Despărțirea sufletului de trup în ceasul morții

I. Ce este moartea?

Moartea este despartirea sufletului de trup. Trupul se va descompune din cele din care este alcatuit, iar sufletul va fiinta mai departe, pe un alt plan existential, unul duhovnicesc. Cu toate ca cele doua elemente care alcatuesc persoana sunt diferite, unii ar spune chiar opuse, dupa despartire ele pastreza totusi o legatura in vederea unirii din nou la a doua venire a lui Hristos.

Sufletul iesit din trup este nevazut si inaccesibil ,ca si celelalte realitati ale lumii nevazute. In timpul mortii se observa consecinta despartirii sufletului de trup : subita golire de viata a trupului, lipsa lui de miscare si descompunerea.

„Aceasta despartire vine ca urmare a caderii neamului omenec in pacat in urma careia trupul a incetat a mai fi nestricacios, asa cum a fost el creat de la inceput de Creator”.1

Trupul continua sa existe in putrezire ca samanta in pamant, in asteptarea unirii celei de-a doua cu sufletul, fiind si el invingator fata de aceasta moarte vizibila.

Sufletul, dupa despartirea de trup, se uneste, conform calitatilor bune sau rele pe care si le-a insusit in timpul vietii pamantesti, fie cu ingerii luminii fie cu ingerii cazuti. Dovezi in acest sens gasim si in Sfanta Scriptura si la Sfintii Parinti. Saracul Lazar a fost dus de ingerii lui Dumnezeu intr-o parte a Raiului, numita Sanul lui Avraam iar nemilostivul bogat a fost trimis in iad.

Asadar moartea e diferita pentru fiecare categorie de oameni. Moartea pacatosilor este „crancena”(Lc. 22,47) iar pentru dreptcredinciosii sfinti ea este trecerea de la zbuciumurile si tulburarile vietii la liniste neclintita, de la suferinta la fericire neintrerupta.

Sfantul Macarie cel Mare spune in acest sens(Convorbiri duhovnicesti, cap.22):” Cand sufletul omului iese din trup atunci se implineste o mare taina. Daca sufletul este vinovat de pacat este inconjurat de legiuni de demoni si ingeri potrivnici si puteri intunecate care rapesc sufletul de partea lor. Nu e cazul sa ne miram de asta ca de un lucru neobisnuit. Daca omul in acest veac i-a slujit si s-a supus lor, cu atat mai mult cand iese din lume este facut prizonier si robit. In ce priveste starea cea buna trebuie sa cugetam opusele :sfintilor robi ai lui Dumnezeu le vin in ajutor inca de pe acum ingerii, si-i inconjoara duhurile sfinte si-i pazesc.Iar cand vor iesi din trupuri, cinurile ingeresti adoptandu-le sufletul, il duc in tara lor, in lumea sfinteniei si-l duc la Domnul.”

Moartea este punctul culminant al omului. Este foarte important de remarcat faptul ca ea nu este finalul, desavarsirea si cunoasterea nu se opresc aici, ci lucrurile iau un alt sens, pentru cei care nu il stiu deja. Ea este cu adevarat un punct de cotitura in existenta sufletului. Fie ne inalta, fie ne coboara. Cel mai important este faptul ca ne alegem singuri, inca de pe acest pamant, soarta vesnica, si doar acest lucru ar trebui sa ne intereseze despre ea. Probabil si din acest motiv Mantuitorul nu ne ofera mai multe informatii despre ea. Insa trebuie cunoscuta invatatura ortodoxa despre moarte pentru a-i indrepta pe cei care o inteleg gresit si risca prin aceasta osandirea sufletului.

Moartea are doua fete: una sufleteasca care este cu totul rea, si una trupeasca care are unele foloase pentru starea de cadere pricinuita de pacatul stramosesc. „Chiar daca pacatul a adus moartea pe pamant, Dumnezeu o pune in slujba noastra, ca sa ne fie de folos”2

Moartea este mai curand o binefacere decat o pedeapsa si arata din partea lui Dumnezeu mai degraba purtare de grija decat manie, pentru ca daca omul mort sufleteste nu ar muri si cu trupul ar fi avut parte de necazuri mari si nenumarate.Nemurirea l-ar fi lasat delasator si trufas in timp ce amenintat de moarte si nestiind cand va suna ceasul incepe sa cugete la marginirea acestei vieti si sa se gateasca pentru viata ce va sa fie. Mai mult inca, lipsa mortii ar vi invesnicit caderea omului, si spune Sfantul Vasile cel Mare : „ Dumnezeu nu a impiedicat destramarea noastra, pentru ca sa nu ramanem pururi neputinciosi si slabi.”3