Deficiența de auz

„A fi invalid nu ar trebui să însemne a fi descalificat de la a avea acces la fiecare aspect al vieții.”-Emma Thompson

Ce este deficiența de auz?

Deficiența de auz face parte din categoria deficiențelor senzoriale. Termenii folosiți pentru desemnarea deficienței de auz sunt: surditate, disfuncție auditivă, hipoacuzie.

Disfuncțiile auditive se manifestă ca urmare a apariției unei boli sau datorită prezenței unei anormalități într-unul dintre compartimentele urechii: externe, medii sau interne sau la oricare dintre nivelurile analizatorului auditiv.

Aspecte ale dezvoltării psihice ale deficienților de auz

-Consecințele surdității asupra personalității și comportamentului

depind de tipul și gradul deficienței, de îngrădirile pe care le creează

pentru educație și instrucție.

-Surzenia din naștere îi privează pe copii de a-și însuși experiența

de tip auditiv și simboluri verbale. Are influență asupra dezvoltării

mentale, mai ales asupra capacității intelectuale. Ca urmare a

specificului dezvoltării psihice, copiii surzi dovedesc posibilități

limitate în însușirea cunoștințelor care se predau în școală.

-Prin cercetările sale asupra memoriei, M. Hiskey i-a găsit pe surzi inferiori auzitorilor.Posibilitățile de memorare și actualizare sunt în general mai scăzute la surzi decât la auzitori.

-Comparativ cu gândirea auzitorului, gândirea surdomutului are un conținut concret neevoluat. Abstracțiile sunt prea puțin accesibile acestor forme de gândire. Ele vor deveni treptat accesibile în procesul gândirii noțional-verbale, care evoluează odată cu demutizarea.

-Se susține ideea că nu handicapul organic sau infirmitatea senzorială este cauza comportamentului deficitar (al dezvoltării culturale), ci „căile indirecte ale dezvoltării limbajului sau incapacitatea de a accede la limbaj" (Vîgotski, Oleron).

-Hipoacuzia poate produce stagnări sau chiar regrese în dezvoltarea psihică dacă mediul nu este stimulativ și nu consolidează comunicarea; reiese faptul că surditatea, prin ea însăși, nu are efecte negative asupra dezvoltării psihice, dar, generând mutitatea, stopează evoluția limbajului și a comunicării și implicit a progreselor pe planul cunoașterii intelective.

-Dezvoltarea gândirii și a limbajului - în unitatea lor armonios necesară - influențează procesul de structurare a personalității și manifestările comportamentale, mai ales la vârstele mici, marcând însă întreaga axă a dezvoltării.

-Comunicarea verbală este fragilă, anostă, incoerentă, fără forță, laconică, uneori cu elemente argotice sau de violență verbală,dezorganizată, însoțită de gestică și mimică ample, dar neadecvate la conținut.

-Parametrii limbajului verbal (ritm, intonație, timbru, fluența verbală, expresivitate) sunt în măsură foarte mică expresia unor trăsături de personalitate (introversie / extraversie, agresivitate/timiditate, euforie/depresie, masculinitate/feminitate).

-Limbajul mimico-gestual reprezintă pentru surdomuți forma de bază a comunicării (a înțelegerii și exprimării), având însă, ca și la subiecții normali, și un rol de susținere, suplinire și completare a limbajului verbal.

-Comunicarea comportamentală și acțională este însoțită de elemente cognitive și afective („stilul comunicării" după G. Bateson), care asigură relaționarea psihosocială deoarece, ca și

gestica, acestea sunt „expresii ale trăirii".

-Unii autori recomandă ca limbajul mimico-gestual și limbajul verbal să fie introduse paralel în educația precoce a copilului deficient de auz spre a-și putea exercita funcția de stimulare a operativității gândirii și a celorlalte procese psihice.