Comunicarea non-verbală

Problemele ce se ivesc pe terenul comunicarii prezinta complicatii ce tin de întâlnirea mai multor discipline pe acelasi teren , si astfel,examinarea conceptului din perspective variate.Nu ne propunem aici o investigare a teoriilor comunicarii.Surprinderea principalelor tipuri de comunicare non-verbala are rolul de a fixa limbajul gestual în sfera mai larga a domeniului vizat.

I.1 Generalitati

În cadrul speciei umane,comunicarea a existat initial ca un comportament indispensabil îndeplinirii functiilor vitale:hrana,reproducere,securitate.Procesul s-a dezvoltat prin aparitia dimensiunii sociale cu raporturi diversificate.Saltul pe o treapta superioara s-a bazat pe rationalitate,control si creativitate.

Numind comunicarea esenta a legaturilor interumane,avem în vedere ca aceasta este singura modalitate a fiintei de a exista.Lucram cu date, informatii, transmitem si receptam de la distanta, programam masini sofisticate,facem cunoscut lumii întregi progresul si bunastarea.Suntem stapânii deplini ai semnificatului.

Sensul”cuminecare” este mai apropiat de menirea launtrica a procesului.”Cuminecarea nu se petrece decât daca exista un rest, si cu atât mai bine cu cât zona de rest e mai mare.Viata si societatea nu ar fi nimic fara întelegere si sensuri,dar ar fi totodata prea putin fara subîntelegere,subîntelesuri”¹.Arta,oricât ar fi de abstracta,întelege sa fie cumi-necare.Limbajul de azi al literaturii postmoderne se încadreaza aceleiasi sfere.”Caci lumea omului nu e una dezbinata de hotarele aparent rigide ale indivizilor, ci una ce cumineca prin hotarele miscatoare ale insilor.”²

Definitiile stiintifice pun în evidenta transferul de date ce se supune unei

Constantin Noica, Cuvânt împreuna despre rostirea româneasca , ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p.228

idem

scheme analogice: emitator-canal(cod,zgomot)-receptor,completata recent cu notiunea de feed-back.Din punct de vedere al modalitatilor de expresie pe care le implica,comunicarea se împarte în verbala si non-verbala.A doua categorie are o sfera determinata mai mult de cultura decât de societate si este adesea extrem de localizata.Rolul sau a fost mult timp minimalizat de studiile consacrate limbajului,vazut ca o inventie cheie în evolutia capacitatii comunicative a omului.Diferentele sunt semnificative.Limbajul silentios este guvernat de factori biologici,ceea ce face dificila posibilitatea unui control strict;este continuu(“si tacerea este un raspuns”) fata de segmentul verbalizat care are marcate începutul si finalizarea;este învatat prin imitatie mai repede decât formele sonore articulate;are un impact emotional accentuat.Nu putem trasa totusi o linie de demarcatie întrucât cele doua componente interactioneaza,sunt dependente.

Într-o comunicare orala, 55% din informatie este perceputa prin intermediul miscarilor corpului. Procentajul a fost stabilit pe la mijlocul anilor ’70 de A.Mehrabian si M.Weiner si expus în Decoding of Inconsistent Communication .

Echivalenta comunicare non-verbala / limbajul corpului este eronata deoarece orice pretentie referitoare la limbaj trebuie sa presupuna o gramatica si o sintaxa cognoscibila. Acest tip de comunicare scapa însa preciziei si regulilor restrictive. Ea deriva din urmatorul set de surse majore: contactul vizual, gura (în special zâmbetul si grimasele), postura, gesturile, orientarea corpului, mirosul (incluzând parfumurile), distanta corporala (aproape, departe de interlocutor), vestimentatia.

I.2 Tipuri de comunicare

I.2.1 Comunicarea vizuala

Rolul lui “a privi” sau “a nu privi” partenerul de discutie este decisiv, simpla interceptare a privirii fiind tradusa ca dorinta, intentie de a comunica. Cu totii folosim fraze ca “l-a strapuns cu privirea”, “are o privire alunecoasa”, “are ochi mari de copil”. Utilizând asemenea expresii ne referim la marimea pupilelor unei persoane sau la modul ei de a privi.

În stare de excitare pupilele se pot dilata la pâna de patru ori fata de marimea normala. Dimpotriva, o stare negativa provoaca contractarea lor, cunoscuta popular sub denumirea “ochi de sarpe”. În secolul al XV-lea femeile din Italia utilizau picaturi (bella-donna) care le