Implicarea Studentului în Procesul de Autoevaluare

Introducere

Sensul educaţiei moderne este de a transmite către studenţi bazele şi metodele autoformării, de autoeducare pentru o viaţă întregă, adică de a transforma omul care este educat de alţii în omul care se educă pe sine însuşi.

Între învăţarea şcolară şi cea academică există o mare discrepanţă. Astfel:

-Şcoala solicită elevilor: conformare excesivă, dependenţă exagerată faţă de rutina şcolii şi cadrele didactice, „supravieţuirea” în şcoală fiind susţinută de protecţia din partea structurilor instituţiei.

-Universitatea procedează la: extinderea şi aprofundarea relaţiei studentului cu obiectul de studiu; creşterea şi diversificarea caracterului aplicativ şi integrativ al acestei relaţii; se schimbă gradul de dependenţă – independenţă în relaţia profesor – student: scade timpul auditorial dedicat predării în favoarea timpului când studentul munceşte de unul singur în lipsa profesorului sau a mentorului/tutorelui, care i-ar „controla şi conduce” continuu învăţarea, se aşteaptă ca studentul să deţină controlul şi managementul propriului timp, spaţiu şi conţinut de învăţare; studentul este agentul activ implicat, rolul lui constând mai ales în ghidarea, corectarea şi evaluarea studentului. Procesul de studiu este îndrumat de profesor prin subiecte propuse spre investigare şi realizare studentului şi prin monitorizarea dezbaterilor ulterioare realizării sarcinilor academice independente; structurile instituţionale ce susţin şi promovează învăţarea trebuie contactate de însăşi studenţii; studenţii, ca regulă, trebuie să înveţe a învăţa de unii singuri. De aici, oportunitatea cultivării şi îmbunătăţirii progresive a competenţei de învăţare academică independentă şi autoreglată.

I. Abordări teoretice

I.1. Argumentarea învăţării independente în cadrul universitar

Învăţarea academică independentă şi autoreglată este plurivalentă întrunind deziderate ale societăţii, individului, curriculum-ului:

Necesităţi ale societăţii:

- Democraţia – implicare, luare de decizii;

- Schimbări în societate – învăţare pe parcursul vieţii întregi;

- Angajament cetăţenesc – responsabilitate.

Necesităţi ale individului:

- Preluarea responsabilităţii pentru propria învăţare;

- Iniţierea şi participarea activă la propria învăţare;

- Proces de dezvoltare a independenţei ca persoană matură;

- Îmbunătăţirea conceptului de sine;

- Libertate şi responsabilitate;

- Motivaţie şi dezvoltare personală şi profesională.

Dispoziţii curriculare:

- Pregătirea studenţilor pentru învăţare de-a lungul întregii vieţi;

- Reducerea dependenţei studenţilor faţă de instituţie şi cadrele didactice;

- Dezvoltarea şi fortificarea capacităţii studenţilor de a stabili şi realiza propriile scopuri de învăţare.

I.1. Obiective ale învăţării academice independente. Formele de învăţare independentă

Abordarea modernă asupra învăţării academice universitare independente şi autoreglate presupun formularea următoarelor obiective:

1. formarea unui student pentru care învăţarea este o activitate cu puternic impact de valoare personală şi socială;

2. abilitarea studentului în direcţia realizării succesului optim în învăţarea academică universitară;

3. armonizarea relaţiilor „subiect-subiect” în cadrul procesului educaţional universitar;

4. conştientizarea şi înţelegerea sa ca şi persoană care învaţă, cu punctele sale tari şi slabe;

5. formarea competenţei de învăţare eficientă, independentă şi autoreglată;

6. orientarea spre atingerea obiectivelor educaţionale şi de carieră profesională;

7. dezvoltarea flexibilităţii ca persoană care învaţă pentru a face faţă schimbărilor rapide;

8. fundamentarea competenţei de învăţare pe parcursul întregii vieţi;

9. extinderea cunoaşterii şi stăpânirii instrumentului strategic al învăţării independente şi autoreglate;

10. sensibilizarea şi abilitarea studenţilor privind:

-mecanismele autoreglatorii ale învăţării, controlul şi managementul acestora;

-metacogniţia şi gestionarea ei în învăţare;

-planificarea şi organizarea studiului independent şi autoreglat;

-programarea eficientă a ritmului de studiu prin raportare la timpul real disponibil, experienţa curentă în domeniu, modele accesibile şi relevante situaţiei şi persoanei concrete, factorii de mediu etc.;

-accesarea şi buna funcţionalitate a mecanismelor energizante ale învăţării, precum motivaţia, afectivitatea (controlul şi managementul stresului şi anxietăţii, odihnei, automotivării);

-managementul mecanismelor reglatorii ale învăţării: atenţia, voinţa, depăşirea procrastinării;

-operaţionalizarea strategiilor care pun în funcţiune mecanismele cognitive ale învăţării: strategii de lectură inteligentă a textului şi prelucrare inteligentă a conţinuturilor, strategii de luare a notiţelor, strategii de organizare şi reprezentare grafică a conţinuturilor, strategii de pregătire eficientă către examene, strategii de gestionare a stilului personal de instruire etc.