Cunoasterea Specificitatii Deficientelor Mintale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Cunoasterea Specificitatii Deficientelor Mintale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 39 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Extras din document

SPECIFICUL PROCESELOR PSIHICE

DE CUNOAŞTERE LA DEFICIENŢII MINTALI

1. Specificul senzaţiilor la deficienţii mintali

În problema modului de realizare şi de manifestare a senzaţiilor la deficienţii mintali, există multe date contradictorii. Cert este însă faptul că, cu cât deficienţa mintală este mai pronunţată, cu atât frecvenţa şi gravitatea tulburărilor senzoriale este mai mare. Astfel, la deficienţii mintali profunzi, se ajunge până la profunda incapacitate de reflectare a unor însuşiri elementare, cum ar fi cele de miros, de gust. Contradictorii sunt, însă, datele cu privire la deficienţii mintali uşori. Astfel, unii autori ajung la concluzia că funcţia analizatorilor la deficienţii mintali uşori este mult mai scăzută şi în această privinţă se aduc date cu privire la frecvenţa mai mare a hipoacuziei, a astigmatismului şi a caracterului insuficient de dezvoltat al analizei verbo-kinestezice.

Alţi autori arată că deficienţele observate sub aspectul analizei senzoriale nu au o cauză anatomică, ci pur funcţională. Datorită acestui fapt, datele obţinute în condiţii diferite pot varia, întrucât ele se pot modifica în funcţie de anumiţi factori şi că prin exerciţii sistematice pot să fie îmbunătăţite. De aceea, în şcoala ajutătoare, învăţământul are şi sarcina dezvoltării funcţiei de analiză senzorială, prin aşa numita cultură senzorială.

O altă sarcină pentru şcolile ajutătoare o constituie faptul că atunci când copilul întâmpină greutăţi în analiza unei însuşiri trebuie să se facă apel la mai mulţi analizatori, fapt care cere măiestrie din partea profesorului, pentru a şti să observe natura dificultăţii şi să ia măsuri în consecinţă.

Cercetările au arătat că problema stabilirii particularităţilor senzoriale la deficienţii mintali nu este aşa de simplă întrucât, o serie de factori pot influenţa calitatea analizei senzoriale. În această privinţă, există cercetări care evidenţiază faptul că atunci când se urmăreşte capacitatea de analiză senzorială se pot obţine date care să nu reflecte posibilităţile reale ale copiilor, posibilităţi care pot fi influenţate şi de alţi factori. De exemplu, este suficient să nu înţeleagă instrucţia şi să realizeze o cu totul altă sarcină în raport cu ceea ce a înţeles.

O altă particularitate ar constitui-o randamentul foarte diferit al acestor copii de la un moment la altul, în funcţie de starea lor generală. Astfel, este suficient ca stimulii să fie prezentaţi la intervale prea rapide sau prea mari pentru ca rezultatele să fie influenţate şi, în acest caz, se evidenţiază faptul că înainte de a cerceta capacitatea senzorială trebuie să stabilim ritmul optim de prezentare a stimulilor.

O altă particularitate ar constitui-o prezenţa reacţiilor stereotipe. Astfel, atunci când se prezintă anumiţi stimuli, se poate creea adeseori impresia greşită că subiecţii nu reflectă în mod adecvat stimulii. În realitate însă, reacţiile lor greşite sunt determinate de faptul că monotonia cu care au fost prezentaţi stimulii determină răspunsuri stereotipe inadecvate. De exemplu, examinând sensibilitatea tactilă cu compasul lui Weber, dacă stimulările se vor face monoton, adică una, două înţepături, ulterior indiferent de modul de prezentare se poate ca copilul să răspundă una două fapt ce poate să ne conducă la impresia greşită asupra sensibilităţii (în realitate imprecizia se datorează reacţiei stereotipe).

Aceaşi marcare a capacităţilor reale deficitare senzoriale reiese şi dintr-un alt experiment în care s-a urmărit sensibilitatea kinestezică la copiii deficienţi mintali. În acest experiment, subiecţilor legaţi la ochi li se imprimă de către experimentator o anumită mişcare a degetului (degetul mare) pe care în mod activ trebuie să o reproducă. În cazul în care mişcărilor li s-a dat un caracter stereotip, în sensul că se produceau de către experimentator în aceeaşi ordine (sus, jos, stânga, dreapta), după mai multe reprezentări, indiferent de poziţia mâinii, copiii deficienţi mintali aveau tendinţa de a reproduce vechiul stereotip. În acelaşi timp, s-a efectuat şi o altă variantă a experimentului, în care copiii nu mai reproduceau mişcarea în mod activ ci o relatau pe plan verbal şi, în acest caz, s-a remarcat un fenomen interesant şi anume disociaţia dintre reacţiile directe şi reacţiile verbale.

2. Specificul percepţiilor la deficienţii mintali

2.1. Deficienţe sub aspectul analizei şi sintezei în percepţie

Copiii deficienţi mintali, atunci când examinează un obiect şi, mai ales, o imagine, desprind mai puţine însuşiri, detalii, ceea ce face ca percepţiile lor să fie adeseori nespecifice şi să apară confuziile.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cunoasterea Specificitatii Deficientelor Mintale.doc