Extras din proiect
Apocatastaza a fost condamnată, alături de celelalte învățături origeniste greșite, la Sinodul V Ecumenic.
Textul major aflat la baza Apocatastazei origeniene este I Corinteni XV, 23-28 : „ Dar fiecare în rândul cetei sale : Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui. După aceea, sfârșitul, când Domnul va preda împărăția lui Dumnezeu și Tatălui, când va desființa orice domnie și orice stăpânire și orice putere. Căci El trebuie să împărățească până ce va pune pe toți vrăjmașii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea. - Căci toate le-a supus sub picioarele Lui - . Dar când zice : - Că toate I-au fost supuse Lui - - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci și Fiul Însuși se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toți ”.
Dar cuvântul apokatastasiς apare doar o singură dată în Sfânta Scriptură, în Faptele Apostolilor, la capitolul III, 21 : „ (Pe Iisus Hristos) Pe care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinților Săi prooroci din veac.” ( în gr. : „ ( Χριστoν Ίησoυν) Όν δει oυρανoν μεν δεξασθαι αρχι χρoνων απoκαταστασεως παντων ων ελαλησεν o θεoς δια στoματoς των αγιων απ´αιωνoς αυτoυ πρoφητων. )
Sunt invocate patru texte din Περὶ αρχων (peri afton / de principis) de către teologii care susțin Apocatastaza la Origen : I, 6, 4; II, 1-3; III, 6; IV, 4, 8.
Lucrurile sunt discutabile. Se pune problema cât de mult mai corespundea învățătura lui Origen despre Apocatastază cu cea origenistă condamnată de Sinodul V Ecumenic. Sunt, de asemenea, numeroase texte ce se contrazic la Origen.
În cartea I a Comentariului la Ioan este vorba despre „ ceea ce se numește Apocatastază”, definită prin situați descrisă de Sfântul Apostol Pavel la I Corinteni XV, 25. Expresia „ ceea ce se numește Apocatastază ” arată că Origen nu este inventatorul acestui termen.
Termenul de „ Apocatastază ” vine din spațiu necreștin. Noțiunea de restaurare este legată de ideea existenței ciclice a universului din filosofia stoică și neopitagoreică. Acolo Apocatastaza desemna revenirea astrelor la o anumită îmbinare, întoarcerea omenirii la vârsta de aur, după care, universul cuprins de flăcări, va începe un nou ciclu. Ideea devenirii cilcice a universului este, de altfel, o constantă a lumii vechi. Eternitatea însăși a fost concepută ca o devenire ciclică a lumii prin ensomatoză, metempsihoză, anul cel mare al pitagoreilor, înălțarea pe astre la gnostici și chiar la Cicero. Toate acestea sunt forme în care omul și-a exprimat simțământul că este mai mult decât o ființă a cărei existență este limitată doar le câteva zeci de ani. De fapt, existența ciclică nu postulează existența eternă a omului, ci o ordine eternă în care sufletele au o existență supusă unor eterne începuturi. Acestei eternități ciclice în care omul nu avea altă valoare decât aceea de piesă în angrenajul devenirii impersonale a lumii, creștinismul i-a opus Revelația lui Dumnezeu și Întruparea Logosului. Valoarea omului va fi cu totul alta dacă el va fi conceput ca o ființă care poate vorbi cu Dumnezeu și căreia Dumnezeu îi vorbește, o ființă pentru care Dumnezeu se face El însuși Om. În Hristos, în care pentru totdeauna firea umană s-a unit cu firea divină, firea umană a fost restaurată, restabilită în normalitatea ei și tot în El vor fi restabilite toate.
După Origen, osânda celor din iad nu este veșnică : „ Sfârșitul lumii și săvârșirea tuturor vor veni când cei păcătoși vor fi ispășit până la capăt osânda proporționată cu fărădelegile lor. Vremea aceasta Dumnezeu singur o cunoaște. Dar noi socotim că bunătatea lui Dumnezeu, prin mijlocirea lui Hristos, va readuce toate creaturile la un sfârșit obștesc, după ce va învinge și supune pe toți dușmanii”.
Atunci spiritele vor fi purificate și ordinea primordială, aceea când păcatul nu exista, va fi din nou restabilită. Toate se vor întoarce la starea cea dintâi ( apocatastaza ), chiar și Satana se va pocăi. Origen scrie : „ Sfințenia este o proprietate a oricărei creaturi, care se adaugă la esența sa. Ca orice accident, ea poate să dispară. Puterile răului au fost, la început, fără păcat, și unele dintre ele au perseverat în această stare ”. După restabilirea tuturor ( apokatastasiς πάντων - De Princ. II, 10,8 ), nu va mai exista nici o discordanță și „ Dumnezeu va fi totul în toate ”.
Bibliografie
1. Origen, Scrieri alese, partea a III-a, Despre principii, Convorbiri cu Heraclide, Exortație la martiriu, col. PSB 8, studii introductive, trad. și note de Pr. Teodor Bodogae, Pr. Constantin Galeriu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.
2. Origen, Scrieri alese, partea I, Din lucrările exegetice la Vechiul Testament, col. PSB 6, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
3. Origen, Scrieri alese, partea a II-a, Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia, col. PSB 7, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982.
4. Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, EIBMBOR, București 2004.
5. Henri Crouzel, Origen, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, art. Origen în România ( 1926-1998 ) - postfață de Cristian Bădiliță.
6. Pr. Gabriel Militaru, “Problematica actuala a Apocatastazei“,în S.T. nr. 1/ 2005
7. Teodor M. Popescu, Denaturarea istoriei lui Origen , în Biserica Ortodoxă Română, an 44 (1926) , nr. 10.
8. Teodor M. Popescu, Tratatul împăratului Iustinian contra lui Origen , în Studii Teologice, an IV ( 1933 ).
9. Isidor Todoran, Poate fi considerat Origen eretic?, în MA, an. IV, 1959, nr. 7-8.
10. Sfantul Ioan, Damaschin, Dogmatica, trad. D. Fecioru, Editura Scripta, București, 1993.
11. Pr. Magistr., Const. N. Galeriu, Iubirea dumnezeiască și Judecata din urmă, în Ortodoxia, nr. 2 / 1959.
12. N. Chitescu, Teologia Dogmatică și Simbolică, vol. II , Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă , București , 1958.
13. Mircea Vulcănescu, Condamnarea lui Origen, în, Viața românească, nr. 11-12 / 1994.
14. Mircea Vulcanescu, Răspuns la un răspuns , în Viața românească , nr. 11-12 / 1995.
15. Pr. Dumitru Stăniloae, introducere la Ambigua Sfântului Maxim Mărturisitorul, EIBMBOR, 1983.
16. Paul Evdochimov, Rugul aprins, Editura Mitropoliei Banatului, Timisoara, 1994.
17. Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. de Pr. Dr. Teodor Bodogae, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1989.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Apocatastaza la Sfantul Grigore de Nyssa.docx