Stresul la Cadrele Didactice

INTRODUCERE

Profesiunea de cadru didactic (educator, profesor) este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o are de îndeplinit: formarea unei personalităţi autonome integrabile social, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă profesionalitate. Iată ce consideră unii autori din domeniu, în legătură cu această profesie:

- „ nici o profesiune nu cere atâta competenţă posesorului ei, dăruire şi umanism ca cea de educator pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi mai sensibil decât este omul în devenire ancorat în prezent, întrezărind viitorul şi sondând dimensiunile posibile ale personalităţii, educatorul instruieşte, educă, îndeamnă, cultivă şi organizeză, corecteză, perfecţioneză şi evaluează neîncetat procesul formării şi desăvârşirii calităţilor necesare omului de mâine.”(Salade D., Educaţie şi personalitate, 1995, p.188- 190);

- „ a fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a îndeplini o misiune, a face un apostolat” (Mialaret G., Introducere în pedagogie, 1981, p.105);

- „ Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nici o alta, o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează, care dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea este sterilă fără forţă spirituală, o meserie când apăsătoare, când împlacabilă, ingrată şi plină de farmec.” (Salade D., Educaţie şi personalitate, 1995, p.135).

Importanţa socială a profesiunii, rezultă din responsabilitatea şi din rolul hotărâtor pe care îl are cadrul didactic în transformarea profundă a personalităţii, în dezvoltarea substanţei intelectuale, fizice şi socio-morale a individului.

În ciuda aspectelor metaforice prezentate, meseria de cadru didactic rămâne o profesie cu un grad ridicat de stres. Stresul este o problemă socială majoră şi în creştere. Majoritatea cadrelor didactice consideră la un moment dat că serviciul îi solicită mai mult decât pot suporta şi pentru unii aceasta poate deveni o problemă cronică. Presiunea de a avea atât de mulţi elevi prin preajmă, atât de multe de „scos la capăt” pe parcursul unui an şi rutina implacabilă a lecţiilor, reprezintă un şoc, din care, de obicei, cadrele didactice tineri nu-şi mai pot reveni. Multe cadre didactice declară că disciplina reprezintă o sursă majoră de stres, ceea ce nu este surprinzător, din moment ce sentimentul că situaţia a scăpat de sub control este foarte frustrant şi poate provoca anxietate. În plus, brusca schimbare în educaţie le face pe multe cadre didactice, care iniţial nu aveau probleme, să simtă că nu au nici timpul şi nici rezistenţa necesare pentru a face faţă atâtor cereri.

Uneori, celor aflaţi sub stres li se pare că singura modalitate de a rezista stresului este să-l eviţi. Totuşi, aceasta nu este singura sau cea mai bună soluţie şi s-ar putea să nu poată fi mereu practică. Viaţa ne cere uneori să facem lucruri care nici nu pot şi nici nu trebuie evitate. Presiunile la locul de muncă, dificultăţile în relaţiile cu oamenii, pierderea unor lucruri sau persoane dragi sunt experienţe pe care toţi le trăim. De multe ori este posibil pentru noi să înţelegem să le facem faţă şi să le abordăm într-o manieră care să ne ajute să ne maturizăm, să ne schimbăm şi să realizăm că suntem mai puternici decât am fi crezut.

Câteodată, stresul nu vine neapărat de la evenimentul sau stresul exterior ci de la interpretarea pe care noi i-o dăm şi care ne face să ne simţim sub presiune. Stresul poate fi, în parte, controlat, antrenându-ne să facem asta.

De cele mai multe ori stresul este privit prin prisma laturii sale negative, iar noţiunea de stres profesional este definită ca mod de a reacţiona emoţional, cognitiv, comportamental şi psihologic la elementele nocive din conţinutul activităţii, din modul de organizare a activităţii sau din mediul de muncă.

Stresul apare ca efect al epuizării mecanismelor de adaptare ale individului la cerinţele mediului profesional sau, atunci când cerinţele activităţii profesionale sunt mai mari decât posibilitatea individului de a le îndeplini sau de a le controla. Altfel spus apare o nepotrivire între individ şi activitatea sa.

Dificultatea esenţială a conceptului derivă din aceea că accentul cade pe ansamblul reacţiei organismului, pe întrepătrunderea reacţiilor din sfere diferite precum şi pe un amalgam de cauze care interrelaţionează cu pondere diferită în producerea efectului şi pentru a complica lucrurile a căror influenţă variază în timp.

De aceea în cercetarea de faţă încercăm să stabilim nivelul stresului eşantionului (cadre didactice – educatori, profesori şi ingineri), dar şi acele cauze, variabile care generează stresul profesional.