Caracterul Legii Morale

INTRODUCERE

Omul are o misiune de implinit; are deci si o regula de urmat si legi de observat. Precizam ca aceste legi nu sunt impuse din afara; ele dirijeaza din interior dezvoltarea noastra normala; este cu neputinta sa ne aflam fericirea pamanteasca si eterna, nesocotind aceste legi.

Spre deosebire insa de fapturile materiale, omul este liber. El are, prin urmare, puterea de a nesocoti aceste legi. Consonarea activitatii libere a omului cu scopul sau suprem, adica cu vointa lui Dumnezeu, este binele moral, iar neconsonarea sau opunerea ei cu vointa lui Dumnezeu, este raul moral . Acestea insa vor ramane mai departe neschimbate, dar incalcarea lor va aduce in viata omului tulburari, mai mult sau mai putin grave. Un os fracturat ne va face sa suferim; o viata dezechilibrata va da nastere, mai devreme sau mai tarziu, unei suferinte, care va fi o pedeapsa pentru raul comis.

Aceste legi naturale, impun omului tot ceea ce este necesar pentru ca el sa se poata dezvolta in chip armonios: ele ii interzic tot ceea ce il impiedica sa-si atinga aceasta tinta si au drept consecinta pentru om o seama de datorii fata de el insusi .

Omul este insa structural dependent de Dumnezeu; el trebuie sa respecte aceasta dependenta, sa recunoasca drepturile Creatorului sau asupra sa si sa-I fie recunoscator pentru darurile primite de la El. Din acestea decurge un ansamblu de datorii fata de Dumnezeu. In sfarsit, omul nu traieste singur pe pamant .

Darurile pe care le primeste fiecare dintre noi, ne sunt date cu scopul ca fiecare sa poata continua lucrarea de dragoste fata de ceilalti oameni, de unde rezulta ca orice om are, in plus, datorii de caritate, adica trebuie sa colaboreze cu Dumnezeu la fericirea altora.

Totalitatea acestor datorii constituie legea naturala. Cel care tine aceasta lege, cel care-si implineste aceste datorii, pazeste si indeplineste religia naturala, adica respecta legaturile care unesc pe Dumnezeu cu oamenii. Legea eterna este planul universal despre creareea lumii, care ca plan exista din veci la Dumnezeu, prin creareea universului insa s-a realizat si se realizeaza in continuu prin providenta dumnezeiasca.

Legea vesnica este cunoscuta cu ajutorul constiintei, lumina a sufletului care ne face sa deosebim binele care trebuie facut, de raul care trebuie evitat sau reparat.

In adancul constiintei sale, omul descopera prezenta unei legi pe care nu el a impus-o, dar pe care este obligat sa o respecte. Acest glas, care nu inceteaza niciodata sa-l indemne pe om sa indrageasca si sa implineasca binele sau sa evite raul, rasuna la momentul potrivit, in strafundul inimii noastre, strigandu-ne: fa lucrul acesta, fugi de fapta aceea! Este o lege inscrisa de Dumnezeu in inima omului: tine de demnitatea lui sa o asculte, ea este aceea care il va judeca. Constiinta este centrul cel mai tainic al omului, templul in care el este singur cu Dumnezeu si in care glasul lui Dumnezeu se face auzit .

Dumnezeu a pus in voia omului putinta de a se supune ordinei morale, de a asculta de vocea constiintei sale, promulgand ordinea morala, atat in ratiunea omului cat si prin descoperire. Unde nu este voie libera, acolo nu este lege morala.

Prin fidelitate fata de constiinta, crestinii uniti cu ceilalti oameni, trebuie sa caute impreuna adevarul si rezolvarea justa a atator probleme morale pe care le ridica atat viata particulara, ca si cea sociala. Cu cat invinge mai mult constiinta dreapta, cu atat persoanele si grupurile (sociale) se afla mai la adapost de anumite decizii oarbe, straduindu-se sa-si regleze viata dupa normele obiective ale moralitatii.

Constiinta aplica in sfarsit, principiile legii naturale in cazurile concrete ale vietii curente. Ea ne spune tuturor: acest lucru este ingaduit sau aceasta fapta este oprita. In aceasta aplicatie, constiinta intampina reactiile intregii fiinte umane, ale imaginatiei si mai cu seama ale sensibilitatii. Ea isi rosteste verdictul, dar glasul ei risca sa se piarda in zarva pasiunilor; acestea pot sa dea nastere, cu vremea, la o constiinta falsa.