Cultura teologica in timpul lui Constantin Brancoveanu

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Cultura teologica in timpul lui Constantin Brancoveanu.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 62 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Popescu Adrian

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I - CONSTANTIN BRÂNCOVEANU - FIGURĂ MARCANTĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI.6
CAPITOLUL II – CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU – VOIEVODUL CULTURII
2.1. Biblia de la 1688 și Constantin Brâncoveanu 18
2.2. Cartea scrisă și „cartea” zugrăvită în orizontul brâncovenesc 21
2.3. Învățătura de carte ca o prioritate în mentalul epocii brâncovenești 26
CAPITOLUL III - MODELUL ARHITECTURAL AL STILULUI BISERICESC BRÂNCOVENESC
3.1. Apariția stilului brâncovenesc 30
3.2. Caracteristici ale stilului brâncovenesc 32
3.3. Construcții reprezentative 37
3.4. Modelul arhitectural bisericesc al stilului brâncovenesc 44
3.4.1. Particularități ale arhitecturii bisericești în stil brâncovenesc 44
3.4.2. Sculptura decorativă 52
3.5. Pictura brâncovenească 56
CONCLUZII. 59
BIBLIOGRAFIE 63

Extras din document

INTRODUCERE

Din rostul istoriografic al prezentului, Constantin Brâncoveanu revine așezat pe piedestalul marilor domnitori, care au știut să țină cumpăna vremurilor de-a lungul unor domnii lungi, după numărul anilor, și glorioase în fapte. Prin tot ce a făcut, într-o domnie de un sfert de veac, el s-a înscris în judecata posterității ca valoare simbolică, distinctă în lupta dârză pentru apărarea independenței țării, a suveranității și a viitorului neamului românesc. Prin marile înfăptuiri ale domniei sale, Brâncoveanu poate considerat modelul politic și cultural desăvârșit în linia domnitorilor Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab, Vasile Lupu și Matei Basarab, ale căror nume se leagă de tot atâtea fapte mari de reverbație politică și culturală internațională.

În consens cu faimoasa formulă a bunicului său Byzance après Byzance, Andrei Pippidi afirmă că domnitorul Constantin Brâncoveanu poate fi apreciat un „precursor al despotismului luminat” și apreciază tentativele voievodului de modernizare ale structurilor culturii românești, opțiunea sa pentru reintegrarea societății românești în Europa.

Caracterizând cultural epocii Brâncovenești ca o cultură burgheză, desigur în acord cu economia, care era și ea de tip capitalist incipient, cel puțin în sfera schimburilor comerciale, autorul semnalează și faptul că „intențiile de modernizare au produs orientalizarea prin reacție”. Stilul cultural brâncovenesc a îmbrăcat cultura tradițională românească cu puternice valențe bizantine și cu elemente occidentale, fără ca orientalizarea să modifice esența culturii autohtone.

Constantin Brâncoveanu a avut o politică complexă de conservare a valorilor culturii și civilizației românești și a manifestat o largă deschidere spre Europa modernă. Fenomenul de orientalizare semnalat de A. Pippidi rămâne o caracteristică a culturii secolului al XVIII-lea românesc, fără ca ea să afecteze esențial fondul ei autohton.

Constantin Brâncoveanu a reușit pentru prima dată să sustragă jafului imperiilor vecine o parte din bogățiile țării și să le pună în folosului poporului nostru – de care au beneficiat direct însă și alte popoare, de pildă cele georgian și sirian, pe care, Constantin Brâncoveanu, generos, le înzestra cu tiparnițe și specialiști – realizând un vast program cultural, prin care a înscris încă o contribuție neperitoare a poporului român la patrimoniul culturii și civilizației universale. Înflorirea deosebită a culturii, a artei și arhitecturii în vremea sa, fastul curților domnești, justifică pe deplin epitetul de „monarhie culturală” dat domniei lui Constantin Brâncoveanu de către Nicolae Iorga. Brâncoveanu este cel care împinge la apogeu rolul cultural pe care Țările Române și l-au asumat în această parte a Europei după căderea Bizanțului.

