Expoziția școlară și resursele ei formative

I. PARTEA INTRODUCTIVĂ

Importanţa - argumentarea - temei alese

În ciuda criticilor, lecţia a rămas principala modalitate de organizare şi desfăşurare a activităţii didactice. Ea a cunoscut un proces evolutiv şi este in continuă adaptare la exigenţele contextului pedagogic. Pregătirea unei activităţi didactice nu înseamnă aplicarea unui "tipar", a unei scheme prestabilite la un conţinut anume. Proiectarea activităţii didactice înseamnă anticipare, deci reflecţie prealabilă asupra aceea ce ar de fi dorit să se întâmple, imaginarea unui scenariu al activităţii. Dar imaginaţia profesorului nu se va opri aici. A desfăşura o lecţie înseamnă a creea situaţii autentice de învăţare, a te desfaşura în prezentul activităţii, nu in trecutul proiectării ei. O.LeBone sugera că profesorul trebuie să stăpânească "arta de a trece conştientul în inconştient". V.Băncilă critica cu şase decenii în urmă atât formalismul pedagogic, cât şi "libertinajul" sau "pedagogia" inspiraţiei pure.

Am ales această temă pentru a arăta importanţa pregătirii elevilor în procesul instructiv-educativ, într-o formă organizată, ca o piesă de teatru, dar în care atâ profesorul cât şi elevii experimentează o situaţie reală de învăţare, în beneticiul celor din urmă.

În intreaga lume, abordările tradiţionale cu privlre la educaţie şi formare sunt puse sub semnul întrebării, rezultând o preocupare la nivel internaţional privind eticacitatea educaţiei şi formării. În ziua de astăzi a schimbărilor rapide, ţintele cu privire la învăţare trebuie să fie ambiţioase şi actualizate permanent.

Reforma curriculară reprezintă componenta centrală a reformei din învăţământul românesc, propunându-şi să raspundă necesităţilor actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti care vizează compatibilizarea de ansamblu a invăţământului cu structurile europene şi euroatlantice. Ea îşi propune să determine schimbări profunde la nivelul infrastructurii, al curriculumului, al.managementului educaţional, al formării iniţiale şi continue a profesorilor, al evaluării rezultatelor şcolare.

•

• Reforma învăţământului din România este generată de o multitudine de factori, cel mai semnificativi fiind:

• noile realităţi economica-sociale şi politice din ţara noastră, principiile care le guvernează: principiul descentralizării, principiul pluralismului, principiul liberei iniţiative, principiul diversităţii şi eficienţei, precum şi tendinţele de evoluţie a acestor domenii ce solicită un alt profil de personalitate umană decât cel până în 1989;

• tradiţiile şcolii româneşti;

• necesitatea compatibilizării sistemului românesc, cel puţin cu sistemele occidentale, prin raportarea la un sistem de principii, conţinuturi şi standarde comune, din perspectiva integrării intro Europă unică şi unită;

• achiziţiile recente din domeniul ştiinţelor educaţiei, in special cele legate de curriculum, proiectare curriculară, educaţie formală - informală, educaţie de bază şi permanentă, noile educaţii;

• problematica lumii contemporane şi modul în care aceasta afectează întregul sistem românesc, inclusiv pe cel din învăţământ.

În contextul Reformei Curriculare actuale se pune un accent deosebit pe formarea princeperilor şi deprinderi lor, prin care elevii dobândesc abilităţi practice ce le permit rezolvarea mai uşoară a problemelor întâlnite în viaţa de zi cu zi.

II. PARTEA TEORETICĂ

1. Aspecte teoretice cu privire la tema aleasă

Caracterizarea generală a lecţiei.

Ca formă de organizare a procesului de învăţământ, lecţia este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară întro unitate de timp, în care se asigură o coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare. în vederea realizării finalităţilor procesului de Învăţământ.

Termenul lecţie provine din latinescul letio, derivat din legere, care înseamnă a citi cu glas tare un manuscris. important, a audia. a lectura, a medita. Lecţia reprezintă un demers didactic unitar care derivă simultan prin centrarea acesteia către o serie de obiective specifice, către un anumit specific al conţinutului de transmis, către modalitatea principală de interacţiune a actorilor, către temporalitatea rezervată acţiunilor, către cadrul metodologie dominant, către instrumentalizarea adecvată cu mijloace de învăţământ.

Lecţia, precizează I. Cerghit, este o "entitate de învăţământ, care este ceva mai mult decât o formă sau un cadru de organizare a instrucţiei, căci presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare ce trebuie bine cunoscute".