Caracterizarea psihologică a perioadei școlare mari - adolescența

În aprofundarea cunoaşterii omului, în creşterea preciziei mijloacelor de investigaţie. În amplificarea forţelor sale explicative, interpretative, dar şi preventive şi prospective, psihologia vârstelor va avea un loc aparte, deoarece, pentru a putea înţelege şi explica în profunzime o situaţie, un comportament, o atitudine, înseamnă să cunoşti mai întâi începuturile.

A.T. Jersild atrăgea atenţia că “Impresiile din copilărie au mare importanţă în modelarea perspectivei noastre de viaţ㔺i remarca faptul că “amintirile din copilărie sunt o legătură dintre cele mai preţioase, între trecutul nostrum şi present”.

Psihologia copilului s-a constituit ca o disciplină preocupată de debutul vieţii psihice umane şi de evoluţia ei până la încheierea ciclului copilăriei.

Psihologia adolescenţei are în atenţie dezvoltarea de după copilărie până în pragul tinereţii. Acestor etape ale dezvoltării psihice li s-a acordat atenţie încă de la începuturile dezvoltării ştiinţelor psihologice.

Psihologia adultului ca cercetare sistematică este de dată mai recentă multe dintre celelalte discipline psihologice cu caracter aplicativ aveau în vedere adultul normal dezvoltat şi astfel, tot ce se releva ca fiind caracteristic pentru acest ciclu de viaţă era disipat şi implicat în problematica acestora.

Şi asupra bătrâneţii s-au făcut investigaţii mai amănunţite, cerute de creşterea longevităţii, pe de o parte, şi pe de altă parte, de găsirea unor căi noi de inserţie activă a bătrânilor în viaţa comunităţilor. Se poate spune astfel, că există şi o psihologie a bătrâneţii.

Psihologia genetică este o altă disciplină psihologică centrată pe aspectele evolutive. De şcoala de la Geneva şi de numele lui J. Piaget sunt legate cele mai importante cercetări cu o astfel de orientare.

În raport cu toate disciplinele psihologice de mai sus, psihologia vârstelor are o tendinţă marcantă de integrare care nu înseamnă doar o simplă însumare a datelor obţinute de toate celelalte, ci afirmarea unei viziuni unitare asupra transformărilor vieţii psihice de-a lungul întregii existenţe.

Psihologia vârstelor este ştiinţa care studiază caracteristicile constituirii activităţii psihice umane, modificările acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc în anumite etape de vârstă, a evoluţiei personalităţii şi manifestării actelor de conduită în relaţie cu determinările socio-culturale ale existenţei fiinţei umane.

O altă definiţie ar fi : psihologia vârstelor este acea ramură care studiază condiţiile şi legile de apariţie, evoluţie, maturizare şi schimbare a vieţii psihice a omului de-a lungul întregii sale existenţe.

În cadrul acestei perioade putem desprinde trei subperioade:

-subperioada preadolescenţei (14-16 ani) ce se caracterizează prin stabilizarea maturizării biologice, dezvoltarea conştiinţei, în general, şi a conştiinţei de sine, în special.

-subperioada adolescenţei propriu-zisă (16-18 ani) este centrată pe o intelectualizare intensă, pe îmbogăţirea experienţei afective şi pe structurarea conduitelor ce însemn al personalităţii complexe.