Pe lângă numeroșii oameni politici demnitari, diplomați, veniți din toate zările, curtea brâncovenească era frecventată de renumiți oameni de știință și cultură ai epocii. Patriarhii de Constantinopole, Ierusalim, Alexandria și Antiohia erau obișnuiții curții domnești, Brâncoveanu fiind recunoscut ca protector al întregii creștinătăți răsăritene, așa cum, de exemplu, îl omagia deschis patriarhul de Antiohia, comparându-l pentru prestigiul și înțelepciunea sa, cu Alexandru Macedon și Solomon. Amplul program de tipărituri inițiat de domnitor – componentă esențială a politicii sale de unitate națională – a asigurat răspândirea largă a cărților românești în toate cele trei Țări Române (Brâncoveanu a înființat o tiparniță și la Alba Iulia), a contribuit la întărirea conștiinței de neam și la transformarea acesteia în conștiință națională. Astfel, pe bună dreptate, remarca I. Lupaș că, deși „împrejurările istorice nu i-au îngăduit să repete încercarea gloriosului său înaintaș de la 1600”, „să-și mute scaunul domniei de la București la Alba Iulșia, Cetatea Eternă a Unirii, pe care dorea măcar să o viziteze înainte de bătălia de la Zărnești –Constantin Brâncoveanu a reușit în schimb să asigure pentru românii din Transilvania întărirea „legăturilor sufletești cu frații din sudul Carpaților”. Totodată, cultura românească de factură brânovenească, racordată la mișcarea de idei europeană, a polarizat în sfera românească națională, capacitățile productive ale unei deveniri ireversibile.

CAPITOLUL I

CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – FIGURĂ MARCANTĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI

La praznicul Adormirii Maicii Domnului din 15 august 2014, s-au împlinit 300 de ani de la martirajul Voievodului Constantin Brâncoveanu.

Marele Constantin Brâncoveanu s-a născut la 15 august 1654, în satul Brâncoveni Olt. Tatăl său, Papa, era înrudit cu neamul Basarabilor, iar mama sa, Stanca, era fiica postelnicului Constantin Cantacuzino. Rămânând văduvă şi murindu-i cei doi fii mai mari, Barbu şi Matei, mama lui s-a îngrijit de buna lui educaţie creştinească şi culturală (grecească, slavă). „Tânărul Constantin era frumos la chip, deştept şi bun la suflet, blând. El se căsători cu Maria, nepoată de domn, cu care a avut 11 copii: 4 feciori şi 7 fete. Prin calităţile sale morale şi intelectuale, de om harnic şi muncitor, corect, cinstit şi drept, a ocupat funcţii înalte, de mare logofăt în divanul lui Duca Vodă şi al lui Şerban Vodă Cantacuzino, care îi era unchi după mamă, iar la moartea sa, îi lasă pecetea domnească, semn că voia să-i fie urmaş” .

În urma morții lui Şerban Vodă în anul 1688, boierii şi mitropolitul ţării, de faţă cu patriarhul Constantinopolului, au ales ca domn, în unanimitate, pe Constantin Brâncoveanu, care nu era de faţă, pentru că „nu era altul mai vrednic decât el” . Aflând vestea aceasta, el a spus: „Mie nu-mi trebuie domnie, căci eu sunt domn în casa mea”. Dar toţi i-au zis: „Ne rugăm să nu ne laşi ţara să intre alţi oameni răi sau nebuni s-o strice, şi primeşte domnia!”. Şi l-au luat de mână, alţii îl împingeau de la spate. Apoi l-au îmbrăcat cu caftan domnesc şi l-au dus la biserică, unde vlădicii i-au citit rugăciuni pentru domnie, după datina strămoşească. După aceea i-au sărutat mâna şi i-au urat „Mulţi ani fericiţi!”. Luând cuvântul, noul domn a spus: „Eu nu poftesc această domnie ca să.mi sporesc grijile şi nevoile, ci dumnevoastră m-aţi pus fără voia mea, în vremi ca acestea tulburate., înconjurate de oşti şi de vrăjmaşi!” . Toţi boierii i-au jurat credinţă pe Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cultura teologica in timpul lui Constantin Brancoveanu.docx

