Arhitectură totalitară - urbanism totalitar - ideologie, mit și propagandă

INTRODUCERE

“O simplă plimbare prin Bucureşti poate spune mai mult decât o arhivă întreagă, arhitectura, urbanismul, monumentele “fiind ele însele materializări ale ideologiei (sau mitologiei)”. (Lucian Boia, 1995).

Spaţiul “noului Centru Civic” al Bucureştiului căruia îi dedicăm întreaga lucrare a devenit, în numai câţiva ani, dintr-o “Măreaţă ctitorie operă arhitectonică monumentală, reprezentativă pentru cea mai luminoasă epocă din istoria ţării”, un “eşec al arhitecturii totalitare”, un “anti-spaţiu arhitectural”, “o prezenţă nedorită în viaţa oraşului”, “o tragedie culturală” în imaginarul edililor. Să fie motivul acela că acest spaţiu construit “încarnează” ideologia unui regim politic “ de tristă amintire”? Sau motive exclusiv estetice?

Dacă “amplul proiect de reamenajare urbană” din perioada comunismului trebuia justificat printr-un anumit tip de discurs ideologic oficial, care sunt în prezent elementele discursului edililor-specialişti care vor susţine ideologic amenajările ulterioare pe care le va suferii acest spaţiu?

Care sunt miturile care legitimează aceste intervenţii urbane în prezent şi care au fost cele din perioada comunismului?

Există un “fond mitologic comun” al discursurilor care însoţesc acest spaţiu în perioada comunistă şi cea actuală?

Abordarea noastră este axată în principal de calităţile simbolice ale acestui spaţiu urban aflat la conjuncţia imaginarului politic cu cel social.

Metodologia lucrării foloseşte mai puţin date arhitecturale şi urbanistice şi se centrează îndeosebi pe aspecte calitative: “istorie orală”, analiză documentară, analiză de discurs, interviuri semi-structutrate, observaţia. Subiecţii pe care i-am ales aparţin acelei categorii a locuitorilor capitalei specializaţi în a proiecta şi construi spaţii în folosul comunităţii pe care o reprezintă: arhitecţi, urbanişti.

Dincolo de trăirea lor imediată în prezenţa unui anumit spaţiu, percepţia oamenilor, adevăraţii “beneficiari” ai mediului construit, este influenţată de modul în care acest spaţiu este reflectat în mijloacele de comunicare în masă şi de modul în care edilii hotărăsc redefinirea funcţională a acestui spaţiu.

Se pare că, în prezent, recuperarea “noului Centru Civic” rămâne şi de această dată la latitudinea Puterii, iar Casa Poporului poartă încă o etichetă care nu o reprezintă.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE

ARHITECTURĂ TOTALITARĂ. URBANISM TOTALITAR

Lewis Mumford în cartea sa “Mitul maşinii” definea totalitarismul ca fiind “o structură invizibilă, compusă din elemente anatomice umane, vii dar rigide, dotate fiecare cu o funcţiune, un rol şi cu o sarcină; această imensă organizaţie colectivă face posibilă o gigantică rentabilitate a muncii şi realizarea de proiecte grandioase”.

Conform Dicţionarului de Sociologie, 1993, totalitarismul constă în “desfiinţarea societăţii civile şi exercitarea unei puternice presiuni politice pentru înregimentarea maselor”.

În sistemele totalitare arta şi în special arhitectura au drept funcţiune principală “restructurarea unui repertoriu de imagini generatoare de mituri ale societăţii”(S. Vasilescu, 1995) conform unei ideologii promovate de Putere.

În teza sa de doctorat privind “Arhitectura totalitară”, arh. Sorin Vasilescu desprinde o serie de caracteristici ale ideologiei, artei şi arhitecturii totalitare pe care vom încerca să le sintetizăm mai departe:

- Totalitarismul, fie acesta italian, sovietic sau german a încercat să impună un model ideal al “omului nou”. Acesta era dotat “cu o psihologie proprie, cu o morală şi cu o etică nouă, modelată şi modelabilă ideologic” “Omul nou trebuie să fie posesorul unui limbaj graţie căruia să poată vorbi nu pentru a spune ceva, ci pentru a obţine ceva precis”.

- Un alt invariant al totalitarismului a fost ura constantă faţă de religie, în special faţă de creştinism, deşi Nikolai Berdiaev remarcă, mai ales în cazul propagandei bolşevice caracterul mistic al totalitarismului.

- Conceptul de “mase” este un alt invariant al totalitarismului.

În lumea “totalitară”, masele sunt “fagocitate” de către spaţiu, dând individului starea şi sentimentul deplinei integrări în masele care devin unicul element dominator, capabil de a conferi dimensiune puterii recent cucerite. Individul se sublimează în mase care nu pot fi contrapuse decât unui unic personaj, care la sacra maselor devine unica lor expresie. În regimurile totalitare se manifestă “mitul festiv” tradus prin apariţia unor ample ritualuri de mase, menite să glorifice Puterea existentă.

Arta totalitară îşi are originea în “Revoluţie” şi finalitatea în a deveni un instrument eficace în serviciul unui proiect de stat total” (Filonov, 1919).

Ideologia, generând anumite “tematici” generează un stil propriu, deosebit structurat de cel al culturii burgheze.

Stilul artei totalitare este generat de o structură care încearcă să facă fuziunea tuturor elementelor într-un “templu unic şi magnific construit pentru toate epocile şi pentru toate popoarele”, spunea Mussolini.

Producţia artistică, caracteristică stilului totalitar este depersonalizată şi subordonată unui ţel comun, unui ideal unic; ca expresie a unei epoci se adresează posterităţii în timp ce limbajul ei se adresează contemporanilor: “Limbajul ei a evoluat în timp, dar întotdeauna în limitele impuse de un realism care nu era atât un element stilistic, cât cel mai sigur mod de a transmite o informaţie care trebuia decodificată într-un singur mod, un semn de loialitate a artistului, un gaj al participării sale la gândirea şi simţirea colectivă.” (Mussolini, 1934)

Arta totalitară are, după opinia lui Sorin Vasilescu, următoarele caracteristici:

- arta este un produs pentru colectivitate, creată colectiv; ea “aparţine poporului” şi este creată de un grup (“brigadă”);

- arta are un caracter “popular”, e “comprehensibilă pentru milioane de muncitori”. Artiştii trebuie să conceapă mijloace inteligibile de expresie pentru milioane de oameni;

- arta totalitară este caracterizată de conservatorism (arhaism, eclctism şi paseism), de refuzul principial faţă de spiritul inventiv.