Psihologia educației

Conceptul de învăţare

Învăţarea nu este un fenomen specific uman, ci este prezentă şi la nivelul lumii animale, împletindu-se cu fenomenul adaptării. Literatura de specialitate abundă în încercări de definire a învăţării. Pentru om, învăţarea reprezintă o formă fundamentală de activitate psihică.

În sens larg, învăţarea reprezintă un proces evolutiv, de esenţă informativ-formativă, constând în recepţionarea, stocarea şi valorificarea, în mod activ şi explorativ, de către fiinţa vie a experienţei proprii de viaţă, care are ca rezultat modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, perefcţionarea ei continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului.

În sens restrâns, învăţarea reprezintă o activitate prin care se obţin progrese în adaptare şi care vizează achiziţia de cunoştinţe, operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate, achiziţii ce apar la nivelul individului ca valori personale obţinute prin exerciţii.

Definiţia evidenţiază caracterul transformator, modelator al învăţării şi diferenţiază această activitate de o serie de fenomene aparent asemănătoare, cum ar fi: adaptarea senzorială, maturizarea psihică, performanţa. În această viziune, învăţarea este dependentă de percepţie, gândire, memorie, atenţie, se bazează pe aceleaşi operaţii şi mecanisme şi presupune aceeaşi structură şi desfăşurare ca şi gândirea.

Sub aspectul conţinuturilor, se învaţă tot ceea ce este specific uman: atitudini, sentimente şi pasiuni, emoţii, comportamente, operaţii şi acţiuni, priceperi şi deprinderi, convingeri, interese, valori, limbaj etc. Practic, tot ceea ce nu este înnăscut, este achiziţionat prin învăţare. Dacă omul ar fi lipsit de posibilitatea de a învăţa, acesta ar dispune doar de câteva reacţii înnăscute (instincte, reflexe necondiţionate), fiind nepregătit pentru a face faţă multiplelor solicitări care apar pe parcursul vieţii.

Învăţarea şcolară

Odată cu intrarea în şcoală, învăţarea devine un proces analitic, organizat, specializat, planificat şi finalist. Învaţă şi preşcolarul dar pentru el activitatea dominantă este jocul, învăţarea fiind activitate subordonată celei ludice. Învaţă şi adultul dar pentru el activitatea dominantă este activitatea productivă şi creativă.

Învăţarea şcolară sau didactică, constituie forma tipică de învăţare la elevi. Se desfăşoară într-un cadru instituţionalizat, sub conducerea profesorului, fiind orientată de planuri de învăţământ, programe şi manuale şi urmăreşte asimilarea de către elevi a cunoştinţelor, deprinderilor, teoriilor, legilor, ca şi formarea operaţiilor mintale rezolutive, aplicative şi creative necesare progresului lor intelectual şi adaptativ. Ea este concepută şi proiectată să decurgă într-un anume fel, ca activitate dominantă, condusă, dirijată şi evaluată de adult, în special de profesor. Învăţarea şcolară tinde să devină autodirijată, autocontrolată şi autoevaluată.

În legătură cu formele învăţării, dacă avem în vedere conţinutul celor învăţate, putem vorbi de următoarele forme: perceptivă (învăţăm să observăm, să privim un tablou, să vedem, să ascultăm etc.), verbală (învăţarea utilizării diferenţiate a limbajul în funcţie de împrejurări), conceptuală (învăţarea de noţiuni, teorii, judecăţi, raţionamente), motorie (învăţarea de mişcări, operaţii şi acţiuni concrete, de gesturi, conduite expresive etc.).

După modul de organizare a informaţiilor desprindem: învăţarea algoritmică (bazată pe parcurgerea riguroasă a unei succesiuni stricte de acţiuni şi operaţii până la ajungerea la rezultat); învăţarea euristică (bazată pe explorări şi tatonări, pe încercări şi erori, pe elaborări de planuri, pe alegeri de alternative considerate satisfăcătoare pornind de la nişte criterii de eficienţă stabilite); învăţarea programată (prin trecerea la o nouă secvenţă de învăţare numai după ce secvenţa anterioară a fost însuşită corect); învăţarea de menţinere (pentru a evita un eşec); învăţarea creatoare (inovatoare, activă, participativă şi anticipativă), învăţare prin descoperire, învăţare prin somn (hipnopedie) etc.

Capacitatea de învăţare variază în funcţie de vârstă: în cursul primilor ani de viaţă capacitatea de învăţare se manifestă pregnant. Potrivit cercetărilor psihologice între 2-4 ani se achiziţionează jumătate din inteligenţa umană, între 4-8 ani 30 %, iar restul 20 % între 8 -16 ani. Această dinamică a capacităţii de învăţare l-a determinat probabil pe Goethe să afirme că “dacă copiii ar creşte mai departe aşa cum se arată în primii ani de viaţă am avea numai genii”

Condiţii ale învăţării: interne şi externe

Fiind o activitate psihică complexă, învăţarea şcolară implică, toate procesele şi fenomenele psihice. Ea este condiţionată de o serie de factori interni, dar şi externi: condiţiile de mediu în care se realizează învăţarea (mediu facilitator sau inhibitor), personalitatea profesorului, metodele utilizate şi stilul de predare al acestuia, programul de învăţare stabilit, factorii de grup şi de activitate şi interacţiune interpersonală intragrupală etc. Din perspectiva psihologiei educaţiei accentul cade însă pe condiţiile interne ale activităţii de învăţare