Managementul Scolii ca Organizatie

Imagine preview
(9/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Managementul Scolii ca Organizatie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 110 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dumitru Batar

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Psihopedagogie

Cuprins

Cuprins 3
I. Managementul sistemului de învătământ 4
1.1. Stiinta conducerii. Scurt istoric 4
1.2. Conducerea învătământului – niveluri ierarhice 12
1.3. Scoala ca organizatie 14
II. Managementul învătământului în profil teritorial 21
2.1. Introducere 21
2.2. Planificarea 22
2.3. Organizarea si coordonarea 26
2.4. Controlul si îndrumarea 28
2.5. Inspectia scolară 31
2.6. Evaluarea 33
III. Managementul scolii 36
3.1. Planificarea, organizarea si controlul activitătii instructiv-educative 36
3.2. Procesul decizional 40
3.2.1. Probleme generale 40
3.2.2. Pregătirea deciziei 42
3.2.3. Adoptarea deciziei si a măsurilor de aplicare 44
3.2.4. Aplicarea deciziei si urmărirea îndeplinirii lor 45
3.3. Atributiile directorului 47
3.4 Conducerea colectivă si răspunderea personală 48
IV. Managementul activitătii didactice 51
4.1. Procesul de învătământ, obiect al conducerii scolii 51
4.2. Stimularea învătării în clasă si în scoală 54
4.3. Îndrumarea pregătirii elevilor dotati 58
4.4. Îndrumarea pregătirii elevilor care întâmpină dificultăti la învătătură 62
4.5. Orientarea, organizarea si îndrumarea activitătilor specifice încheierii semestrului si/sau anului scolar 64
V. Managementul activitătii educative 67
5.1. Activitatea educativă, obiect al conducerii scolii 67
5.2. Conlucrarea scolii cu familia si alti factori educationali 68
5.3. Selectionarea si îndrumarea profesorilor diriginti 70
5.4. Orientarea si îndrumarea activitătii de cercetare stiintifică 71
5.5. Învătământul prin cercetare 72
5.6. Cercetarea psihopedagogică 74
VI. Managementul activitătii de perfectionare a pregătirii personalului didactic 77
6.1. Perfectionarea – o problemă actuală pentru educatori 77
6.2. Un posibil sistem românesc de perfectionare 79
6.3. Conducerea perfectionării de către director 82
VII. Evaluarea ca functie a managementului scolii 84
7.1. Precizări conceptuale 84
7.2. Evaluarea activitătii personalului didactic 86
7.3. Evaluarea rezultatelor obtinute de elevi 88
Concluzii 95
Bibliografie 97
Anexe 100

Extras din document

I. MANAGEMENTUL SISTEMELUI DE ÎNVĂTĂMÂNT

1.1. Stiinta conducerii. Scurt istoric

Studierea, însusirea si aplicarea stiintei conducerii în toate domeniile (politic, economic, social, tehnic, spiritual) se impune ca o necesitate, ca o conditie sine qua non a valorificării maxime a potentialului uman si material de care dispune societatea, în vederea realizării unor noi standarde de civilizatie.

Dezvoltarea stiintei si tehnicii, implicatiile sociale ale aplicării cuceririlor necesare, cresterea amplorii si complexitătii fenomenelor economice si sociale exclud orice încercare de a actiona numai pe baze empirice, pe intuitie si bun simt.

Viata socială, pe orice treaptă a ei, productia cu toate verigile sale sunt de neconceput fără precizarea locului fiecărui om în cadrul sistemului social, fără diviziunea muncii, fără stabilirea proportiilor între diferite sfere ale acesteia, fără respectarea unor anumite ordini si organizări, fără legătura de comunicare reciprocă între oameni, fără schimbul de activităti si de produse ale muncii lor.

Dacă la început problemele conducerii propriu-zise erau tratate împreună cu cele privind rationalizarea productiei si a muncii, ulterior, conducerea s-a desprins ca activitate distinctă, constituindu-se treptat într-o stiintă de sine stătătoare. Organizarea concretă a procedeelor de productie si rationalizarea muncii au devenit, la rândul lor, discipline de sine stătătoare, cu pronuntat caracter tehnico-ingineresc.

