Jocul

JOCUL DIDACTIC

Capitolul I. Noţiuni introductive

Jocul este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu, disciplinare, învăţare şi, mai ales, plăcere. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea, pe plan imaginar, a realităţii înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul descoperă şi lumea şi viaţa într-un mod accesibil şi atractiv, o cercetează, o prelucrează şi o trasformă în învăţare, în experienţă personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfăşoară o variată activitate de cunoaştere.

Jocul nu este o actiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracţie şi reconfortare, de sentimente de plăcere şi de bucurie. Datorită spontaneităţii, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerinţele situaţiei de joc şi aptitudinile celor care se joacă.

Chateau spune că jocul oferă posibilitatea apariţiei unor potenţialităţi care se concretizează selectiv şi apare ideea că jocul este o pregătire pentru muncă. Leontiev susţine că jocul este o modalitate de exprimare a vieţii psihice mai ales la vârsta preşcolară de exercitare a personalităţii: originea jocului rezultă din decalajul dintre cerinţele mediului extern şi posibilităţile copilului.

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple funcţii: de distracţie, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare şi formare a personalităţii copiilor. Încorporate în activităţile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere. Prevenind apariţia oboselii.

În procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante pentru dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie. Jocul pleacă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind previzibil. Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este şi un stimulator principal al dezvoltării psihice.

Şcoala contribuie la stimularea şi consolidarea tuturor aspectelor pe care le implică cele trei dimensiuni, intelectuală, afectivă şi relaţională.

Activitatea care declanşează şi stimulează dezvoltarea întregii personalităţi este procesul de învăţământ. Organizarea şi metodica acetuia urmează să ţină seama de caracteristicile acestor dimensiuni.

Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depăşire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării ; jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor. Evoluţia sa în raport cu dezvoltarea preşcolarităţii sau şcolarităţii mici, cu alte activităţi umane, cu unele mecanisme ale vieţii sociale, îi determină, în diverse momente, loc şi rol diferite, dar cert este faptul că el nu lipseşte, indiferent de vârsta omului.

Jocul din cadrul perioadei preşcolare se schimbă în perioada şcolară mică şi se transformă în joc didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de muncă, de învăţare.

Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimillare, fixare şi consolidarea cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ influenţează dezvoltarea personalităţii copilului.

Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realităţii pe o cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la propia formare şi, antrenaţi în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.

Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la cultivarea obişnuinţei cu munca intelectulală şi cea independentă. El constituie un mijloc şi un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoştinte, de echilibrare a procesului de învăţare şi a activităţii de joc, putându-se desfăşura atât în cadrul activităţilor libere cât şi în cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila şi de a folosi cunoştinţe noi, de a -şi dezvolta limbajul spre aspect fonetic, lexical, gramatical.

Jocul didactic subsumează toate cunoştinţele ce trebuie precizate. De exemplu: “Ţinteşte bine”-pentru cunoaşterea dimensiunii “înalt-scund” sau “mare-mic- mijlociu” sau “Găseşte locul potrivit”, pentru cunoaşterea formei ovale. În jocurile didactice prevăzute pentru copiii de vârstă şcolară mică, accentul cade pe dezvoltarea atenţiei şi memoriei, a operaţiilor gândirii, analiză şi sinteză, ca spre exemplu, jocurile: “Ce nu are căsuţa?” ; “Şoarecii şi pisica”. Cea mai meritorie calitate a jocului didactic este aceea că mijloceşte repetarea cunoştinţelor în forme variate. De exemplu, în cadrul observărilor, copiii îşi însuşesc cunoştinţe despre animale domestice şi sălbatice. Dacă s-ar relua observările cu scopul verificării şi precizării cunoştinţelor, activitatea ar fi greoaie, plictisitoare şi nu ar stimula fluenţa gândirii. Jocul didactic trebuie să cuprindă un titlu scurt, grăitor, uşor de memorat ca: “Magazinul s-a deschis” ; “Baloanele” ; “Coşul toamnei” ; “Săculeţul fermecat”.