Rolul proiectelor în învățământul preuniversitar

Introducere

Trăim într-o societate aflată într-o continuă mișcare, adaptare, transformare. Societatea solicită persoane libere, creative, performante în activitate. Evident, se impune o altă viziune asupra instruirii tinerilor în școală, care să formeze la elevi competențe ce îi va ajuta să reușească într-o societate în continuă schimbare. Aplicarea noilor strategii care oferă copiilor posibilitatea de a participa activ la propria formare este un imperativ al timpului. J. J. Rousseau spunea: ,,Apropie-l pe copil de probleme și lasă-l să le rezolve singur. Să-și întemeieze ceea ce știe nu pe ceea ce i-ai spus tu, ci pe ceea ce a înțeles el; să nu învețe știința, ci s-o descopere”.

Din punct de vedere pedagogic, considerând că personalitatea copilului continuă să reprezinte pivotul întregii activități didactice, folosind la nivelul grupei, în activitatea de predare, metoda proiectului, gândirea copiilor se va dezvolta într-o mai mare măsură, în comparație cu folosirea preponderentă în predare a metodelor clasice, tradiționale. Angajarea copilului în activitate poate ajunge la cote optimale și se va concretiza în randament sporit, în performanțe școlare calitativ superioare, în atingerea obiectivelor urmărite în cadrul activităților educative la grupa de copii/elevi. În contextul reformei învățământului preuniversitar românesc, un loc aparte îl ocupă perioada preșcolarității care, conform datelor și concluziilor formulate de specialiști în pedagogie și psihologie, este decisivă pentru formarea tânărului și pentru perfecționarea specialistului de mâine. Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii prefigurează două mari tendințe de schimbare în interiorul sistemului preșcolar. Acestea vizează crearea unui mediu educațional adecvat, în vederea stimulării continue a învățării spontane a copilului și pentru introducerea acestuia în ambianța culturală a spațiului căruia îi aparține.

Inițiată de John DEWEY acum un secol, susținută și popularizată de W. Kilpatrick metoda proiectelor a fost încă de la început fundamentată pe principiul potrivit căruia „viața este o acțiune și nu o muncă la comandă și că școala, făcând parte din viață, trebuie să-i adopte caracteristicile”. Aplicată pe scară largă în SUA începând cu deceniul al doilea al secolului XX, metoda era centrată în mod special asupra procesului, manifestând tendința de a separa conținutul de latura procesuală. Metoda învățării bazate pe proiect a fost îndelung cercetată, iar rezultatele au arătat că avantajul acesteia constă în faptul că elevii pot fi motivați să se angajeze responsabil în propria lor învățare.

Actualele orientări în domeniul pedagogiei dau un impuls nou promovării proiectelor, înțelese ca teme de acțiune - cercetare ce se realizează prin îmbinarea cunoștințelor teoretice cu acțiunea practică. Proiectul are o multitudine de caracteristici, esențiale fiind următoarele:

- stabilirea temei proiectului se face de către membrii grupului, în baza unor confruntări ale părerilor acestora sau poate fi sugerată de cadrul didactic, elevii fiind implicați procesul de luare a deciziei;

- se formulează probleme complexe, întrebări reale care vor ghida explorările elevilor de-a lungul proiectului;

- constituie o provocare pentru elev;

- elevul este pus în situații autentice de cercetare și acțiune, în care acesta „se vede confruntat cu o problemă reală, cu rezolvarea unei sarcini concrete care are o finalitate reală”;

- contextul de învățare creat oferă elevilor oportunitatea de a aplica o varietate de cunoștințe însușite și deprinderi formate anterior;

- realizarea proiectului se face prin îmbinarea cunoștințelor teoretice cu acțiunea practică;

- necesită și încurajează colaborarea și cooperarea;

- se finalizează printr-un produs sau mai multe produse care vor explică dilema sau vor prezenta informațiile generate în cursul procesului de investigație;

- cadrul didactic are rol de consultant, de persoană care oferă feedback pe parcursul derulării proiectului și nu de persoană care dirijează pas cu pas acțiunea elevilor; colaborează cu elevii, dar nu se substituie activității acestora; pentru buna desfășurare a proiectului de grup, este important să fie discutată, planificată, realizată și controlată în comun repartizarea diferențiată a rolurilor elevilor;

- evaluarea vizează atât procesul cât și produsul activității elevilor;

Ideea învățării bazate pe proiect a fost lansată de William H. Kilpatrick, prin lucrarea The project method (1918). Proiectul este o metodă interactivă de predare-învățare, care presupune o micro-cercetare sau o investigare sistematică a unui subiect care prezintă interes pentru elevi. Metoda proiect este fundamentată pe principiul învățării prin acțiune practică, cu finalitate reală (“learning by doing”), ceea ce îi conferă și motivația necesară. Opusă instrucției verbaliste și livrești, învățarea prin realizarea de proiecte reprezintă un mod mai cuprinzator de organizare a procesului de învățământ prin care pot fi satisfăcute cerințele unei educații pragmatice, în spiritul acțiunii și independenței în gândire.

Elevul trebuie să învețe să acționeze după ce a gândit în prealabil și să ajungă la concluzia că o activitate proiectată se desfășoară mai rapid, iar greșelile pot fi evitate în mai mare măsură de la început, dacă efortul prealabil de gândire a fost mai mare și mai îndelungat. Analiza unor lucrări ale elevilor (de exemplu, “ciornele” pentru rezolvarea unor probleme) permite observarea a nenumărate încercări, retușări, reluări, greșeli etc. în care s-a investit o mare cantitate de muncă și de timp, tocmai pentru ca a lipsit concentrarea asupra unui “plan” de acțiune prealabil.