Psihoterapii Individuale și de Grup

1. INTRODUCERE IN PSIHOTERAPIE

1.1. Ce este psihoterapia?

Psihoterapia este intervenţie psihologică în patologie şi în optimizarea subiecţilor umani sănătoşi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea performanţelor intelectuale etc.). Patologia studiază modul în care se instalează, evoluează şi se termină bolile. Modificarea factorilor psihologici implicaţi în patologie revin intervenţiei psihoterapeutice. De asemenea, intervenţia psihoterapeutică vizează nu doar modificarea factorilor psihologici implicaţi în boală ci şi a celor care ne predispun la îmbolnăvire aduncându-şi astfel contribuţia atât la profilaxia bolilor cât şi la menţinerea stării de sănătate şi a optimizării personale.

Psihoterapie versus medicină

Medicina este ştiinţa care vizează aspectul curativ şi profilactic al bolilor. Intervenţiile medicale vizează mai ales modificări la nivelul organismului uman în vederea profilaxiei şi tratamentului bolilor. Intervenţia psihoterapeutică urmăreşte modificarea unor aspecte psihologice implicate în profilaxia şi tratamentul bolilor. Cum de cele mai multe ori factori somatici şi cei psihologici se află în interacţiune şi intervenţia medicală şi psihoterapeutică se pot combina în scopul eficientizării profilaxiei şi tratamentului bolilor.

Psihoterapie versus psihologie.

Psihoterapia, aşa cum a fost definită şi mai sus, este intervenţie psihologică în patologie şi în optimizarea subiecţilor umani sănătoşi. Aşadar între psihoterapie şi psihologie este o strânsă legătură psihoterapia fiind fundamentată de dezvoltările teoretico-experimentale care aparţin psihologiei ştiinţifice.

 Cuvinte cheie: etapele dezvoltării psihologiei ca ştiinţă, perioada modernă a psihoterapiei.

1.2. Orientări psihoterapeutice actuale

În acest moment există trei mari orientări psihoterapeutice:

(1) Orientarea cognitiv-comportamentală

(2) Orientarea dinamic-psihanalitică

(3) Orientarea unamist-experienţială (incluzând şi orientarea ericksoniană).

Prezentarea generală a acestor orientări psihoterapeutice a fost făcută la cursul de psihologie clinică (pentru detalii vezi cursul de psihologie clinică). Tendinţa în psihoterapia modernă este de a integra aceste trei mari orientări psihoterapeutice în scopul unui demers unitar în psihoterapie. Prezentăm în continuare un astfel de demers.

Modelul CCBS (modelul nivelelor cognitiv, comportamental, biologic, subiectiv).

Nivelul cognitiv se referă la procesările informaţionale şi la conţinutul acestora. Există două tipuri de procesări informaţionale: conştiente şi inconştiente. Procesările informaţionale conştiente se referă la conştientizarea şi verbalizarea conţinutului mental şi a procesărilor informaţionale. Procesările informaţionale inconştiente se referă la faptul că nu putem verbaliza conţinutul mental şi procesările informaţionale şi că nu suntem conştienţi de existenţa acestora. Nivelul cognitiv determină calitatea nivelului subiectiv.

Nivelul comportamental se referă la ceea ce în psihologie este denumit comportament operant. Comportamentul operant este reprezentat în special de comportamentele motorii învăţate aflate sub control voluntar.

Nivelul biologic se referă la toate modificările ce au loc în organismul nostru la nivel fiziologic şi anatomic. Modificările la nivelul sistemului nervos vegetativ generează intensitatea stării noastre subiective.

Nivelul subiectiv se referă la trăirile subiectului şi la descrierile pe care subiectul le face propriei stări: pozitivă, negativă sau neutră. Mai mult, acesta se referă la etichetele verbale ale stării emoţionale (ex. "mă simt anxios/dezamăgit/ruşinat" etc.).