Spre a întelege mai bine procesul de constituire a stiintei conducerii, vom prezenta succint câteva opinii ale unor specialisti ai domeniului începând cu pionerii acestuia: Frederick Taylor (1856-1915) si Henri Fayol (1841-1925). Primul îsi începe activitatea ca muncitor necalificat, devenind apoi, succesiv, modelator si mecanic, sef de echipă, maistru, inginer. Este considerat principalul artizan al “organizării stiintifice”, punând bazele organizării si conducerii la nivelul locului de muncă, atelierului si sectiei. Activitatea proprie în productie i-a permis să observe că directorii si alti conducători de întreprinderi foloseau în munca lor metode empirice. El ajunge la concluzia că multe din responsabilitătile considerate a fi resortul directiunii trebuie lăsate lucrătorilor; în sarcina conducerii urmau să rămână metodele si normele de muncă si stabilirea stimulentelor de sporire a productiei. Pe baza unor studii si experiente îndelungate, Taylor a arătat că, prin folosirea vechilor metode de muncă se pierdeau importante resurse materiale si umane si că remediul consta într-o organizare stiintifică, bazată pe reguli si principii bine definite. După părerea lui, esenta “organizării stiintifice” constă în următoarele:

1. eliminarea metodelor empirice si descoperirea elementelor fundamentale ale muncii printr-o metodă stiintifică;

2. pregătirea muncii să devină o functie de conducere (să nu fie lăsat fiecare lucrător să-si aleagă propriile lui metode);

3. înlocuirea stimulării eforturilor individuale cu selectionarea si formarea lucrătorilor, cu dezvoltarea cooperării în procesul muncii;

4. delimitarea activitătii între conducere si executie, încât fiecare să îndeplinească sarcinile pentru care este cel mai bine pregătit, sporind astfel eficacitatea muncii.

Desi, această metodă de organizare stiintifică enuntată de Taylor contine elemente pozitive, rationale, ea are o lacună importantă constând în faptul că, acordând o atentie principală laturii tehnice si organizatorice a productiei, scapă din vedere omul, pe care caută să-l adapteze masinii.

Prima încercare de aplicare a unor elemente din sistemul lui Taylor în Europa se consideră că a fost făcută la “Tesătoria de bumbac din Pitesti” – 1907, ceea ce demonstrează interesul burgheziei din România pentru metodele de intensificare a exploatării si sporirii profiturilor.

Taylor si discipolii săi (Henry Grantt, Frank si Lillion Gilberth, M. L. Cooke, H. Emerson s.a.) nu au reusit să dezvolte însă un corp sistematic de cunostinte în ciuda contributiei importante pe care le-au adus la stiinte conducerii, în principal pentru că ei nu aveau un cadru conceptual adecvat.

Tatăl conceptului despre procesul conducerii, chiar dacă asa cum spune profesorul Harold Koontz, ,,multe din odraslele sale nu si-au cunoscut tatăl”, este considerat Henri Fayol. Inginer minier, director al minelor din Commentry si apoi conducătorul societătii, el a încercat pentru prima oară să elaboreze o ,,doctrină administrativă” aplicabilă la toate formele de cooperare umană organizată.

În lucrarea sa principală ,,Administration industrielle et generate” publicată la Paris în 1916, Fayol a încercat să formuleze principiile generale ale conducerii întreprinderii, între care: diviziunea muncii, autoritatea, disciplina, unitatea de comandă, remuneratia, centralizarea, ierarhia, ordinea, echitatea, stabilitatea, initiativa.

Unul din conceptele principale emise de Fayol este acela de ,,functiune” a întreprinderii adică de grupuri omogene de operatiuni necesare pentru atingerea scopului urmărit. Functiunile esentiale ale întreprinderii erau după părerea sa în număr de sase: 1) administrativă (prevedere, organizare, comandă, coordonare si control); 2) financiară; 3) contabilă; 4) tehnică (de productie); 5) comercială; 6) de securitate (apărarea împotriva riscurilor). În conceptia sa, functia administrativă are un caracter mai general, fiind realizată de întreg personalul de conducere din întreprindere. Fayol a criticat tipul functional de organizare a întreprinderilor preconizat de Taylor, tip care încalcă principiul unitătii de conducere.

Datorită contributiei sale, conducerea stiintifică a fost ridicată de la nivelul locurilor de muncă si al atelierelor la acela al întreprinderii în ansamblu, prin îmbinarea diferitelor ei compartimente si a legăturilor necesare unei functionări corespunzătoare. El a încercat să desprindă o teorie a conducerii dar nu se poate spune că a reusit să formuleze legile care exprimă raporturile necesare care guvernează activitatea întreprinderilor si cu atât mai putin de a înlăntui aceste legi într-o teorie a informatiei, previziunii, deciziei etc, care sunt proprii conducerii moderne.

Fisiere in arhiva (1):

  • Managementul Scolii ca Organizatie.doc

Alte informatii

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC MASTER: MANAGEMENT EDUCATIONAL