Portofoliu de Evaluare Finală

I. PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

1. Obiectul și importanța psihologiei școlare

Psihologia este știința care acordă o atenție deosebită descrierii și explicării fenomenelor psihice examinabile.

Una din primele specializări ale psihologiei au constituit-o studiile destinate psihicului psihicului infantil, adică psihologia școlară.

„Psihologia școlară sau educațională studiază procesul instructiv-educativ desfășurat în școală cu scopul de a spori eficiența acestuia.”

Psihologia școlară este un domeniu care aplică principiile psihologiei clinice și psihologiei educaționale pentru diagnosticarea și tratarea comportamentului copiilor și adolescenților și a problemelor lor de învățare. Psihologia educațională, poate fi înțeleasă în parte, prin relația sa cu alte discipline. Psihologia școlară este strâns legată de pedagogie, știința educației, a formării conștiente, intenționate a individului.[1]

2. Aplicarea unor metode de cunoaștere a elevului sau grupului de elevi cu scopul realizării unor profile ale personalității lor

INTRODUCERE

Prin această temă se observă modul de gândire al elevilor şi receptivitatea acestora în cadrul activităţii şcolare.

Cunoaşterea colectivului de elevi nu presupune doar cunoaşterea personalităţii membrilor lui, ci mult mai mult.

Cunoaşterea colectivului de elevi vizează surprinderea acelor caracteristici prin care se defineşte ca un tot, ca o unitate de sine stătătoare, ca un grup social. Putem spune că identificarea unor trăsături personale ne oferă posibilitatea să înţelegem mai bine semnificaţia rolurilor pe care le joacă elevii, iar prin intermediul acestora sa patrundem în mecanismul procesului de interacţiune, acel mecanism care declanşează şi determină caracteristicile colectivului ca un tot unitar.

Cunoaşterea poate parcurge şi drumul invers, de la trăsăturile definitorii colectivului, prin intermediul comportamentelor ce rezultă din exercitarea rolurilor, la condiţiile interne şi particularităţile psihologice ale membrilor săi. În acest al doilea sens putem spune că tehnicile sociometrice asigură o cunoaştere amănunţită mai ales a structurii informale / afective dar şi în mod indirect a caracteristicilor de personalitate a elevilor.

Şcoala a fost dintotdeauna solicitată să contribuie la ridicarea nivelului intelectual al elevilor prin intermediul profesorilor care le oferă o educaţie mai bună ,şi le îmbunătăţesc cunoştinţele , formându-i ca viitori oameni în societate. Profesorul trebuie să cunoască familia fiecărui elev şi să ţina o strânsă legătura cu aceasta pentru a putea ajuta elevul în activitatea sa educaţională.

Pentru fiecare elev este important colectivul din care face parte.

În acest proiect vom prezenta câteva metode prin care un pedagog poate ajunge să îşi cunoască şi să-şi formeze o părere despre elevii săi, despre personalitatea acestora şi capacitatea lor de învăţare pentru fiecare elev al unei clase.[1]

ELEVUL ÎN CONTEXTUL GRUPUL ȘCOLAR

Clasa reprezintă , în mod obişnuit , fundalul comun pe care se desfăşoară activităţile şi prestaţiile elevului . Se ştie că simpla prezenţă a unei colecţii a unei “ colecţii ” de persoane ca, observatori tăcuţi şi atenţi, exercită o influenţă aspră performanţei individuale . Ştiindu - se urmărit , elevul îşi dă seama că este apreciat , judecata de valoare presupusă incitând nivelul său de aspiraţie şi se răsfrânge asupra persoanei în ansamblu.

Grupul de elevi , activităţile în care aceştia sunt antrenaţi , aprecierile şi notele şcolare constitue cadrul social , cadrul de comparaţie în care se formează imaginea de sine . Intrând în şcoală, clasa de elevi oferă spaţiu de comparativitate în activităţi commune copiii fiind aduşi la o scară unitară de evaluare prin sistemul de notare practicat de profesori. Se creează astfel premisele unei autoaprecieri tot mai juste.

În societatea noastră, reuşita şcolară şi inteligenţa constituie însuşiri preţuite de oameni, deci valori, asocierea lor la aceeaşi persoană reprezintă astfel un cuplu adeseori dorit. Formarea imaginii de sine la elevi se află sub incidenţa sistemului de valori promovat de grupul mai larg, de societate.[1]

NECESITATEA ŞI IMPORTANŢA CUNOAŞTERII ELEVULUI

Cunoaşterea psihologică a elevilor nu reprezintă în scală un scop în sine. În pedagogia practică , este de mult recunoscutaă ideea că educarea şi cunoaşterea copiilor constitue momente solidare ale aceleiaşi activităţi : profesorul cunoaşte elevul educându-l , şi-l educă mai bine cunoscându-l .

Acţiunea pedagogică devine eficientă numai dacă procesul de formare se realizează urmărindu-se aptitudinile şi caracteristicile generale de personalitate, asigurândui-se concordanţa dintre caracteristicile persoanei şi obiectivele procesului formativ. Organizarea ştiinţifica a acţiunilor instructive-educative este dependentă de cunoşterea individualităţii elevilor şi de organizarea sistemului şcolar care să permită găsirea unor posibilităţi integrative accesibile pentru fiecare.

Tendinţa actuală de individualizare a formării şi instruirii, motivată prin diferenţele dintre capacităţile şi structurile de personalitate ale elevilor, impune dezvoltarea la profesori a simţului diacgnostic şi utilizarea unor metodologii adecvate de cunoaştere.

Dacă un elev eşueaza într-o anumită sarcină de învăţare aceasta poate că nu a dobândit comportamentele prealabile necesare îndeplinirii sarcinii date. În asemenea situaţii, profesorul trebuie să cunoască sarcinile de învăţare care preced sarcina ce nu a putut fi îndeplinită. Prima treaptă în diagnosticarea şi tratarea dificultăţilor de învăţare este să se descopere dacă elevul poate îndeplini fiecare dintre sarcinile prealabile.

Un alt tip de diagnoză „permite plasarea optima şi cât mai timpurie a elevilor în cadrul activităţilor instructive”. Dacă un profesor de matematică vrea să-i învețe pe elevi terminologia şi operaţiile referitoare la mulţimi, va constata că unii elevi ştiu aceste lucruri mai bine, iar alţii sunt în măsură să alcătuiască mulţimi specifice de obiecte sau numere, dar nu pot să determine reuniunea sau intersecţia a doua mulţimi, iar pentru câţiva problema mulţimilor este complet nouă . În acest caz profesorul va trebui să situeze fiecare elev la locul potrivit în cadrul activităților de instruire, plasare care implică stabilirea unui diagnostic și a unei prescripții pedagogice.

Pentru a rezolva aceste situații, profesorul va avea nevoie de o diagramă a instruirii. În acest tip de diagramă se vor specifica capacitățile pe care trebuie să le înșusească elevul pentru atingerea obiectivelor pedagogice propuse și să descrie succesiunea însușirii lor.[1]