Generalități despre virtuți

INTRODUCERE

Viata duhovniceasca a crestinului este o permanenta încordare si lupta de eliberare deplina de pacat si de efectele sale, ai de dobandire si lucrare tot mai deplina a virtutilor crestine, cai spre desavarsire.

În timp ce patimile reprezinta o deformare a firii si o deturnare a vietii de la adevarata sa finalitate, o degradare a chipului lui Dumnezeu din om si o vietuire în registrul inferior si tenebros al existentei, virtutile crestine si viata virtuoasa constituie adevarata vocatie a omului, capabila sa îi aduca acestuia adevarata bucurie si fericire, cea izvorata din trairea tot mai aproape de Izvorul vietii si al fericirii - Dumnezeu-Iubire.

Prin voia sa libera, cu care a fost înzestrat de la creatie, omul se afla si este liber sa aleaga între a deveni „rob patimilor“ si a nu se pleca lor; are puterea de a alege între pacat si virtute, aceasta din urma fiind singura în stare sa-i daruiasca omului cununa nemuririi .

Parintii duhovnicesti ai Rasaritului ortodox subliniaza permanent ideea ca, în timp ce patimile sunt contrare firii si lucreaza silnic la distrugerea acesteia, virtutile reprezinta un dar creatural, sunt firesti, au fost zidite împreuna cu firea oamenilor . Ele constituie vocatia esentiala a omului, de a se asemana tot mai mult, pana la unirea îndumnezeitoare, cu Parintele sau ceresc, iar aceasta nu se poate realiza decat prin dobandirea si lucrarea virtutilor.

Spre deosebire de patimi, care nu au fiinta sau ipostas, ci sunt întuneric si boala si nu apartin în mod firesc omului, ci se infiltreaza în firea lui, cautand sa o surpe, virtutile îi apartin acestuia în mod firesc. Ele au fost date de Dumnezeu firii omenesti, prin însusi actul crearii ei. Îndata ce a facut Dumnezeu pe om, ne spune Ava Dorotei, a semanat în el virtutile, precum zice: «Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra» (Facere 1,26). A zis «dupa chipul», pentru ca Dumnezeu a facut sufletul nestricacios si liber; si a mai zis «dupa asemanarea», adica dupa virtute .

O învatatura constanta a spiritualitatii ortodoxe, începand mai ales de la Sfantul Marcu Ascetul, este aceea ca Domnul, Izvorul a tot binele si al tuturor virtutilor, Se afla, din clipa Botezului, în noi în chip ascuns, însa nu ni Se face vazut decat atunci cand, dupa ce vom fi strabatut bine drumul poruncilor, vom aduce ca jertfa Arhiereului Hristos, gandurile cele sanatoase ale firii noastre, nu pe cele muscate de fiare . Prin urmare, Domnul e ascuns în poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, Îl gasesc pe masura împlinirii lor .

Poruncile si virtutile sunt leacuri curatitoare ale starii noastre patimase . Daca patimile sunt boli ale sufletului, ce atenteaza la viata omului, subrezindu-i trupul si omorandu-i sufletul, boli ce se încuibeaza în inima omului oarecum din afara si datorita lipsei lui de trezvie, virtutile sunt starea fireasca de sanatate a sufletului. În timp ce patimile sunt niste „accidente“ si adaosuri reprosabile firii omenesti, virtutea se afla în suflet, în chip firesc.

Prin pacat si patimi, omul dobandeste o deprindere straina si contrara firii, se afla în stare de boala si robie sufleteasca. Prin virtute, însa, primim deprinderea noastra proprie, sau ne reîntoarcem la sanatatea noastra, ca de la o orbire oarecare, la lumina proprie, sau ca de la o boala oarecare, la sanatatea noastra dupa fire . Lipsa virtutilor este, din acest motiv, maica mortii , pe cand prezenta lor naste nemurirea .

Fiecare patima are o virtute contrara, pe care omul trebuie sa o descopere si sa o lucreze pana la desavarsire. Înaintarea în lucrarea acesteia înseamna în acelasi timp, distrugerea patimii contrare. Lupta împotriva patimilor, pentru dobandirea si practicarea virtutilor aduce în sufletul celui duhovnicesc adevarata fericire, întrucat virtutea este cu mult mai vrednica de cinste decat bogatia .

Virtutile sunt, potrivit Sfantului Petru Damaschinul, lumina si soarele sufletului. Si precum soarele, calatorind de fiecare data de la rasarit pana la apus da o zi, iar lipsind el, se face noapte, asa si fiecare virtute pe care o savarseste omul lumineaza sufletul, iar ascunzandu-se ea, se face patima si întuneric, pana ce agoniseste omul iarasi virtutea si prin aceasta vine lumina .