Cultul Maicii Domnului în Vechiul și Noul Testament

„Biserica a considerat-o întotdeauna pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, căci numai astfel se poate mărturisi că Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească separată de cea dumnezeiască, cum credea Nestorie, ci însuși Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat și S-a născut din Sfânta Fecioară după firea Sa omenească.”

“Pe temeiul Scripturii, al Tradiției apostolice și al definițiilor sinodale Biserica a hotărât că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, fiindcă Persoana care Se naște din ea este identică cu persoana Cuvântului dumnezeiesc.”

Metoda clasică folosită în dogmatica ortodoxă în prezentarea și evaluarea unei învățături de credință conține câteva etape, dintre care prima o constituie expunerea temeiurilor revelate acestei învățături. Ca și în cazul altor dogme, aceste temeiuri se află în Vechiul și în Noul Testament.

Deși Vechiul Testament nu cuprinde un cult al Maicii Domnului așa cum îl avem noi astăzi, el oferă totuși aluzii profetice, expresii tipice, care preînchipuiesc pe sfânta Fecioara Maria. De aceea, cu toate că nu poate fi vorba în Vechiul Testament despre un cult al Maicii Domnului, în sensul de astăzi, suntem datori să ținem seama că cinstirea pe care i-o aducem noi Sfintei Fecioare este prefigurată în Vechiul Testament.

„Pentru creștini, Vechiul Testament este o comoară de mare preț, deoarece din acesta se vede cum a pregătit Dumnezeu omenirea pentru primirea unui Mântuitor pe care să-L urmeze și să-L iubească. Vechiul Testament este izvor al adevărului divin prin care credincioșii vor reuși să înțeleagă taina întrupării Fiului lui Dumnezeu.”

Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, arată că acest eveniment extraordinar din istoria omenirii s-a întâmplat la „plinirea vremii”: „iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” ( Galateni 4, 4-5). Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său, în lume imediat după căderea omului în păcat, ci a lăsat să treacă un timp suficient pentru ca omul să se convingă ca prin propriile puteri nu poate fi izbăvit de păcat. Și pentru ca Iisus Hristos să fie Dumnezeu adevărat și om adevărat, „Logosul cel preexistent avea să se facă trup din trupul cel prea curat al Pururi Fecioarei Maria.”

Ideea despre lunga pregătire a omenirii pentru venirea Mântuitorului este exprimată de către Sfântul Apostol Pavel: „după ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea, mai pe urmă, ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1,1-2), iar în Epistola către Galateni Apostolul spune că legeaVechiului Testament a avut un rol pregătitor pentru Mesia, legea a fost un „pedagog către Hristos”(3,24).

„Tot ce s-a prezis de către Prooroci despre Biserica se referă la Preacurata Fecioara. Biserica este Fecioara, pentru că bisericitatea este fecioria, iar fecioria este extensiunea darului Maicii Domnului.”

În tot cuprinsul Vechiului Testament găsim referiri de ordin general și particular la Maica Domnului și la neamul Său, începând chiar cu Facerea Lumii, în care Sfântul Ioan Damaschin vede o prefigurare a nașterii preasfintei fecioare: „ Ea a fost predestinată prin sfatul preștiutor și mai înainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preînchipuită mai înainte și propovaduită prin Duhul Sfânt, prin diferite simboluri și prin cuvintele profeților.”

În Noul Testament, Maica Domnului este mereu alături de Mântuitorul Hristos, suferind dimpreună cu El, ca mamă, chinurile Golgotei și bucurându-se de Învierea din morți, ca și de Înălțarea la cer. Apoi, după Înălțare, Ea devine cu predilecție centrul atenției firești a Sfinților Apostoli față de Maica dumnezeiescului lor Învățător și Domn. Dintre Sfinții Apostoli, Sfântul Ioan Evanghelistul, ca ucenic iubit al Mântuitorului și căruia Fiul lui Dumnezeu I-a incredințat grija pentru Maica Domnului încă dinaintea morții pe cruce, a cinstit-o ca pe o Mama a sa dar și a Bisericii întemeiate la Cincizecime. De altfel, Biserica primară s-a constituit în momentul opririi Sfântului Duh peste Apostolii adunați în jurul Maicii Domnului (Fapte 1, 14 și 2, 1-3).

În Vechiul Testament sunt menționate femei care au avut o însemnatate specială în istoria mântuirii până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primea făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facerea 17, 15-16); Rebeca și Rahela modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere,care și-au sprijinit fiii lor și I-au întărit cu sfatul lor (Facerea 27, 5-17 si 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecatori 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana, mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 si 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nemăsurată pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume.

Iată ce rol important au avut aceste femei sfințite în istoria mântuirii noastre, iar în fruntea lor se află Maica Domnului Hristos.Fecioara Maria este prezentă în paginile Vechiului Testament,cu locuri biblice care o ascund în ele pe Maica Domnului.În tot cuprinsul Vechiului Testament se fac referiri la Maica Domnului și la neamul Său,începând cu Facerea Lumii.Cinstirea Maicii Domnului in cult derivă în special din credința în Domnul Iisus Hristos,și a fost practicată din primele zile ale creștinismului.

Cultul Maicii Domnului e strâns legat de cultul Fiului Său.Fecioara Maria e considerată centrul istoriei mântuirii neamului creștinesc.Maica Domnului rămâne un exponent al întregii revelatii și spre ea converg Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament.Cinstirea Fecioarei Maria de către oameni a venit într-un mod direct,ca o consecință firească a aprecierii de care s-a bucurat de la început,și a fost împodobită cu toate virtuțile.Maica Domnului ne dăruiește,celor ce o cinstim,binecuvântare și sfințenie.Este prototipul sfințeniei și al curățeniei,cea binecuvântată și plină de har care va mijlocii către Domnul Hristos pentru noi oamenii. Ea ne întărește cu puterea sa, în credință și dragoste.Ea rămâne centrul vietii create,punctul de întîlnire al pământului cu cerul.

Ea mijlocește pentru noi oamenii ca Împărăteasă a cerului,și este colaboratoare la mîntuirea noastră.Biserica îi aduce astfel, Maicii Domnului un cult de preacinstire pentru calitățile ei de Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară.Ea,se află acum în stare de preamărire în ceruri, și stă de a dreapta Mîntuitorului Iisus Hristos.Maica Domnului se află pe culmiile cele mai înalte ale curăției și rugăciunii.Marele teolog,Pr. Dumitru Stăniloae referindu-se la Maica Domnului ne spune că: ,,Nu e copilăresc lucru să fie exterioară de Hristos,exterioară Duhului Sfânt și bogăției Lui de lumină și har,în lucrarea ei de nesfârșită rugăciune?Ea se umple de Duhul Sfânt tocmai prin rugăciune,mai bine zis e plină mereu de Duhul Sfânt întrucât e mereu în neîntreruptă rugăciune”.