Extras din proiect
1. Descrierea generală a cazului
Numele copilului: Zaharia Alexandru
Data nașterii: 23.07.2010
Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială "Spiru Haret ", Dorohoi
Clasa: IV
Stare general de sănătate: bună
Psihodiagnostic: tulburări de comportament
Cu siguranță cunoaștem sau am văzut un copil agresiv, fie la scoală/gradinita, fie la o simplă plimbare prin parc. O mare parte dintre părinți se confruntă cu tulburările de comportament ale copiilor. Acestea sunt strâns legate de controlul emoțiilor si pun astfel copilul în conflict cu normele societății. Comportamentul își face apariția de la o vârstă fragedă, imediat ce aceștia încep grădinița. Odată cu apartenența sa la un grup, apar, și in același timp cresc, pretențiile acestuia la adaptarea anumitor condiții. Un astfel de copil, care are tulburări de comportament, se simte atacat în momentul în care trebuie să țină cont și de alte puncte de vedere, față de ale sale, moment în care apar gesturile si actiunile, deseori violente.
Un copil care prezintă aceste probleme de comportament atât în mediul familial cât și cel școlar este Zaharia Alexandru care are vârsta de 10 ani și este elev în clasa a IV a la Școala Gimnazială ,,Spiru Haret”, Dorohoi. Alexandru este unicul fiu al lui Cristian Zaharia și Doina Zaharia. Copilul locuiește împreună cu mătușa sa, Elvira, de la vârsta de 3 ani. Mama este plecată în Italia, la muncă, iar tatăl lui are de ispășit o pedeapsă de 10 ani ca urmare a săvârșitii infracțiunii de tâlhărie. Tatăl a recurs la acest gest datorită situației fiinanciare foarte precară a familiei. După ce tatăl a primit sentința și a dispărut din viața copilului, mama s-a văzut pusă în fața faptului împlinit de a crește un copil singură și astfel a recurs la posibilitatea emigrării spre Italia, unde urma să câștige banii necesari realizării educației lui Alexandru. Deoarece bunicii din partea tatălui nu au mai dorit să fie implicați în viața nepotului iar bunicii din partea mamei sunt decedați, mama a fost nevoită să îl lase pe Alexandru în grija singurei rude care i-a mai rămas alături și anume sora ei. Mama trimite lunar bani pentru întreținerea băiatului dar din păcate nu poate veni decât de două ori pe an pentru a-l vedea pe acesta si pentu a se ocupa de educația lui.
Datorită faptului că părinții l-au lăsat în grija mătușii spre a-l crește, acesta a profitat de lipsa de interes a acesteia pentru evoluția sa școlară și ca urmare a început să se manifeste tulburări de comportament și de învățătură. Mătușa Elvira are 40 de ani și este pensionată pe caz de boală. Realizările școlare, insuccesele înregistrate tot mai des, tendința de introvertire singurătatea, toleranța și lipsa părinților au făcut ca elevul să aibă o imagine de sine destul de scăzută și o motivație slabă la învățătură. Toate acestea au dus la modificarea traiectoriei dezvoltării afective și în special a celei emoționale a copilului. Mătușa a recunoscut neputința ei de a-l mai ține sub control și s-a declarat depășită de situație. În cadrul colectivului clasei iese mereu în evidență cu brutalitate (altercații, injurii, neîndeplinirea unor sarcini, vorbește neîntrebat, distrage atenția colegilor). Deși fără probleme fizice și psihice întâmpină unele greutăți în a face față cerințelor școlare.Temele orale și cele scrise sunt efectuate de cele mai multe ori cu superficialitate.
Datorită absenței unui model părintesc și în special datorită absenței tatălui, Alexandru, nu a putut să se dezvolte normal și să simtă ce înseamnă afecțiunea oferită de părinți.
Scopul final al activității studiului de caz este diminuarea tulburărilor de comportament. Pentru realizarea obiectivelor propuse se reomandă un program de intervenție personalizat, cu activități frecvente, care să țintească domeniile afectate ale comportamentului
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studiu de caz.docx