Există numeroase interacţiuni între aceste nivele (vezi fig. 1):

Fig. 1. Modelul cvadrinivelar al analizei psihologice (CCBS).

săgeata 1- se referă la procesările informaţionale ale stimulilor din mediul extern (ex. procesul percepţiei).

săgeata 2- se referă la faptul că propriile emoţii influenţează selecţia stimulilor din mediu ce urmează a fi procesaţi. De exemplu, în cazul depresiei, stilul cognitiv negativ îl va determina pe subiect săgeata selecteze din mediu în special aspectele negative.

săgeata 3- se referă la faptul că procesările informaţionale pot influenţa nivelul biologic. De exemplu, discrepanţa cognitivă este una dintre cauzele de activare vegetativă.

săgeata 4- se referă la procesările informaţionale ale stimulilor din mediul intern. În cazul atacului de panică, de exemplu, senzaţiile corporale generează şi amorsează procesările cognitive negative ale acestor senzaţii.

săgeata 5- se referă la faptul că comportamentul nostru este expresia procesărilor informaţionale (ex. achiziţionarea deprinderilor).

săgeata 6- se referă la procesările informaţionale ale stimulilor interni în timpul unui anumit comportament (ex. achiziţionarea deprinderilor).

săgeata 7- se referă la faptul că comportamentul poate influenţa nivelul biologic (ex. comportamentul de a mânca, stilul de viaţă etc.).

săgeata 8- se referă la procesările informaţionale ale stării subiective, mai exact la semnificaţia etichetei sale lingvistice.

săgeata 9- se referă la faptul că starea noastră subiectivă este o variabilă dependentă sau un efect al interacţiuni dintre celelalte trei nivele: cognitiv, comportamental şi biologic (vezi experimentul lui Singer şi Schacter, 1962).

săgeata 10- se referă la faptul că starea noastră subiectivă pozitivă sau negativă determină mecanisme de coping la trei nivele: cognitiv, comportamental şi biologic.

săgeata 11- se referă la influenţa pe care comportamentul nostru o are asupra mediului extern.

săgeata 12- se referă la faptul că mediul extern poate influenţa mediul intern, nu doar prin procesările informaţionale, dar şi prin acţiune directă asupra nivelului biologic (ex. acţiunea virusurilor, bacteriilor, traumatismele fizice etc.).

În psihopatologie, trei căi etiopatogenetice sunt importante:

(a). Calea 1.2.9. În acest caz, interacţiunea dintre mediul extern şi procesările informaţionale pot determina o stare subiectivă negativă sau o stare de distres. Pentru a modifica starea de distres, trebuie să se modifice:

- mediul extern, prin tehnica rezolvării de probleme;

- procesările informaţionale, prin tehnici de restructurări cognitive şi prin hipnoterapie;

- nivelul comportamental, prin modificări comportamentale şi tehnici hipnoterapeutice;

- nivelul biologic, prin chimioterapie, tehnici de relaxare, flooding, desensibilizare şi tehnici de hipnoterapie.

Este foarte important ca modificările să se realizeze la toate cele patru nivele (dacă este posibil), altfel, intervenţia noastră va fi eficientă doar pentru o scurtă perioadă de timp datorită nivelelor rămase nemodificate care vor funcţiona ca prerechizite pentru o altă stare de distres, în noi condiţii.

(b). Calea 10.9. În acest caz, dacă mecanismele de coping sunt dezadaptative, atunci ele pot amplifica starea noastră subiectivă negativă. În această situaţie este utilă tehnica inoculării stresului prin faptul că îl învaţă pe pacient mecanisme de coping adaptative pentru a înlătura distresul (vezi Cap. 2).

(c). Calea 8.9. În acest caz, modul în care subiectul îşi interpretează starea subiectivă poate influenţa distresul. De exemplu, dacă el nu îşi înţelege distresul şi îl consideră ca fiind semn al unei boli grave, atunci această discrepanţă cognitivă va amplifica la rândul ei starea de distres. Este necesară o intervenţie la nivel cognitiv care să îi ofere pacientului o explicaţie raţională a propriului distres. Această explicaţie trebuie să aibă următoarele caracteristici: