Dosoftei Mitropolitul și Cărturarul

INTRODUCERE

SITUAŢIA ISTORICÃ, POLITICÃ, RELIGIOASÃ ŞI CULTURALĂ ÎN MOLDOVA SECOLULUI AL XVII-LEA.

Pentru a cunoaşte şi pentru a înţelege temeinic viaţa şi activitatea mitropolitului Dosoftei trebuie sã cunoaştem istoria şi spiritul veacului sãu, deoarece condiţiile politice, sociale şi cultural-religioase din timpul când a trãit el sunt factori aproape hotãratori în evoluţia acestei mari personalităţi.

Secolul al XVII-lea, în care a trăit şi a activat mitropolitul Dosoftei este în istoria Moldovei o etapã cu trãsãturi şi particularitãţi specifice care au înrâurit gîndirea şi activitatea acestui ierarh. Astfel, în scaunul domnesc al Moldovei s-au rânduit, în acest secol, numeroşi domnitori, unii s-au înconjurat de sfetnici proveniţi dintre boierii de tarã, alţii de greci, din ce în ce mai mulţi în Moldova; unii au introdus la curtea domneascã fastul şi somptuozitatea bizantinã, alţii au domnit în condiţii modeste. Condiţiile de instabilitate şi nesiguranţa din a doua jumãtate a acestui secol, apãsarea otomanã, incursiunile polono-tătăreşti şi însãşi structura orânduirii feudale au pricinuit sãrãcie în tarã şi unele situaţii dramatic

Diferite laturi ale vieţii bisericeşti şi culturale a Moldovei au fost înrâurite, în secolul al XVII-lea, de ierarhi şi dascãli greci, care au petrecut multã vreme la Iaşi. Numeroase mânãstiri au fost închinate centrelor ortodoxe rãsãritene.

Viaţa celor mai mulţi slujitori ai altarelor era destul de grea în secolul al XVII-lea. Potrivit unor menţiuni documentare clericii de la enoriile rurale erau supuşi la dãri grele şi aspre, ei plãteau birurile personale, dar, uneori, li se jefuiau averea pentru locuitorii care nu voiau sau nu-si puteau achita singuri obligaţiile pe care le aveau. Din pricina vieţii lor nevoiaşe şi lipsite, unii dintre ei renunţau la preoţie şi chiar fugeau din tarã, rămânând bisericile fără preoţi.

Nici pregãtirea intelectualã şi profesionalã a preoţilor nu erau mai bune. Mitropolitul Matei al Mirelor scria cã mulţi preoţi, mai ales cei de la sate, nu cunoşteau bine rânduielile liturgice şi nici nu aveau cunoştinţele teologice necesare.

Condiţiile economico-politice şi social-culturale n-au fost, în secolul al XVII-lea din cele mai fericite. În acest secol, Biserica Moldovei a fost condu-sã de trei mari ierarhi şi cãrturari, care au înscris pagini de referinţă în viaţa cultural-bisericeascã a poporului nostru: mitropoliţii Anastasie Crimca la începutul secolului, Varlaam, în deceniile IV-VI şi Dosoftei, în a doua jumãtate a acestui secol. Se poate spune că fiecare a statornicit o şcoala, un curent, o orientare culturalã.

Anastasie Crimca, exponent al culturii şi limbii slavone la noi, s-a remarcat ca miniaturist şi caligraf. Manuscrisele care ne-au rãmas de la el ca şi biserica mânăstirii Dragomirna, ctitoria sa, pun grãitor în luminã însuşirile alese ale acestui ierarh. Pe deasupra, el s-a distins ca sfetnic domnesc, ca dascãl destoinic al unor ucenici care au ajuns cu vremea, în scaunele vlãdiceşti ale Moldovei, şi ca sprijinitor activ al mânãstirilor din tarã, hotărând ca Dragomirna sã nu fie închinatã vreunui centru ortodox din Orient.

În luna iulie 1632 era ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei Arhimandritul Varlaam. Pregãtirea sa aleasã, cunoştinţele sale despre lume şi viatã, linia sa pilduitoare în cãlugãrie, notorietatea sa la Kiev, Moscova şi Constantinopol, legãturile pe care le avea cu boierii de tarã, l-au ridicat direct în scaunul mitropolitan, trecându-se peste tradiţiile adânc înrãdãcinate în viaţa bisericeascã a tãrii, potrivit cãrora ar fi trebuit sã fie ales unul dintre episcopi.

Mitropolitul Varlaam avea de rezolvat o serie de probleme, dintre care cele mai importante erau starea intelectualã şi moralã a clerului de mir şi a celui monahal şi îmbunãtãţirea condiţiilor de existenţã ale slujitorilor. Preocuparea esenţialã a mitropolitului Varlaam a fost însã editarea cãrţilor bisericeşti în limba românã, pentru a instrui şi familiariza pe preoţi, pe de o parte, cu probleme teologice, care, în vremea aceea, erau mult frământate, iar pe de altã parte, pentru a ajuta pe credincioşi sã cunoascã, prin aceştia, adevãrurile de credinţă, rânduielile liturgice şi normele morale religioase ortodoxe. Prin adunarea cazaniilor, tâlcuite mai înainte de unii cãrturari -clerici şi mireni - necunoscuţi, apoi tipãrite în anul 1643 la tiparniţa de la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, prin "Rãspunsul" la catehismul calvinesc, tipãrit în anul 1645, ca şi prin participarea la Sinodul de la Iaşi din 1643 şi prin convocarea unui sinod, tot la Iaşi, în 1645, Varlaam a urmãrit fãrã îndoialã, apãrarea Ortodoxiei.