Bibliografie

1. Brătuleanu, Anca, Valahia veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea, Editura Simetria, Bucureşti, 1997.
2. Brătulescu, Victor, Zugravul <Constantinos>, în rev. „Mitropolia Olteniei”, nr. 10-12/1961.
3. Cantacuzino, G.M., Izvoare şi popasuri. Antologie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi bibliografie de Adrian Anghelescu, Bucureşti, 1977.
4. Constantiniu, Florin, Politica agrară a lui Constantin Brâncoveanu, în vol. Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1989.
5. Donat, Ion, Fundaţiunile religioase ale Olteniei, partea I, „Mânăstiri şi schituri”, în rev. „Mitropolia Olteniei”, Anul XX, nr. 3-4/1971.
6. Drăguţ, Vasile, Artă românească, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
7. Drăguţ, Vasile, Săndulescu, Nicolae, Arta brâncovenească, Bucureşti, 1971.
8. Filstich, Johann, Încercare de istorie românească. Studiu introductiv, ediţia textului, note de Adolf Armbruster, Bucureşti, 1979.
9. Ghika-Budeşti, Nicolae, Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia, IV, în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, XXIX, 1936.
10. Godea, Ioan, Arhitectura la români, de la obârşii la Cozia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
11. Greceanu, Radu, Cronicari munteni, vol. III, Editura Minerva, București, 1984.
12. Greceanu, Radu, Istoriei domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu, Editura Academiei R.S.R., București,1970.
13. Ionescu, Grigore, Arhitectura României de-a lungul veacurilor, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
14. Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
15. Ionescu, Ştefan, Panait I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu. Viaţa. Domnia. Epoca, Bucureşti, 1969.
16. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, vol. 2, Bucureşti, 1932.
17. Iorga, Nicolae, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914.
18. Iorga, Nicolae, Viaţa şi domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, Bucureşti, 1914.
19. Matei, Horia D., Geneză şi evoluţie urbană în Moldova şi Ţara Românească, Editura Helios, Iaşi, 1997.
20. Miclea, Ion, Florescu, Radu, Hurezi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989.
21. Moisescu, Cristian, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti, 2002.
22. Narcis Dorin Ion, Mogoşoaia – Trei secole de istorie (1702 – 2002), Editura Tritonic, Bucureşti, 2002.
23. Oprescu, Carmen, Arta feudală pe teritoriile româneşti, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2007.
24. Popa, Radu, Mogoşoaia, palatul şi muzeul de artă brâncovenească, Bucureşti, 1962.
25. Popescu, Niculae M., Viaţa şi faptele Domnului Ţării Româneşti Constantin Vodă Brâncoveanu, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, Anul LXXIV, nr. 1-2/1956.
26. Sacedorţeanu, Aurelian, Constantin Brâncoveanu şi ctitoriile sale din Oltenia, în rev. „Mitropolia Olteniei”, nr. 9-10, Craiova, 1960.
27. Stoica, Lucia, Ionescu-Ghinea, Neculai, Enciclopedia lăcaşurilor de cult din Bucureşti,vol. I, Editura Universalia, Bucureşti, 2005.
28. Şerban, Constantin, Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1969.
29. Theodorescu, Răzvan, Biserica Stavropoleos, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967.
30. Vătăşianu, Virgil, Istoria artei feudale în Ţările Române, Editura Academiei, Bucureşti, 1959.
31. Vătăşianu, Virgil, Istoria artelor plastice în România, Editura Meridiane, Bucureşti 1970.
32. Voinescu, Teodora, Pârvu Mutu Zugravu, Bucureşti, 1968.
33. Voinescu, Teodora, Şcoala de pictură de la Hurezi, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 5/1963.