Tulburările de ritm și fluență ale vorbirii

1. Tulburările de ritm

Vom aborda în aceste cursuri o serie de tulburări ale vorbirii în care elementul definitoriu este prezenţa unei perturbări a ritmului, altfel spus este perturbată distribuţia temporală a elementelor produse verbal. Dintre tulburările de ritm cea mai cunoscută şi mai studiată este bâlbâiala.

Evaluarea statistică făcută recent de Becker şi Grondmann (citaţi de Rondal, Seron, 1999) estimează că în jurul a 1,8 % din populaţia infantilă cuprinsă între 7-8 ani, prezintă tulburări de ritm.

Natura problemei, după Van Riper (1982) este cea a unei dezorganizări temporale a vorbirii. Se observă o vorbire extrem de rapidă cu dezorganizări ale frazei, omisiuni de silabe sau sunete şi în aproape toate cazurile, o articulaţie imprecisă. Aceste persoane vorbesc foarte bine când se exprimă rar dar nu reuşesc acest lucru pentru o perioadă mai lungă de timp. Persoana care prezintă aceste tulburări nu este conştientă de viteza excesivă a vorbirii sale şi nici de dezorganizarea frazei. Simkins (citat de Rondal., Seron 1999) nu consideră că tulburările de ritm sunt un defect unitar ci o colecţie eterogenă de anomalii ale vorbirii.

1.1. Caracteristicile tulburărilor de ritm sunt:

a) debitul vorbirii prea ridicat (tahilalie)

b) vocea defectuoasă

c) ritmul defectuos, vorbirea sacadată

d) voce monotonă

e) substituirea cuvintelor şi silabelor

f) alungirea pronunţiei.

Simkins semnalează la aceste persoane diverse manifestări, dar care nu sunt strict verbale, cum ar fi: problemele de citit şi de scris, hiperactivitatea, diverse dificultăţi şcolare, lipsa obişnuinţei de a reproduce, lipsa aptitudinilor muzicale, etc.

În ciuda acestui tablou, sunt încă destul de rare situaţiile în care copiii sau adulţii, care prezintă aceste simptome, sunt trimişi la logoped. În general, vorbirea acestor persoane este inteligibilă, iar tulburările nu perturbă total comunicarea ceea ce s-ar răsfrânge şi asupra capacităţii de adaptare şi inserţie socială.

Frecvent menţionate în cadrul tulburărilor de ritm sunt cauzele ereditare, anumite probleme legate de funcţionalitatea sistemului nervos central, perturbări ale transmiterii impulsului nervos prin fascicolul extrapiramidal, tulburări de coordonare senzorio motorie. Printre cauze ar putea fi menţionată şi defectarea sistemului de feed-back proprioceptiv.

Weiss (citat de Rondal, Seron 1999) consideră că această problemă se datorează mai degrabă unei imaturităţi lingvistice.

1.2. Formele tulburărilor de ritm şi fluenţă.

Sunt tulburări de vorbire similare bâlbâielii, principalele entităţi clinice fiind: aftonghia, vorbirea accelerată, batarismul, tahilalia şi bradilalia sau vorbirea încetinită.

1.2.1. Aftonghia este o tulburare mai rar întâlnită în practica logopedică. Se caracterizează prin spasme ale limbii ce împiedică vorbirea. Adesea limba este foarte spastică apar spasme tonice de lungă durată. Această tulburare nu are legătură cu teama de vorbire şi se constată că spasmele apar în situaţii diferite şi în toate felurile de vorbire. Se recomandă exerciţii de relaxare, tratament medicamentos pentru combaterea spasticităţii, faradizări precum şi exerciţii de vorbire pe fond de relaxare.

1.2.2. Vorbirea accelerată este o nevroză verbală. Apare mai frecvent la copiii care manifestă agitaţie psihomotrică sau anumite stări anxioase. Cu cât organismul este mai tânăr cu atât mecanismele cerebrale cu rol inhibitiv sunt încă mai puţin dezvoltate. Vorbirea fiind o funcţie evoluată necesită coordonări de mare precizie deci şi mecanisme inhibitorii foarte eficiente. Această tulburare prezintă două forme: battarismul şi tahilalia.

-Battarismul se caracterizează printr-un ritm verbal exagerat de rapid. Sunetele şi cuvintele se amestecă, se contaminează, terminaţiile se estompează. Copilul pronunţă pe nerăsuflate până la epuizarea totală a expiraţiei. Sunt afectate conţinutul vorbirii şi construcţia sintactică rezultând nu doar o vorbire neestetică ci şi o scădere a inteligibilităţii acesteia. Sunt omise sunete, sunt inversate sunetele în silabe şi silabele în cuvinte. Adesea ritmul vorbirii este atât de mare încât subiectul nu-şi poate înghiţi saliva. Vorbirea este însoţită de grimase dar şi de mişcări dezordonate ale mâinilor şi corpului. Copiii la care se manifestă această tulburare prezintă agitaţie motorie, o stare crescută de alertă, sunt neatenţi, incapabili de a urmări interlocutorul, au tendinţa de a-l întrerupe pe celălalt din cauza impulsului foarte puternic pentru vorbire. Atenţia auditivă este deficitară, auzul fonematic este slab dezvoltat, controlul auditiv asupra vorbirii este insuficient, reprezentările verbale sunt imprecise. Respiraţia se caracterizează printr-un consum neeconomic al aerului ceea ce se va manifesta prin întreruperi nepotrivite în vorbire pentru inspir. Adesea se asociază cu amuzia şi aritmia.