Atitudinea socială cu privire la integrarea copiilor cu HIV-SIDA în școala de masă

ARGUMENT

Trăim în cadrul unei societăţi care încă mai stigmatizează şi izolează persoanele infectate cu HIV. În centrul atenţiei noastre stă prea mult teama de a fi infectaţi, la rândul nostru, cu Virusul Imunodeficienţei Umane, stând în preajma acestor persoane şi prea puţin motivaţia de a afla cum este „universul interior” al acestora; alegem să le izolăm încercând prea puţin să înţelegem efectele pe care infecţia cu HIV le are în plan psiho-afectiv.

Am ales această temă pentru a pătrunde puţin in „lumea” persoanelor infectate cu Virusul Imunodeficienţei Umane şi pentru a încerca să fac ceva pentru a nu mai fi excluse din mediul social actual.

Este traumatizantă conştientizarea caracteristicilor „universului interior” al persoanelor infectate cu HIV, intensitatea trăirilor şi a temerilor lor. Este traumatizant atât prin faptul că această boală cronică distruge sistemul imunitar al organismului, având consecinţe grave la nivelul întregului organism, cât şi prin reacţia pe care o are societatea faţă de aceste persoane. Deşi multe dintre ele sunt nevinovate de contactarea acestei boli incurabile, societatea îi izolează, accentuându-le prin această atitudine suferinţa fizică şi sufletească.

Putem asocia reacţiile societăţii faţă de aceste persoane cu reacţiile societăţii din perioada sclavagistă. Ca şi negrii, persoanele infectate cu HIV trăiesc cu un stigmat, care le este întipărit în suflet şi în minte. Este trist faptul că aceste persoane trebuie să ascundă diagnosticul pe care-l au pentru a nu fi izolate şi respinse.

În ultimii ani am asistat la o creştere a numărului de elevi care ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar în cadrul şi în afara orelor de curs, pentru a-i ajuta să-şi realizeze

obiectivele de studiu

La fiecare şcoală este necesar să existe un Coordonator pentru Copiii cu Nevoi Speciale, al cărui rol să fie acela de a evalua necesităţile elevilor cu dificultăţi de învăţare şi invalidităţi înainte de a fi înscrişi la şcoală şi de a organiza şi monitoriza acordarea unui sprijin adecvat pe durata activităţii şcolare a acestora. Această persoană colaborează îndeaproape cu şcolile la care a învăţat elevul, cu elevul şi cu părinţii acestuia, pentru a se asigura că necesarul de sprijin al elevului a fost corect identificat şi poate fi satisfăcut.

Această lucrare încearcă să evidenţieze rolul pe care îl au diferiţi factori(infecţia cu HIV, gândurile automate, atitudinea socială, mediul de provenienţă, vârsta), asupra integrării şcolare).

CAPITOLUL 1- INCURSIUNE TEORETICĂ PRIVIND

PROBLEMATICA HIV-SIDA

1.1 Scurt istoric

Astăzi în lume este imposibil să se discute despre Sida fără a se menţiona relaţiile sexuale şi homosexualitatea. Oricum, mai mult ca orice boală, Sida interferă concepţia noastră despre stilul de viată, despre libertate, drepturile omunui, confidenţialitate, discriminare. Puţina domenii în cadrul ştiinţelor medicale au beneficiat de o atât de impresionantă acumulare de materiale ştiinţifice cum este cel al infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane, cauza temutei maladii a acestui început de secol.

La sfârşitul anului 1979, dr. F.Waisman practician din Los Angeles, a remarcat printre pacienţii săi, tineri homosexuali, apariţia unor cazuri de sindrom mononucleozic, cu pusee febrile, pierdere în greutate, creştere în volum a ganglionilor limfatici. Aceşti mbolnavi sufereau şi de candidoză oroesofagiană şi anală, precum de numeroase infecţii oportuniste.

Prima notă oficială a apărut la 5 iunie 1981 în Morbidity and Motlality Weekly Report în care CDC (Centers for Diseases Control) semnala izucnirea unui val de sarcoame Kaposi şi pneomonii la tinerii sexuali din SUA. Sindroame asemănătoare au fost observate la hemofilici, toxicomani, heterosexuali haitieni si la copiii proveniţi din părinţi haitieni toxicomani. A fost evident că situaţia nou apărută este foarte probabil cauzată de un agent infecţios transmis pe cale sanguină, sexuală si maternofetală. Caracteristica tuturor acestor cazuri fiind un deficit imun sever, sindromul a fost denumit în anul 1982, sindromul imunodeficienţei dobândite, SIDA sau AIDS.

Descoperirea în anul 1983, de către Luc Montagnier şi echipa sa de cercetători de la Institutul Pasteur, (Franţa) a agentului etiologic, retrovirusul denumit HIV a permis şi dezvoltarea tehnicilor de diagnostic, precum şi definiţia cazului SIDA.

După anul 1981 s-a remarcat o creştere rapidă a numărului de cazuri şi noi ţări s-au adăugat la lista ţărilor raportate.

Primul caz european a fost probabil un marinar englez, în vârstă de 25 de ani, mort în 1959 la Manchester. Primele cazuri pedriatice au fost raportate în 1982 de către dr. A. Rubenstein din New York.

Descoperirea în anul 1986 a virusului HIV 2 a permis identificarea unui sindrom greu de diferenţiat de sindromul determinat de virusul HIV1 şi cu predominanţă în Africa de Vest; virusul s-a extins în Franţa, Germania, Tahiti, Brazilia.

Deşi au trecut aproximativ 27 de ani de la înregistrarea primului caz cu deficit imun sever, cadrele medicale privesc, neavând încă soluţii, suferinţele fizice şi sufleteşti ale persoanelor infectate, sperând că va fi descoperit antidotul împotriva acestui virus distrugător.