Clasa de elevi ca grup psihosocial

Când spunem joc, gândul nostru zboara imediat la copilarie, perioada vietii în care ne doream din tot sufletul sa evadam din lumea noastra de copii si sa fim asemeni celor mari. Aceasta dorinta este comuna tuturor copiilor pentru simplul motiv ca ei se bucura din plin de tot ceea ce le ofera copilaria si, dupa cum afirma Edouard Claparède, “ceea ce face ca o fiinta sa fie copil nu este faptul ca ea este ignoranta, ci faptul ca doreste sa stie, ca tinde sa fie mai mult decât ceea ce este”.

Fiecare dintre noi si-a trait, într-un fel, sau altul, copilaria, dar putini s-au întrebat la ce serveste aceasta. Este pentru ca asa trebuie sa fie, sau are un scop anume? Conceptii referitoare la rolul copilariei au fost expuse de psihologi de renume, printre care îi putem aminti pe J. Fiske, J.-J. Rousseau, Frobel, Edouard Claparède .

Si totusi, la ce serveste copilaria? E. Claparède era de parere ca “serveste la joc si la imitatie. Un copil e considerat copil nu pentru ca nu are experienta, ci pentru ca simte nevoia naturala de a dobândi aceasta experienta. Copilul este tânar nu pentru ca nu este mare, ci pentru ca un instinct tainic îl împinge sa faca tot ceea ce trebuie ca sa creasca. Dar acasta tendinta spre dezvoltare se manifesta prin joc si imitatie”. Folo-sit de copil chiar de la nastere, jocul este prima lui activitate; imitatia nu apare decât dupa câteva luni.

Dar ce este jocul? Cuvintele joc, a se juca au multiple sensuri. Asadar, joc poate avea sensul de amuzament, un sens figurat ca, de exemplu, jocul cu focul, poate semnifica un lucru iesit din comun, jocul naturii, sau ceva întâmplator, jocul destinului. Verbul a se juca este folosit în sensul de amuzament, de executie a unei lucrari muzicale sau de interpretare într-o piesa de teatru; în sens figurat, desemneaza simularea – a juca o comedie ; o actiune excitanta – a juca pe nervi; ocuparea unei anumite pozitii ierarhice –a juca un rol conducator; riscul – a se juca cu viata; o atitudine usuratica, nechibzuita fata de ceva – a se juca cu focul, a se juca cu oamenii;

manifestari de o deosebita vioiciune si stralucire – soarele joaca pe apa, valurile joaca.

Desi în dictionarele explicative se face diferenta între sensul direct (principal) si ele figurative ale acestor cuvinte, deosebirile nu apar suficient de clar. De exemplu, în expresia a juca la bursa – a te ocupa cu speculatii la bursa – cuvântul a juca se foloseste în sens figurat, iar în expresia a juca carti în sens propriu.

E. A. Pokrovski realizeaza o descriere sistematica a jocurilor de copii: “Notiunea de joc prezinta, în genere, anumite particularitati la diferite popoare. Astfel, la vechii greci, cuvântul joc desemna actiuni proprii copiilor, exprimând în principal ceea ce noi numim acum a face copilarii. La evrei, cuvântul joc corespunde notiunii de gluma si haz. La romani, ludo desmna bucuria, veselia. În limba sanscrita kleada însemna joc, bucurie. La germani, vechiul cuvânt spilän desemna miscarea usora, lina, asemanatoare oscilatiei pendulului, care provoaca mare satisfactie. Ulterior, în toate limbile europene cuvântul joc a început sa se extinda asupra unei largi sfere de actiuni umane care, pe de o parte, nu presupun o munca grea, iar pe de alta parte ofera oamenilor veselie si satisfactie. În aceasta sfera atotcuprinzatoare, notiunea moderna de joc a început sa cuprinda totul, de la jocul copiilor de-a soldatii, pâna la interpretare eroilor tragici pe scena teatrului, de la jocul copiilor pe nuci, la jocul de bursa cu hârtii, de la joaca de-a calutul, la maiestria interpretativa a violonistului”.

Începuturile elaborarii teoriei despre joc sunt legate, de obicei, de numele unor gânditori ai secolului al XIX-lea, ca Fr. Schiller, H. Spencer, W.Wundt. Elaborându-si conceptiile filosofice, psihologice si mai ales estetice, ei au tratat în subsidiar, în câteva teze, si jocul ca unul dintre cele mai raspândite fenomene ale vietii, legând originea jocului de originea artei.

Pentru Schiller, jocul este o activitate estetica. Surplusul de energie, libera de cerintele exterioare, constituie doar o conditie a aparitiei desfatarii artistice pe care o realizeaza jocul.