Hristos Duhul Sfânt și Biserica

Dogma Sfintei Treimi este adevărul de temelie al învățăturii creștine, proprie și caracteristică creștinismului , ea stând la baza tuturor mărturisirilor de credință ale Bisericii , și , totodată , condiționând întreaga ordine morală creștină, personală, și socială, la temelia căreia stă, ca principiu și ca ideal suprem, comuniunea iubirii intratrinitare divine. Iar ca drum de urcat spre această comuniune , deci spre desăvârșire și fericire, este trăirea iubirii de Dumnezeu și de semenii noștri, căci în iubirea de Dumnezeu și de aproapele se cuprind „toată legea și toți proorocii”( Matei 22,40 ) deoarece Dumnezeul credinței creștine este Dumnezeu-iubirea intratrinitară ( I In 4,8,21 ).

Cuprinsul dogmei Sfintei Treimi constă în afirmarea de bază a credinței , anume că Dumnezeu este unul în Ființă și întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Fiecare dintre cele trei Persoane sau ipostasuri ale Sfintei Treimi , este Dumnezeu adevărat; Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Duhul Sfânt, având fiecare întreaga Ființă și toate atributele dumnezeiești, fără însă să fie trei Dumnezei, adică fără împărțire sau despărțire a Ființei și totodată, fără să se amestece sau să se contopească Persoanele dumnezeiești întreolaltă.¹ „ Dumnezeirea după credința noastră este neîmpărțită între împărțiți. Când privim către Dumnezeu și către cauza primă , atunci ni se înfățișează ochilor un singur lucru; când privim însă către cei din Dumnezeire, atunci trei sunt cei pe care îi adresăm în ea Era lumina cea adevărată , care luminează pe tot omul ce vine în lume, Tatăl. Era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume, Fiul, era lumina cea adevărată , care luminează pe tot omul care vine în lume, celălalt Mângâietor. Era și era și era, dar Una era. Lumină și lumină și lumină , dar o singură lumină , un Dumnezeu. Lucru acesta și l-a închipuit și David mai înainte, când zice: - Întru lumina ta vom vedea lumină- . Și acum , noi am și văzut-o și o predicăm, înțelegând pe Fiul lumină din lumina Tatăl în lumina Duhul, scurta și simpla teologie a Treimii ² , iar mai departe dacă era un timp când nu era Tatăl , era un timp când nu era Fiul, era un timp când nu era nici Duhul Sfânt. Dacă Unimea era de la început și Treimea era de la început” , afirma Sf. Grigorie de Nazianz.

1 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran , Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologie Dogmatică, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2000, p. 105

2 Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci Cuvântări Teologice, ed. IB , București, 1947, p. 69

Credința într-un singur Dumnezeu o mai au și alte religii ca mozaismul (iudaismul) și mahomedanismul (islamismul), dar credința în Sfânta Treime, un Dumnezeu în trei Persoane, este proprie numai creștinismului.Sfânta Treime nu S-a descoperit deodată și în întregime, ci în decurs de multe veacuri și nu în același grad și în aceleași forme, ci diferit:

a) ca preânchipuire , prefigurare, în unele religii păgâne, desigur nu prin Revelație supranaturală;

b) treptat și nedeplin în Vechiul Testament , dar prin Revelație Supranaturală.

c) deplin în Noul Testament, prin Însuși Dumnezeu întrupat.

1) În hinduism se găsește credința în trei zeități, ca o preânchipuire a Treimii , numită Trinitate, având zeii Brahma, Vișnu și Siva ; în China- credința în zeitatea Tao, producătoare de dualitate și trinitate; în Egipt - credința în zeii Osiris, Isis și Horus; în parsism - treimea cu „timpul nefăcut”, Ormuzd, zeul binelui, Ahriman, zeul răului. Toate acestea sunt însă preînchipuiri sau simple produse ale imaginației care , în afară de numărul trei, stau prea departe de sensul real al Sfintei Treimi. Totuși aici nu este exclusă presupunerea că aceste preînchipuiri trinitare ar putea fi rămășițe alterate , întunecate, prin căderea originară în păcat , în religia paradisiacă a primilor oameni.

2) Vechiul Testament , deși nu conține cu îndestulătoare claritate ca și întreg determinat doctrina despre Sfânta Treime, totuși pregătește și indică adevărul Sfintei Treimi. Astfel în primele cuvinte ale Sfintei Scripturi ( Facere 1,1 ) se găsește pluralul numelui lui Dumnezeu , Elohim, verbul propoziției fiind la singular: „a făcut” ; pluralul Elohim indică așadar pluralitatea de Persoane în Dumnezeu ca și în alte plurale din Vechiul Testament: „Și a zis Dumnezeu : să facem om după chiul și asemănarea noastră „(Facere 3,22) ; „Veniți să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor”( Facere 11,7). În Teofania de la Stejarul Mamvri (Facere 18,1,3) Avraam , deși vede trei bărbați , li se adresează la singular: „Doamne , de am aflat har înaintea Ta ”( Facere 18,3)3 .

3) În Noul Testament ,clar și deplin, adică atât cât, conform dumnezeieștii socotințe este necesar pentru mântuire și desăvârșire. Dumnezeu este unul în Ființă și întreit în Persoane (fețe): Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt. Textele scripturistice sunt întru totul limpezi; botezul - „ în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,19) ; binecuvântarea apostolică - „ Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu (Tatăl) și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” ( 2 Corinteni 13,13 ) , (I Petru 1,2) .4