducă la realizarea idealului nostru de personalitate în contextul progresului social.

Există copii favorizaţi şi copii defavorizaţi, cu integritate sau fără integritate personală, copii care sunt trataţi într-un mediu organizat în şcoli speciale şi copii care nu beneficiază de un astfel de tratament, fiind predispuşi eşecului şcolar, abandon şcolar, aspecte care favorizează apariţia sau dezvoltarea unor boli somatice şi psihice, însoţite de tulburări de conduită şi comportament, devieri de caracter sau tulburări nevrotice.

După decembrie 1989, persoanele cu dizabilităţi (incluse aici şi persoanele cu deficienţă mintală) apar ca o „noutate” pentru majoritatea populaţiei din România şi generează modificări atitudinale la diferite nivele ale societăţii. După revoluţie persoanele cu deficienţe erau considerate o ruşine pentru societate, purtând vina pentru „imaginea” ţării în lume. La 20 de ani de când ne-am câştigat dreptul la opinie şi accesul la informaţii nemanipulate politic, condiţia persoanei cu deficienţe din România este din nou în atenţia Europei, şi din nou aceasta „pătează” imaginea ţării în străinătate. În momentul actual mulţi deficienţi sunt priviţi ca nişte consumatori ai bugetului statului şi practic ai bugetului nostru. Însă trebuie să ne gândim, că dacă aceste persoane sunt ignorate sau chiar respinse de societate, îşi pot pierde dreptul la o viaţă normală şi fiecare om, indiferent de statutul său mintal, trebuie să aibă dreptul la o viaţă normală.

E drept că autorităţile fac paşi mărunţi, dar mai sunt foarte multe aspecte de luat în considerare. În toată ţara, aproape 6 mii de copii cu dizabilităţi învaţă la o şcoală normală, după o programă adaptată. În urmă cu 8 ani doar o mie de copii cu dizabilităţi erau integraţi în şcolile normale. Statistica Ministerului de Educaţie arată că integrarea copiilor cu dizabilităţi se face potrivit standardelor europene.

Societatea românească are o inerţie mai mare decât poate fi suportată de mulţi dintre noi, astfel încât o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane cu deficienţe mintale ar fi foarte necesară.

Chiar şi persoanele cu dizabilităţi pot învăţa mai mult decât s-a crezut. Fiecare persoană defavorizată are personalitatea sa şi sunt fiinţe umane sensibile şi deschise spre nou în funcţie de capacităţile şi potenţialele proprii.Ceea ce au nevoie este deschiderea şi receptivitatea din partea celorlalţi membrii ai societăţii.

Instituţiile în care aceste persoane trăiesc zi de zi, se pot modifica, se poate schimba sistemul, conducerea, dar cea mai importantă este schimbarea normelor, conduitelor şi a mentalităţilor. Modul în care sunt priviţi aceşti copii de către autorităţi poate conduce la o rezolvare a problemelor individuale sau societale.

Copiii cu deficienţe sunt percepuţi de multe ori negativ, datorită diferitelor handicapuri,numeroaselor tulburări de conduită sau diverselor deficienţe asociate şi nu de puţine ori sunt marginalizaţi sau chiar excluşi din şcoală, acest lucru ducând la fenomenul de inadaptare socială şi socio-profesională.

Problema devierilor de conduită reprezintă un aspect întâlnit nu numai la copiii cu deficienţe de intelect, ci şi la copiii normali, ceea ce ne face să ne gândim la faptul că manifestările obiectivate în conduita copilului relevă nivelul de conştiinţă pe care el l-a atins în dobândirea sensului social al vieţii la o anumită etapă; în fapt, manifestările respective arată fie modul de integrare corectă în societate, fie gradul de gravitate al unor devieri psihomorale contractate.

Aceste devieri trebuie înţelese nu ca dereglări ale funcţiei sistemului nervos central, ca în cazul tulburărilor nevrotice, ci ca modalităţi sau deprinderi neadecvate care plasează pe individ în conflict cu modul normal de convieţuire în societate.

Lucrarea de faţă îşi propune o abordare a problematicii deficienţei mintale, a universului atitudinilor şi mentalităţilor trecute şi prezente cu privire la aceasta, a tulburărilor de conduită dezvoltate de gradul deficienţei la copiii cu dizabilităţi sau a conduitelor deviate de la normele moral-sociale socotite ca devieri ale caracterului la copilul normal, manifestări caracteriale ce apar în ultimă instanţă ca deficite ale personalităţii.

Deasemenea trebuie să deosebim manifestările de conduită din cadrul unor boli psihice cu etiologie şi mecanisme proprii, de conduitele deviate ce-şi dobândesc semnificaţie într-un anumit context familial, şcolar, social, reprezentând o perturbare a raportului relaţional al copilului cu obiecte sau persoane şi constituind astfel răspunsuri la atitudinea altora, răspunsuri ce pot varia în anumite limite, chiar dacă situaţia stimulatoare este aceeaşi.

Totodată, vom aborda şi aspectele privind tendinţele agresivităţii în cadrul deficienţelor de intelect şi vom cerceta cum influenţează violenţa din mediul înconjurător asupra nivelului de agresivitate la debilul mintal.

Obiectivele pe care le-am urmărit sunt:

1. definirea principalelor conotaţii ale sintagmelor „Tulburare de conduită” şi „Deficienţă mintală”.

2. idententificarea şi precizarea elementelor definitorii ale tulburărilor de conduită şi ale principalelor categorii de deficienţă mintală.

3. stabilirea principalelor modalităţi de percepere a conduitelor persoanelor cu deficienţe de intelect şi ilustrarea tendinţelor agresive în cadrul debilităţii mintale.