Elemente psihoterapeutice în spiritualitatea ortodoxă

Motto: “Toate vi le-am arătat căci ostenindu-vă astfel trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: << Mai fericit este a da decât a lua >>” (Fapte 20, 35)

“Fericirea adevarată n-o are, nu poate s-o aibă decât acela care o dă … şi ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai, iar ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da”. (Alexandru Vlahuţă)

Introducere

Boala, fie ea de natură somatică sau psihică, a reprezentat o constantă a vieţii umane în toate timpurile. Secolul XX nu a făcut nici el excepţie, ba în plus s-a înregistrat o creştere a procentului atât în ceea ce priveşte gravitatea şi numărul bolilor, cât şi a bolnavilor. În ceea ce priveşte tulburările de natură psihică, ele cunosc de asemenea a mare amploare aşa cum rezultă din numeroasele statistici şi articole publicate. Redăm câteva exemple în acest sens citate de Jean Claude Larchet din revista “Le Monde”, ele fiind reprezentative de fapt pentru toate ţările:

“Toate anchetele epidemiologice arată că în ţările occidentale o persoană din patru va fi atinsă în decursul existenţei sale de una din formele suferinţei morale”.

“În 1981, opt mii de tone de tranchilizante erau consumate anual în lume”.

“În 1985, şapte milioane de francezi puteau fi consideraţi depresivi”.

“Statisticile din 1991 arată că un francez din patru consumă tranchilizante cel puţin o dată pe an” .

Această creştere se datorează în mare parte profundelor schimbări sociale, culturale, politice, economice, tehnologice ce au caracterizat secolul trecut şi care au dus la modificarea sistemelor de interese şi valori. Motto – urile obişnuite au devenit “bani, violenţă, sex, viteză şi eficacitate cu orice preţ” în timp ce “puterile inimii, domeniile inimii rămân în paragină” . “Triumful individului” coincide cu decăderea persoanei (caracterizată prin liberatate, responsabilitate, creativitate, dorinţa de comuniune), de aici cred şi apariţia unei alte megatendinţe concretizată în renaşterea artelor, ca modalitate de redobândire a sensului creştin al vieţii, pe care în pofida dezvoltării “ştiinţa şi tehnologia nu [îl] revelează” .

În acest context revenind la subiectul iniţial apar câteva întrebări cum ar fi: << Ce reprezintă boala în această societate modernă? Care este atitudinea faţă de ea? Există metode de prevenire, de tratare? Sunt ele valide? >> la care vom încerca să răspundem în mod restrâns în această introducere şi mai pe larg în capitolele ce vor urma.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, inclusiv cea din domeniul medical, nu a eradicat problema suferinţei şi a bolii. Ele continuă să existe şi să influenţeze cursul firesc al vieţii persoanelor umane, determinand schimbări majore dintre care I.B. Iamandescu aminteşte:

1. Limitarea capacităţii fizice şi psihice în activitatea normală.

2. Schimbări de ordin ambiental şi relaţional cu impact în sfera afectivă.

3. Anticiparea de către bolnav a unor pericole, vizând integritatea sa psiho - fizică şi inserţia lui socială (familială şi profesională) .

Acest fapt determină o atitudine general umană orientată spre alinarea suferinţelor produse de boală. Deşi există numeroase domenii implicate în atingerea acestui obiectiv, ne vom opri la două dintre acestea, psihoterapia laică în general şi teologia ortodoxă în special.

Psihoterapia este definită în literatura de specialitate ca “proces interacţional conştient şi planificat, vizând influenţarea tulburărilor […] care sunt considerate ca necesitând tratament în cadrul unui consens (între pacient, terapeut şi grupul de referinţă) prin mijloace psihologice […] în sensul unui scop definit, dacă este posibil elaborat în comun, folosindu-se tehnici ce pot fi învăţate şi pe baza unei teorii a comportamentului normal şi patologic” . Această definiţie este valabilă pentru toate sistemele terpeutice, care, deşi variate, conţin în cadrul lor o serie de elemente comune şi anume:

- relaţia stabilită între pacient şi psihoterapeut;

- exprimarea liberă şi deschisă a trăirilor afective ale pacientului;

- înţelegerea intuitivă a unor probleme psihologice personale;

- ideea dezvoltării personalităţii pacientului, a realizării unor disponibilităţi psihice ale acestuia;

- achiziţionarea unor modele de comportament care să conducă la adaptare de nivel superior al personalităţii .