Cultura Organizațională în Școala Românească

I. Introducere

Lucrarea are ca scop identificarea unor trăsături specifice culturii organizaţiei şcolare. Ne naştem într- o cultură, ne formăm şi ne stabilizăm într- un orizont cultural, suntem deopotrivă creatori şi receptori de cultură. În această dublă calitate, a ne înţelege înseamnă a analiza semnele, valorile şi simbolurile culturii de apartenenţă, ceea ce echivalează cu regăsirea unui sens existenţial, o fixare identitară ca element de recunoaştere individuală.

Organizaţiile împreună cu sistemele lor culturale reproduc şi reflectă imagini despre lume. Ele reprezintă structuri sociale extrem de dinamice, cuprinzând elemente culturale, de cunoaştere, norme şi legi, activităţi şi resurse ce conferă stabilitate şi semnificaţie vieţii sociale. Vehiculele perpetuării instituţiilor sunt sistemele simbolic, relaţionale, stereotipurile, artefactele , etc.

Sistemul de norme întemeiază evidenţa organizaţiei, legitimând cele mai importante modele de operare necesare introducerii şi menţinerii valorilor. Pe de altă parte, stratificarea sistemului de valori la nivel macrosocial influenţează gradul de acceptare şi de succes al organizaţiilor. Astfel susţinerea unor valori de vârf însemnă o cotă de reuşită mai mare.

Organizaţiile îndeplinesc funcţii caracteristice sistemelor sociale. De exemplu, funcţia de reproducere a normelor şi valorilor are rol în cristalizarea principiilor clăuzitoare ale activităţii membrilor organizaţiei, realizează legătura dintre cultura organizaţiei şi cultura societăţii în ansamblu, coerenţa dintre scopuri, valori şi norme, ca mecanisme de reglare a acţiunii sociale. Funcţia de integrare presupune armonizarea componentelor organizaţionale.

Abordarea culturală a organizaţiilor în absenţa corelării acesteia cu analiza comportamentală este aproape imposibilă, deoarece elementele culturale se obiectivizează prin acţiunea socială. Studiul precis al unor elemente cum sunt conţinuturile sistemelor culturale se obţine prin accesul la manifestările lor concrete. Însă sistemele culturale ar fi goale fără expresiile materiale şi, reciproc, expresiile concrete ale formelor culturale materiale s- ar pierde fără acestea.

Tot ceea ce semnifică imaginea externă şi internă a unei organizaţii poartă cu ele încărcătura constelaţiei de valori, simboluri, obiceiuri etc. Cultura organizaţională, este una dintre dimensiunile organizaţiei care reuneşte aspectele organizaţionale într- un sistem colectiv de semnificaţii simbolice. Cultura exercită o influenţă considerabilă asupra premiselor deciziilor asupra comportamentelor şi actelor managerilor şi personalului.

Istoria oricărei organizaţii include valori ale fondatorilor şi liderilor care au condus- o, abilităţi şi competenţe care au fost determinante pentru succesul său, eşecuri, triumfuri şi explicaţii ale acestora, reţete şi rutine înrădăcinate.

Tipul de cultură al unei organizaţii este dat şi de contingenţele particulare de funcţionare şi supravieţuire la care a trebuit să se adapteze organizaţia.

Între cultura unei organizaţii şi structura acesteia există o strânsă legătură. Dacă între cultură şi structură este un puternic dezacord, personalul este supus unui nivel ridicat de stres şi confuzie. Membrii organizaţiei exercită o mare influenţă asupra caracterului şi evoluţiei sistemelor culturale. Cu cât societatea este mai omogenă în compoziţia ei etnică şi religioasă, în sistemul de valori promovate de mediul familial şi sistemul şcolar cu atât este mai uşoară modelarea unui mediu organizaţional armonios bazat pe valori comune.

Cultura organizaţională este de fapt un subsistem al culturii naţionale, reflectând multe din conţinuturile valorice ale modelelor culturale ale unei naţiuni. Cultura naţională include modul de a gândi, religia, educaţia, procesele de formare a elitelor şi constituie un fond comun care determină credinţele, valorile, normele, simbolistica, perspectivele individuale şi concepţiile despre organizaţii.

Cu toate că unele dintre metodele de cercetare ale culturii organizaţionale împreună cu instrumentele metodologice au limitele lor ele asigură un set de evidenţe empirice care ajută la diagnosticarea culturii organizaţionale.

Cunoaşterea culturii organizaţionale este necesară şi utilă deoarece constituie, probabil unicul şi cel mai folositor element anticipativ, pe termen lung al unei organizaţii. Pentru cineva din exterior şi chiar din interior poate fi dificil să pătrundă în cultura organizaţiei deoarece aceasta este deseori considerată drept un univers de convingeri, valori şi concepţii care rareori este declarat sau supus chestionării, mai ales de cei care au o experienţă limitată în privinţa altor organizaţii sau culturi. Cu toate acestea înţelegerea şi cunoaşterea culturii organizaţionale este esenţială în situaţiile în care este nevoie să se adapteze unor condiţii de schimbare.