Aspecte doctrinare prezente în exorcismele Sfântului Vasile cel Mare

I. Viaţa Sfântului Vasile cel Mare

Sfântului Vasile cel Mare a rămas cunoscut Bisericii ca o figură emblematică atât prin exemplul vieţii sale cât mai ales prin opera sa de o valoare inestimabilă. Ne este cunoscută în acest sens marea preocupare pe care sfântul a avut-o pentru credincioşii săi pe timpul păstoririi sale în scaunul episcopal din Cezareea Capadociei. A trăit între anii 330-379, în vremea sfântului şi marelui împărat Constantin şi, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi dreptcredincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasilie, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate.

Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din orasul său Cezareea, apoi din Bizanţ, mergând până şi la Atena, cea mai înaltă şcoală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie.

A fost înălţat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens.

Sfântul Vasile a îndreptat şi unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii personale, ci şi în folosul aproapelui.

S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioşi şi de necredincioşii, care-l iubeau şi-l cinsteau pentru bunătatea şi înţelepciunea lui. 1

Misiunea deosebită pe care a avut-o dealungul vieţii sale s-a manifestat prin grija extraordinară pe care sfântul şi-a canalizat-o pentru apărarea credincioşilor în faţa ideilor eretice ale vremii, folosindu-se tocmai de educaţia crestină prezentă în cultul bisericii. Acest lucru l-a preocupat pe Sfântul Vasile cel

Mare care mânat de conştiinţa curată şi harul lui Dumnezeu a dat Bisericii cele mai frumoase rugăciuni, încununând în cadrul scrierilor imnografice cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, slujbă folosită şi azi în cultul Bisericii noastre. Nu putem astfel să nu uităm şi de numărul celor trei rugăciuni de blestemare a diavolului cunoscute sub numele de “ Exorcismele sau Molitfele Sfântului Vasile cel Mare” folosite deasemena în cultul actual.

Textul exorcismelor Sfântului Vasile cel Mare este bogat în idei dogmatice destul de înalte , îmbrăcate într-o formă impresionantă ceea ce determină pe mulţi credincioşi sa le solicite slujitorilor spre a le citi. Ele se remarcă prin avântul inspiraţiei, prin orizontul larg al cererilor cuprinse în ele fiind pătrunse de profunde simţăminte şi idei creştine. Totodată prin aceste alcătuiri imnografice Sfântul Vasile intenţionează să înlăture din sufletele credincioşilor diferitele practici de magie şi ocultism prezente ca remişcienţe ale păgânismului retrograd.2

În expunerea de faţă încercăm să prezentăm anumite aspecte doctrinare pe care Sfântul Vasile cel Mare le-a aşternut în conţinutul exorcismelor sale3.

II. A. Învăţătura ortodoxă despre exorcisme

Învăţătura cu privire la exorcisme stă în stransă legatură cu cea referitoare la consecinţele păcatului precum şi cu înrâurirea pe care diavolul şi-a exercitat-o asupra făpturilor aşa încât acestea au rămas obsedate de chinul şi posedarea celui rău. Exorcismele sunt rugăciuni care se citesc în diferite împrejurări din viaţa credincioşilor şi prin care se urmăreşte înlăturarea duhului celui rău, a lucrării diavoleşti asupra oamenilor şi eliberarea acestora de orice stăpânire a spiritului necurat. Religiile păgâne prin învăţătura lor au urmărit eliberarea de sub domnia răului prin diferite practici magice menţinînd în paralel cu creştinismul ideea venirii unui mesia izbăvitor. În creştinism Mântuitorul se întrupează tocmai pentru a lupta ca om spre a distruge izvorul răului adică pe diavolul.( Marcu 1, 21- 28; Luca 4, 31- 37; Matei 12, 22-23; Luca 11, 14; Matei 8, 28-34; Marcu 6, 21-30 etc). De aceea El a săvârşit multe minuni pentru a alunga demonii şi a elibera sufletele de sub robia lor. Exorcismul este lucrarea de alungare a duhurilor rele şi de

eliberare de sub tutela diavolului a făpturilor cu ajutorul rugăciunilor şi slujbelor religioase. Ele au forma unui blestem adresat diavolului spre a fi silit să părăsească făpturile, lăsându-le libere.4 Conjurarea se făcea în numele Persoanelor Sfintei Treimi, adresat la început de Sfinţii Apostoli iar mai apoi aceasta practică s-a perpetuat în Biserica creştină fie de clerici fie de laicii care primeau darul Duhului Sfânt dup[ cum constatăm la I Cor 11, 4.5 Practica exorcismelor aveau şi o rânduială rudimentară la început. Ea se facea prin blestemarea demonilor în numele Sfintei Treimi şi a lui Iisus Hristos, prin punerea mâinilor, prin suflarea celui cuprins de duh necurat şi însemarea cu semnul sfintei cruci, practică pe care o găsim şi la Sfântul Vasile cel Mare.

Astăzi cele mai cunoscute şi întrebuinţate chiar cu acest nume sunt exorcismele care se citesc la botez, înainte de săvârşirea tainei propriu-zise, când preotul rosteşte două rugăciuni speciale celui care urmează să se boteze, acesta stând cu faţa spre apus, considerat locul unde apune, odată cu soarele, duhurile rele. Următoarele două rugăciuni se citesc cu faţa spre răsărit fiind adresate lui Dumnezeu, pentru a alunga de la candidat puterea celui rău şi a-l feri de bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea vicleanului, de diavolul cel de la amiază şi de nălucirile rele. Dupa ultima rugăciune, suflă peste candidat, de trei ori, în chipul crucii, şi rosteste : "Izgoneşte de la dânsul pe tot vicleanul şi necuratul duh".6