Mapa logopedică - sunetul G

Emiterea fonemului „g”

Buna înţelegere a naturii tulburãrilor de limbaj necesitã o trecere în revistã a câtorva noţiuni referitoare la fiziologia şi clasificarea sunetelor vorbite. Sunetul vorbit are în limbã rolul funcţional de a diferenţia cuvintele unele de altele. Consoana propriu – zisã nu este un sunet independent, ci se articuleazã împreunã cu o vocalã.

În foneticã, c – g corespund sunetelor ce se scriu ce, ci, ge, gi. G este o consoanã oclusivã velarã oralã sonorã. Simbolul sãu fonetic este [g]. Litera g poate nota trei sunete distincte: în grupurile de litere ge – gi este o consoanã africatã postalveolarã sonorã, notatã fonetic [d3]; în grupurile de litere ghe – ghi este o consoanã oclusivã palatalã surdã, notatã fonetic [ ]; în toate celelalte situaţii este o consoanã oclusivãvelarã surdã, notatã fonetic [g]. Ultimele douã variante de pronunţie nu sunt diferite fonemic.

Articularea consoanei g este asemãnãtoare cu cea a consoanei c, deoarece au aceeaşi bazã de articulare. Spre deosebire de omorganica ei surdã (c), consoana g are o frecvenţã în limbã mult mai redusã (0,89%).

Tehnica pronunţiei

În cadrul grupurilor de litere ge – gi, modul de articulare este sibilant africat, adicã fluxul de aer este mai întâi blocat complet şi apoi lãsat sã treacã printre dinţi, producând o turbulenţã care se aude ca o şuierãturã. Locul de articulare este postalveolar, adicã prin plasarea pãrţii anterioare a limbii în spatele alveolelor incisivilor superiori, în acelaşi timp cu împingerea corpului limbii în sus spre palat. Este o consoanã sonorã, adicã în timpul pronunţiei sale coardele vocale vibreazã. Este o consoanã oralã, centralã şi pulmonarã.

În cazul grupurilor de litere ghe – ghi, modul de articulare este oclusiv, adicã prin blocarea fluxului de aer din canalul fonator. Locul de articulare este palatal, adicã partea mijlocie a limbii se atinge sau se apropie de palat. Este o consoanã surdã, adicã în timpul pronunţiei sale coardele vocale nu vibreazã. Este consoanã oralã, centralã şi pulmonarã.

În toate celelalte situaţii, modul de articulare este tot oclusiv. Locul de articulare este velar, adicã în partea posterioarã a cavitãţii bucale, prin atingerea sau prin apropierea rãdãcinii limbii de vãlul palatin.

Atât în pronunţia consoanei c, cât şi în pronunţia consoanei g, faţa, buzele şi dinţii au poziţii identice. Condiţia esenţialã este contactul dintre spatele limbii şi palatul moale, care formeazã o barierã etanşã între faringe şi cavitatea bucalã. Vãlul palatin, în momentul ridicãrii limbii, este ridicat, astupând conductul nazo – faringian; coborârea limbii este urmatã de coborârea vãlului palatin.

Modalitãţi de corectare

Corectarea deficienţelor de limbaj se face utilizând douã categorii de metode, unele de ordin general şi altele specifice fiecãrei categorii de dizabilitate. Cele mai multe sunt aplicate de cãtre specialiştii logopezi, în cabinetele lor, însã exerciţii de corectare, repetare, integrare în grupul de prieteni sau clasa de elevi, prin socializare, reprezintã acţiuni pe care le poate face cu real succes învãţãtorul clasei. Condiţii esenţiale ale reuşitei le reprezintã colaborarea strânsã cu pãrinţii copiilor care au astfel de tulburãri, respectarea particularitãţilor de vârstã şi individuale, efectuarea de exerciţii de scurtã duratã şi, mai ales, o atmosferã caldã, amabilã, rãsplãtirea cu laude şi încurajãri.

În categoria metodelor şi procedeelor de corectare se utilizeazã exerciţii de gimnasticã şi mimogimnasticã a corpului şi a organelor aparatului fonoarticulator, mişcãri complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie, la dezvoltarea mişcãrilor faciale: umflarea şi retragerea simultanã a obrajilor, imitarea râsului, scoaterea limbii neîncordate între dinţi şi buze sau încordatã sub formã de sãgeatã, mişcãri antero – dorsale ale limbii, executate la început cu gura deschisã, apoi cu ea închisã. Se executã şi exerciţii pentru dezvoltarea motricitãţii mandibulare sau a buzelor, a vãlului palatin sau chiar a laringelui. Exerciţiile de respiraţie se pot desfãşura sub formã de joc, însoţite de mişcãri ale braţelor, şoapte sau cântare.

Se exerseazã formarea corectã a sunetului, a modalitãţii de pronunţie corectã. Se insistã asupra formãrii autocontrolului auditiv, folosind silabe directe, indirecte, intermediare, logatomi, grupe consonantice, cuvinte în care sunetul se aflã la început, în interior şi la sfârşit, propoziţii simple sau dezvoltate, fraze.