Predarea și învățarea limbii române la școlarul de vârstă mică, cu abordare între școala generală și școala specială

ARGUMENT

Alegerea acestei teme de cercetare este fondată pe mai multe motive.

Un prim motiv este dat de importanţa educaţiei văzută ca factor de unitate, integralitate şi permanenţă a speciei umane, ca element fundamental în desfăşurarea progresului omenirii.

În al doilea rând, activităţile de instruire, proiectate de profesor, şi cele de învăţare didactică proiectate de elev, subordonate educaţiei sunt necesare pentru dezvoltarea ulterioară a unui individ cu vaste cunoştinţe în diverse domenii, capabil să înţeleagă lumea din jurul său, să comunice şi să interacţioneze cu ceilalţi prin intermediul gândurilor, sentimentelor, opiniilor, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii de rezolvare a unor probleme concrete din viaţa de zi cu zi, continuând în demersul existenţei sale procesul de învăţare.

Pe de altă parte, pentru atingerea dezvoltării optime menţionate anterior, principalul factor pe care individul trebuie sa îl dobândească în existenţa sa pentru a putea interacţiona cu ceilalţi semeni este comunicarea.

Mijloc de expresie şi comunicare, limba este însuşită de copil încă din primii ani de viaţă în familie, şcoala fiind cea care asigură continuitatea învăţării.

Orice individ are modul său propriu de a se exprima, intervenţia şi participarea lui în comunicare este spontană şi diferită, precum şi capacitatea de receptare şi înţelegere a mesajelor transmise prin comunicare se manifestă diferit de la un individ la altul.

Această idee a dus şi la fundamentarea lucrării de faţă care încearcă să surprindă principalele aspecte ale predării şi învăţării limbii române, cu abordare între şcoala generală şi şcoala specială (pentru elevii instituţionalizaţi cu deficienţe mintale uşoare şi/sau moderate).

Tema are o importanţă deosebită la nivelul formării şi dezvoltării individului ca personalitate, prin formarea şi dezvoltarea vorbirii ca mijloc de comunicare şi prin asimilarea unei game bogate şi variate de cunoştinţe.

Atfel, cunoaşterea principalelor aspecte ale predării şi învăţării limbii române la şcolarul de vârstă mică, prin abordarea între şcoala de masă şi şcoala specială, fie la nivelul documentelor curriculare, al dezvoltării diferite sau a modalităţilor de abordare a lecţiilor de către cadrul didactic la clasă, care există între copilul cu intelect normal şi cel cu deficicienţă mintală, urmăreşte identificarea unor modalităţi de lucru individualizate, care să stimuleze potenţialul maximal al fiecărui copil.

,,Învăţarea nu este un foc de puşcă, ci un zbor de fluture.’’

(Nicola Cuomo)

CAPITOLUL 1

Relaţia în predarea şi învăţarea limbii române. Aspecte teoretice

1.1. Conceptul de educaţie. Definiţii.

Orice încercare de dezvăluire cât mai fidelă a orizontului interior al educaţiei este esenţială.Pe lângă faptul că poate atrage atenţia asupra unor zone neexplorate sau a unora care n-a mai fost de mult reevaluate, ea readuce educaţia – problemă fundamentală a umanităţii – în prim planul preocuparilor noastre.

Fiecare tentativă de pătrundere înăuntrul educaţiei este o şansă referitoare la scoaterea ei din anonimatul în care riscă să se pulverizeze, din implicitul vieţii si al experienţei oamenilor.

Educaţia, etimologic provine de la „educatio” – creştere, formare; dar îşi are sorgintea şi în „educo-educare” – a creşte, a forma, a instrui; respectiv „educo-educere” – a ridica, a înălţa.

Educaţia este activitatea complexă realizată în cooperare de educator şi educabil, în vederea formării şi autoformării asistate, cu scopul dezvoltării personalităţii şi sădirii unei mentalităţi pozitiv-contructiviste.