Învățături despre Dumnezeu

Spatiul, ca mediu comun al persoanelor umane, e in legatura cu Sf. Treime. Originea spatiului si a unitatii lui se afla in Sf. Treime, corespunzind deodata deosebirii persoanelor si unitatii dintre ele. Totalitatea persoanelor umane ca subiecte personale sunt in legatura cu tot spatiul si-l pot cuprinde si depasi spiritual fara a putea depasi si cuprinde pe Dumnezeu ca Subiect suprem, care este infinit, mai presus de spatiu. Unitatea persoanelor umane se afla dincolo de spatiu. De aici intelegem ca persoanele umane sunt purtatoare ale chipului lui Dumnezeu, Unul in fiinta si intreit in Persoane. Spatiul nu trebuie privit din o perspectiva individualista, fiindca nu numai persoanele ci si comunitatea persoanelor sunt centre ale spatiului. Spatiul e conceput si creat de Dumnezeu cel Triipostatic, fiind strans legat de comuniunea interpersonala. Ca si timpul, spatiul este interval, dar si legatura comunionala intre persoanele umane; ca atare el poate fi marit sau micsorat pana la desfiintare, cum este cazul si cu timpul. Intocmai ca timpul, el este o relatie interpersonala, o realitate existentiala. In structura lumii privit, spatiul e o realitate care trebuie depasita prin comuniunea umana interpersonala dupa chipul asemanarii Sf. Treimi. Originea si sfarsitul lui e ca si al timpului, in Sf. Treime. Ca esenta el este distanta, dupa cum timpul este durata, intre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul omului la aceasta chemare; de aceea ele fiind un interval intre om si Dumnezeu, se cer a fi depasite ambele. Ontologic, omul e mai presus de spatiu, fiind persoana - subiect intrupat - , de aceea are misiunea sa depaseasca spatiul prin vointa si prin har. Dumnezeu e iubire si din iubire cheama omul - persoana la Sine. Intervalul intre chemarea omului la iubire de catre Dumnezeu si raspunsul adevarat al omului la aceasta chemare, constituie durata temporala si distanta spatiala, adica distanta dintre lume si Dumnezeu pe care omul are datoria s-o depaseasca pana la gradul desfiintarii ei totale, realizind unirea intre om-cosmos si Dumnezeu. In perspectiva duratei temporale, Dumnezeu este eternitatea; ca distanta spatiala, El este ubicuitatea. Ele reprezinta puntea care atrage pe oameni unii catre altii si pe toti catre Dumnezeul cel Triipostatic. Omul fiind spirit intrupat, invinge spatiul prin unirea tuturor laolalta si cu Dumnezeu care e Duhul pretutindeni existent cu neamul omenesc. Invingerea spatiului ca distanta se face prin efortul fizic al omului, iar depasirea duratei temporale si urcarea ei in eternitatea divina se face prin efortul spiritual al omului care urmareste in viata lui cu ardoare dumnezeirea. Pentru cei uniti spiritual, spatiul (distanta) nu exista. Durata temporala indepartind mai profund pe oameni unii de altii, e mai dificil de invins. El (timpul) trebuie concentrat in eternitate, transformat in eon, in momentul depasirii lui finale. El trebuie sa inceteze definitiv de a exista, pe cata vreme distanta spatiala prin indumnezeirea oamenilor, este umpluta, e coplesita de atotprezenta divina, fara a fi desfiintata. De aci darul Sfintilor de a vedea prin veacuri si peste veacuri, cele ce se vor petrece in veacuri, prin energia infinita si necreata a lui Dumnezeu care umple tot spatiul si toate veacurile. Invins timpul prin spirit de catre sfinti (prin efortul lor fizic si spiritual) spre desavarsire si prin har (energia divina) si spatiul este invins, e coplesit prin spiritul nostru. Durata exterioara (spatiul) e mai usor de invins in raport cu durata interioara (timpul) care, presupunind din partea omului deprindere, efort personal si harul lui Dumnezeu, e foarte greu de biruit. Timpul se invinge prin copersonalizarea persoanelor, pe cand spatiul se biruie prin coexistenta umana personalizata in interiorul lui. Invingerea timpului se realizeaza prin copersonalizarea persoanelor umane dupa chipul perfect desavarsit al Copersonalizarii celor trei Persoane divine care cuprind fiecare din Ele deodata intreaga Fiinta divina infinita, perfecta si absoluta, pe cand invingerea spatiului e posibila prin coplesirea lui de catre bogatia spirituala a persoanei umane.