Două modele de conducere a bisericii locale - ceata presbiterilor și pastorul ordinat

MODELE DE GUVERNARE POSIBILE ÎN CADRUL BISERICILOR EVANGHELICE DIN ROMÂNIA 78

BIBLIOGRAFIE 81

Surse primare 81

Surse secundare 81

Periodice 84

Resurse electronice 84

Biserica condusă de păstor sau de presbiteri?

O vorbă românească spune “peştele de la cap se strică.” Realitatea acestei vorbe se răsfrânge nu doar asupra conducerilor instituţiilor şi formelor de organizare umane, ci şi asupra conducerilor bisericeşti. Motivul pentru care a fost scrisă această lucrare, se regăseşte în dorinţa de a înţelege mai bine conducerea umană de care are parte biserica lui Cristos pe acest pământ. Cristos este Capul bisericii, El este Păstorul suprem al bisericii (Ioan 10:11), El este “piatra din capul unghiului” (Fapte 4:11), stâlpul şi temelia adevărului, dar Cristos S-a înălţat la cer şi a dat prin Duhul Său cel Sfânt daruri bisericii. Aceste daruri sunt oamenii înzestraţi în a cârmui, învăţa sau păstori turma lui Cristos, nu că ei ar fi stăpânii turmei, ci ei sunt doar slujitori ai lui Cristos şi ai turmei Lui (Fapte 20:28, Efeseni 4:11).

Un alt factor important care a stat la baza acestei lucrări a fost diferenţa de concepţie şi practică de care autorul s-a lovit intrând într-un mediul congregaţionalist – baptist, având în vedere că provine dintr-un mediu presbiterian – creştin după Evanghelie. Această diferenţă de opinii a stârnit frământare în viaţa autorului, şi drept urmare s-a văzut necesitatea înţelegerii a modelului de guvernare ideal, sau cel puţin a principiilor care trebuie urmate în stabilirea unei conduceri bisericeşti. Reformulat, conform practicii, disensiunea observată s-a legat de faptul că biserica de provenienţă este păstorită de un grup de şapte presbiteri, care dau învăţătură şi poartă de grijă nevoilor spirituale ale bisericii, pe când în bisericile baptiste, biserica locală este păstorită de regulă de un singur păstor, deşi statutul stipulează că biserica este condusă de un comitet de diaconi, sau un comitet format din membri ai bisericii, care sunt însărcinaţi să aducă la îndeplinire deciziile adunării generale care este de drept conducerea supremă. Sub formă de întrebare, studiul nostru urmăreşte a răspunde la următoarea interogaţie: care este modelul cel mai aproape de Scriptură, care este modelul “optim” sau ce principii ne oferă Scriptura în privinţa guvernării bisericii?

Pentru crearea dinamicii studiului nostru, am ales să pornim de la modelul de guvernare adoptat de biserica primară, urmărind simultan evoluţia acestui model din zilele apostolilor până în zilele noastre. Istoria bisericii se împarte în trei mari perioade: perioada bisericii primare, perioada medievală şi perioada modernă care a început la Reformă. Istoria bisericii, în lucrarea noastră, a fost studiată din perspectiva formei de guvernare care a caracterizat biserica în aceste perioade. În capitolul al doilea vom urmări formele de guvernare pe care le-au adoptat cele două confesiuni care reprezintă obiectul studiului nostru, adică creştinii după Evanghelie şi baptiştii. După o scurtă incursiune istorică privind apariţia lor, din perspectiva formei de guvernare, urmează să analizăm împământenirea acestor două mişcări în România, urmărind aceeaşi perspectivă. Precizăm în acest moment probabilitatea ca lucrarea de faţă să fie lipsită de relevanţă pentru alte mişcări evanghelice din ţară sau de peste hotare. Tot în cadrul acestui capitol vom prezenta metodologia pe care se bazează studiul nostru în vederea stabilirii unui model de guvernare optim şi biblic pentru viaţa bisericii.

În următoarele două capitole ne propunem să studiem modelului de guvernare din perspectiva biblică. În capitolul al treilea vom privi la “bătrânii” din Vechiul Testament şi la ce însemna conducerea lor pentru viaţa poporului Israel. În capitolul al patrulea, fără a neglija învăţăturile din capitolul anterior vom analiza conducerea bătrânilor lui Israel şi simultan a presbiterilor din biserică. Având în vedere “certurile” dogmatice pe marginea acestui subiect, în capitolul al cincilea vom urmări aceste dezbateri şi stabilirea de noi direcţii în studiul nostru.

În final, în ultimul capitol al lucrării, într-o formă restrânsă vom urmări să redăm dimensiunea practică a studiului nostru. Obiectele de studiu, mişcarea baptistă şi cea a creştinilor după Evanghelie, vor fi repuse în scenă şi se vor opera modificări practice privind forma de guvernare pe care fiecare mişcare a adoptat-o.

Nu pretindem trasarea unui nou drum în dezbaterile privind forma de guvernare pe care trebuie să o adopte biserica creştină, ci ne recunoaştem limitarea şi subiectivismul. În măsura în care a fost posibil am urmărit îndepărtarea subiectivismului, şi întoarcerea la Scripturi, fără a face concesii datorită practicii sau excepţiilor cazuistice. De asemenea, precizăm că modificările ulterioare ce vor fi operate asupra statutului Cultului Creştin Baptist şi a statutului Cultului Creştin după Evanghelie, fie că vor urma traiectoria prezentei lucrări, fie că vor trasa o nouă direcţie, nu au fost luate în calculul acestei lucrări, ci ne-am referit strict la prevederile actuale ale celor două statute şi practica din bisericile ce aparţin celor două confesiuni evanghelice. Lucrarea prezentă nu s-a dorit a fi un studiu critic, injurios la adresa cuiva, sau a vreunei comunităţi, fie dintre baptişti sau fie dintre creştinii după Evanghelie, ci reprezintă propria opinie şi strădania de a clarifica în primul rând pentru propria persoană a ceea ce înseamnă conducerea bisericească, duhovnicească din perspectiva biblică.