Lucrarea de grad I - educarea limbajului copilului preșcolar

ARGUMENT

“Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Balga)

Nu numai în dezvoltarea istorică a omului, dar și în dezvoltarea ontogenetică a psihicului, rolul limbajului este considerabil. În mod curent, limbajul este definit ca un instrument de comunicare interumană.

În procesul instructiv- educativ din grădiniță dezvoltarea capacităților de comunicare ocupă un loc principal, limbajul fiind una din condițiile esențiale ale formării personalității copilului, ca și ale asigurării necesarului școlar. Prin întregul proces instructiv- educativ din grădiniță și, îndeosebi, prin activitățile specifice de educarea limabjului, se perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgește sfera vocabularului activ și pasiv, se consolidează formele corecte din punct de vedere grammatical, se dezvoltă creativitatea și expresivitatea limbajului oral.

Limbajul se dezvoltă și progresează în permanență la copil, iar educatoarei nu îi revine decât sarcina de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecăruia, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare.

Obiectivul principal al activității instructiv- educative din grădinița de copii este formarea personalității individuale a copilului, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală: jocul.

Se urmărește, cum este firesc la această vârstă, dezvoltarea aparatului fono-articular, insistându-se asupra articulării corecte a sunetelor, corectându-se, în același timp, tulburările din vorbire ale unor copii.

Paralel cu această activitate, accentul se pune pe dezvoltarea, îmbogățirea fondului principal de cuvinte.

În grădiniță limbajul este abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se atât latura receptivă, cât și cea expresivă a acestuia. De aceea i se pun copilului la dispoziție tot timpul materiale specifice care să constituie un mediu educativ și cultural activ- stimulativ: cărți, caiete, unelte de scris, ziare, reviste, imagini și jocuri cu imagini, discuri, video, computer etc. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar acasă a părinților și a adulților din preajmă. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor însușite în cadrul diverselor activități se fixează prin activizarea acestora, cerându-le copiilor să le utilizeze în contexte noi.

Adeziunea preșcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical este privită în

relație cu formarea deprinderilor de a-și exprima gândurile într-o comunicare coerentă și corectă. Astfel, se au în vedere, gradat, formarea deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziții simple, apoi în propoziții dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordurile gramaticale, folosirea corectă a flexiunii verbale și a celei nominale etc.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor constituie, de asemenea, un principal obiectiv al activităților de educarea limabjului, deprindere dobândită prin activitățile de povestire, prin lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice.

Forma cea mai plăcută copiilor prin care se pot realiza aceste obiective ale educării limbajului este jocul, iar jocul didactic cu sarcini, reguli și un conținut didactic are un loc primordial în activitățile de educarea limbajului.

Orice cadru didactic trebuie să fie preocupat să aducă ceva nou în fiecare activitate, ele să fie cât mai diverse și cât mai antrenante, astfel ca grupa de copii sa fie activă și atentă, iar cunoștințele, priceperile și deprinderile formate să fie temeinice, să fie reținute ușor și păstrate în memoria pasivă.

Jean Jaques Rousseau spunea: “Copilul nu știe nimic pentru că i-ai spus tu, ci pentru că a înțeles el însuși; să nu învețe știința, ci s-o descopere!”

Pornind de la acest citat, putem spune că pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor trebuie avută în vedere stimularea participării active a acestora atât verbal cât și mental.

Diversificarea metodologiei asigură îmbinarea activității de învățare și de muncă indepedentă cu activitatea de cooperare și de învățare în grupă. Astfel, se exersează operațiile gândirii, se stimulează implicarea activă, adaptând nevoile de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare copil.

Metodele didactice nu au valoare fixă, ci capătă valoare prin eficiența cu care conduc activitatea subiectului spre un obiectiv, în condiții date. Procesul de educație fiind foarte divers, necesită, în ansamblul său, metode diferite, fiecare utilă în anumite situații, singură sau în ascociație, sau nepotrivită în alte situații.

Conform datelor psihologiei și pedagogiei, strategiile cele mai eficiente de învățare au ca metode centrale metodele active, care solicită cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către copilul însuși. Aceste metode însă nu pot subordona pe celelalte, tradiționale, pentru că nu tot ceea ce este de învățat copilul poate să învețe singur, cum nici o dirijare foarte riguroasă prin metodele clasice nu poate fi folositoare.

Trebuie, deci, stabilit raportul just între metodele educative, dirijate și cele ale activității

educative independente. Metodele didactice tradiționale: explicația, demonstrația, exercițiul, observația, alături de metodele didactice active și interactive: Cubul, Ciorchinele, Diagrama Venn, Piramida, Diamantul, Floarea de lotus, tehnica Turul galeriei, tehnica interviului etc. trebuie îmbinate pe parcursul desfășurării actului didactic, pentru că nu tot ceea ce este “vechi” este neapărat și demodat, după cum nici ceea ce este “nou” este și modern.