Problematica Comunicării

ARGUMENT

Eficienţa activităţii de instruire-învăţare depinde, indiscutabil, de maniera în care cadrul didactic manipulează diversele elemente ale procesului de învăţământ sau altfel spus, de felul în care stabileşte obiectivele educaţionale, de modul în care gândeşte prezentarea conţinuturilor instruirii, de modul cum selectează metodele şi mijloacele de învăţământ şi le integrează în diferite strategii didactice, de felul cum concepe activităţile educative, de comportamentele didactice pe care le etalează în mod constant, de modul cum concepe proiectarea didactică etc.

Dintre toate aceste elemente ale procesului de învăţământ noi am abordat în lucrarea de faţă numai trei şi anume metodele de învăţământ, mijloacele de învăţământ şi proiectarea didactică, dar şi în privinţa acestora abordarea n-a vizat în mod expres o tratare exhaustivă, ci numai prezentarea acelor aspecte care sunt absolut indispensabile oricărui cadru didactic sau oricărui utilizator.

De exemplu, în capitolul destinat metodelor nu am insistat foarte mult pe delimitările conceptuale, pe dimensiunea taxonomică a acestora, ci am avut în vedere, cu precădere, prezentarea unor metode active care pot face instruirea şi mai eficientă şi mai atractivă.

Prezentarea acestor metode s-a făcut, atât din prisma avantajelor, cât şi a limitelor, astfel încât, utilizatorii să fie efectiv ajutaţi în procesul deliberativ de selecţie a metodelor care pot intra în componenţa unor strategii didactice.

La fel s-a procedat şi în cazul mijloacelor de învăţământ, când s-a crezut oportun că utilizatorii trebuie să cunoască foarte bine, pe de o parte, funcţiile pe care le îndeplinesc acestea, iar pe de altă parte, criteriile în funcţie de care se poate face selecţia acestora neinsistându-se pe descrierea detaliată a unor grupe de mijloace, demers întâlnit în multe lucrări de pedagogie.

De asemeni, ni s-a părut oportun să abordăm proiectarea didactică mai ales la nivelul activităţii desfăşurate în clasă, motiv pentru care am insistat mai mult pe prezentarea evenimentelor instruirii şi, implicit, pe mijloacele pe care le poate utiliza cadrul didactic pentru a conferi funcţionalitate şi eficienţă acestor momente ale lecţiei.

Desigur, departe de a fi o ,,carte totală”, lucrarea poate fi utilă studenţilor care se pregătesc pentru profesia didactică, profesorilor şi institutorilor din învăţământul preuniversitar, altor categorii de formatori care se implică în diferite activităţi de instruire.

I.INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA COMUNICĂRII

1.1 CARACTERISTICI GENERALE ALE COMUNICĂRII UMANE

1.1.1 AXIOMELE COMUNICĂRII

Comunicarea este nu o necesitate, ci o permanenţă. Este imposibil să ne imagi-

năm că exista ceva din structura umană care nu comunică. Mimica, lipsa gesturilor

sunt mijloace comunicaţionale. Ascultarea, tăcerea este o modalitate de comunicare, problema empatiei si a ascultării ca fundamente ale unei comunicări eficiente. Asadar "Comunicarea este inevitabilă " sau "Noncomunicarea este imposibilă "constituie prima dintre axiomele comunicaţionale.

Axioma 2: "Tonul face muzica intr-o comunicare", aceasta dezvoltandu-se pe doua planuri: planul conţinutului si planul relaţiei.

Primul oferă informaţii şi cel de-al doilea oferă informaţii despre informaţii. Aceleaşi cuvinte pot comunica lucruri diferite şi aceasta datorită elementelor mecanicii exprimării, în special tonalităţii cuvintelor.

Axioma 3: "Comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi abordat în termenii cauză -efect sau stimul-raspuns". Putem căuta o cauză (un incriminat) pentru o comunicare defectuoasă?

Toţi cei implicaţi în iniţierea şi perceperea unei comunicări au dreptate, şi totodată nici unul, pentru că fiecare este şi cauză şi efect în acelaşi timp. Cine ar putea fi vinovatul într-un conflict comunicaţional? Cu sigurantă nu vom putea stabili niciodată. Esenţial pentru evitarea şi chiar managerierea unui conflict comunicaţional este ca fiecare dintre noi, ca iniţiator al unei comunicări interpersonale să se considere vinovat pentru că interlocutorul nu a înţeles mesajul cu intenţia cu care el a fost transmis.

Axioma 4:"Comunicarea se bazează atât pe informaţia în forma digitală (procesata de sistemul nervos central) cât şi pe informaţia analogică (procesată de sistemul neurovegetativ)". Informaţia digitală conţinută de simboluri (cuvinte de exemplu) este transpusă în cod binar, la nivelul neuronilor şi sinapselor. Informaţia analogică conţinută de stimuli nonverbali este transpusă în limbaj biochimic, la nivel hormonal.

Axioma 5: "Comunicarea este ireversibilă". Dacă ar exista un grad de comparaţie pentru termenul ireversibilitate atunci comparativ cu trecerea timpului am putea considera procesul comunicaţional mult mai necruţător în ceea ce priveşte posibilităţile de retractare (pentru că cel puţin teoretic şi hilar putem învinge trecerea timpului printr-o auto -minciună, modificând acele censornicu-

lui); procedeul este imposibil după iniţierea comunicării.

Axioma 6:"Comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar tranzacţiile (schimburile) care au loc între ei pot fi simetrice sau com-

plementare". Tranzacţiile simetrice sunt acelea în care partenerii îşi reflectă reciproc comportamentele de pe poziţii de egalitate. Avantajul acestei categorii de tranzacţii comuncaţionale îl constituie faptul că partenerii au celaşi status (şi de cele mai multe ori nu mai au ce negocia şi pentru ce se tocmi, negocierea căpătând acum conotaţia unui lobbying). Dezavantajul tranzacţiilor simetrice îl constituie facilitatea apariţiei conflictului: interlocutorul răspunde identic reacţiei celuilalt; ce poate fi mai malefic pentru evitarea unei situatii conflictuale decât răspunsul la o agresiune a interlocutorului printr-o altă agresiune? La ce vă foloseşte să vă agresaţi, să vă inferiorizaţi interlocutorul? Amintiti-vă întotdeauna că agresiunea, autocraţia sunt atributele celor slabi! Să vă inspire milă interlocutorul agresiv, pentru că în spatele tiraniei manifestate se ascunde întotdeauna teama, incertitudinea propriei valori. Forţa pumnului în masă nu este decât apanajul celor infricoşaţi, disperaţi!

Tranzacţiile complementare sunt relaţii în care partenerii adoptă comportamente compatibile sau joacă roluri distincte, au putere diferită, statut social sau ierarhic diferit. Diferenţele dintre parteneri sunt maximizate. Astfel de tranzacţii comunicaţionale se stabilesc între parinte-copil, profesor-elev, şef ierarhic-subaltern. Mulţi dintre specialişti consideră aceste tranzactii complementare nişte bariere comunicationale; astfel, autocraţia şefului ierarhic nu poate decât să creeze frustrare şi ostilitate pentru subaltern.La ce vă ajută să vă conduceţi resursele umane într-un mediu ostil? La ce vă ajută să vă inferiorizaţi interlocutorul? Cu sigranţă, la nimic!