Icoana - Chemare Spre Rugăciune

P r e f a ţ ă

„Zic vouă: dacă aceştia vor tăcea , pietrele vor striga (Luca 19 : 45)”

Pentru mulţi astăzi icoana este şi rămâne din păcate un semn de întrebare. Iar ca răspuns al acesteia, aş dori ca dintr-un început să lămuresc unele probleme.

Majoritatea confundă Sf. Icoană cu tabloul. Spre deosebire de tablou, icoana „ indică coborârea lui Dumnezeu în lume şi participarea omului la viaţa divină”1 , de aceea „ arta iconografică fiind pusă în slujba lui Dumnezeu, nu este o artă ca oricare alta” 2. Tabloul oricât de bine ar fi realizat, indiferent de nume şi epocă, afară de talentul de care a dispus acel pictor, nu vezi nimic mai mult.

Această artă pe alocuri numită profană, cu toate că deţine o gamă largă şi variată de culori; mai departe de suportul din pânză, lemn sau alt material, nu te lasă să pătrunzi în interior, atât doar că, pe moment iţi fură imaginea producându-ţi ori căldură, ori răceală în funcţie de culori. Amintirile pe care zic unii că le răscolesc, rămân doar simple figuri de stil. Revenind la ideea de icoană „Biserica de-a lungul multor lupte, nu a încetat să afirme că în icoana este înfăţişată Persoana Cuvântului Intrupat cunoscută în cele două firi, omenească şi dumnezeiască. Pentru creştin, icoana devine o mărturie permanentă a Tainei Intrupării şi a îndumnezeirii omului” 3.

Un alt imbold în vederea cinstirii sfintelor icoane este şi acela că, dacă celor dragi le păstrăm fotografiile mergând pană la jertfă, dovadă stau în acest sens călătoriile lungi, mai nou la muncă în străinătate sau acele misiuni din cadrul armatei sau chiar participarea efectiv în diferitele războaie. Cu atât mai mult nevoia de a cinsti o icoană, care pe lângă faptul că ne apără, înlesneşte comunicarea noastră cu Dumnezeu.

,,Icoana există mai întâi pentru că nu putem avea la îndemână în faţa ochilor (Mântuitorul sau sfinţii) şi de aceea trebuie să ne mulţumim cu copia sau imaginea. În al doilea rând, ea este cerută de insuficienţele firii omeneşti, omul fiind o fiinţă limitată în timp şi spaţiu, nu poate avea o conştiinţă directă a celor nevăzute, nici a celor trecute, a celor viitoare sau a celor depărtate în spaţiu”. 4

Când mi s-a adus la cunoştintă că am de făcut un atestat la alegere; fără să ştiu ce conţin toate temele, parcă cineva din interior mi-a zis să aleg icoana. Motiv pentru care ţin să mulţumesc domnului profesor Roatiş Bogdan pentru că a îngăduit să-mi aleg această temă a Icoanei – chemare spre rugăciune. Fără falsă modestie, cu ajutorul lui Dumnezeu cred că această temă mi se potriveşte cel mai bine. Această chemare spre icoană, o am încă din copilărie.

Dacă pentru alţii, altele au fost motivele care i-au ţinut în picioare, pentru mine sfânta Icoană sau mai bine zis duhul acesteia, m-a făcut să nu mă despart de ea, cu toate că în pelegrinările mele au fost momente în care stările lăuntrice au fost la limită.

Ii mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat fericita ocazie de a fi unul din cei care aduc cinstire aşa cum se cuvine Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor şi de a mă alătura şi continua linia noastră tradiţională moştenită de la sfinţii Apostoli şi a duce mai departe în acelaşi duh flacăra icoanei noastre ortodoxe.

G e n e r a l i t ă ţ i

Atât în vechime cât şi în zilele noastre, noţiunea de icoană a pus pe gânduri generaţii de-a rândul.

Icoana ca atare este o imagine sfântă chiar prin definiţia ei, având caracterul său propriu şi canoanele ei specifice. Pe lângă tablou, mesajul Sf. Icoane nu se reduce doar câtorva generaţii, ci prin fidelitatea faţă de destinaţia ei care este universală face ca şi cel mai înverşunat păgân să tresalte în faţa acesteia cu precădere a celei bizantine.

Importanţa pe care Biserica o atribuie icoanei, este atât de mare, încât biruinţa iconoclasmului a fost declarată în mod solemn Triumful Ortodoxiei, fiind sărbătorită în prima săptămână a Postului Mare.

Biserica Ortodoxă pune la loc de cinste icoana, întocmai ca şi Cuvântul. Biserica prin îmbinarea acestor fenomene, face să înlesnească limbajul cu şi prin care se adresează credincioşilor. Dacă prin Cuvânt se înţelege Viaţă, prin Icoană anticipăm dobândirea acesteia.

În casele credincioşilor icoanele sunt adevărate Ferestre Spre Cer. Atitudinea pe care trebuie să o aibă fiecare credincios este de a-şi mărturisi credinţa în chip văzut lui şi apoi semenilor. Cea mai elocventă icoană este în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru mulţi, mesajul şi conţinutul acesteia nu se datorează superiorităţii noastre, nici pierderii tăriei sale fundamentale sau a importanţei acesteia, ci profundei noastre îndepărtări de izvoarele duhovniceşti.