Istoria și evoluția Liturghiei

1. Denumirile Jertfei Euharistice

Jertfa euharistică a Noului Legământ nu a fost cunoscută încă de la început sub denumirea de Liturghie. Înainte de intrarea în uz și generalizarea acestei denumiri, au fost folosiți pentru aceasta alți termeni care indicau fie ființa sau esența și scopul sfintei slujbe, fie un rit sau altul, care era considerat ca o parte de căpetenie a ritualului sacru. Cele mai vechi denumiri le întâlnim întrebuințate în epoca apostolică și le găsim chiar în cărțile Noului Testament. Astfel, întâlnim denumiri ca: frângerea pâinii (Fapte II, 42,46 și XX, 7), Cina Domnului( I Cor. X, 21 și XI, 20), binecuvântare sau paharul binecuvântării (I Cor. X,16), pâine și paharul Domnului (I Cor. XI, 26-27).

În epoca imediat următoare epocii apostolice, dar și mai târziu, întâlnim, și alte denumiri care indică valoarea de jerfă a Liturghiei ori caracterul ei supranatural și scopul aducerii ei: înălțare, aducere sau ofrandă , Euharistie sau mulțumire , mister sau taină , jertfă sau sacrificiu (în Didahia , Sf. Ioan Gură de Aur ), Masă tainică (Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Damaschin).

Termenul cel mai utilizat pentru Jertfa Euharistică este cel de liturghie, cuvânt grecesc, vechi ce denumește o slujbă sau lucrare comună de interes public. Este un termen preluat din păgânism unde era folosit pentru desemnarea slujbelor cultului păgân. Septuaginta folosește acest termen de mai multe ori cu referire la cultul religios: la Ieșire 30:20, Numeri 18:6, și I Paralipomena 9:13. Termenul este utilizat de mai multe ori și în Noul Testament: la Luca 1:23, Evrei 9:21, Fapte 13:2, Romani 15:16, ș.a. Cel mai important text din Noul Testament care face referire la Mântuitorul Hristos ca slujitor al unei slujiri deosebite, și implicit la termenul de liturghie este cel de la Epistola către Evrei, cap. 8, versetele 2 și 6.

Încă de la început, tradiția Bisericii, a înțeles acest termen, de liturghie, ca fiind strict legat de cult. Putem observa acest lucru, mai ales în secolele III-IV, la Sf. Clement Romanul, Irineu de Lyon, Eusebiu de Cezareea, precum și în hotărârile unor sinoade locale din sec. IV: Ancira,Antiohia, Sardica și Laodiceea. Însă de prin secolele V-VI, înțelesul termenului s-a restrâns la noțiunea de jertfă euharistică și așa a rămas până astăzi.

Creștinii latini folosesc și ei termenul de liturghie, dar în sensul lui larg de slujbă, fără să aibă în vedere prin aceasta Euharistia. Pentru Jertfa Euharistică ei folosesc termenul missa, iar pentru Anafora, termenul de Canon (euharistic).

2. Fundalul iudaic și nou-testamentar al Jertfei Euharistice

Centrul activității răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos îl constituie Jertfa Sa sângeroasă pe cruce, moartea și învierea Sa. Toate acestea reprezintă mântuirea obiectivă a umanității, mântuire ce trebuie primită personal și real de fiecare om care crede în Hristos, nu în mod abstract, ci concret prin Sfintele Taine: Botezul - ca semn al împărtășirii din moartea și învierea Lui, iar Euharistia - ca semn al împărtășirii și unirii cu Hristos, a cărui jertfă se actualizează în permanență în chip nesângeros, pe altarele Bisericii Sale.

Această jertfă nesângeroasă a Bisericii a fost instituită de Însuși Hristos, înainte de Patima Sa, când, adunând pe ucenici la Cină a pus temeiul Noului Legământ. Textele biblice de la Mt. 26:26-28, Mc. 14:22-24, Lc. 22:19-20 și I Cor. 11.23-25 ne vorbesc despre evenimentul instituirii acestei jertfe nesângeroase, iar textul din Evanghelia după Ioan, capitolul 6, ne vorbește despre necesitatea împărtășirii din roadele ei: Trupul și Sângele Domnului.

Dumnezeiasca Liturghie este o unitate alcătuită din cultul divin al Cuvântului (Liturghia catehumenilor) și celebrarea Euharistiei. Atât cultul divin al Cuvântului, cât și celebrarea Euharistiei își au rădăcinile în cultul divin al sinagogii. Acest cult divin al sinagogii este propriu-zis un cult divin al Cuvântului și stă la baza cultului divin al Bisericii. De asemenea, multe elemente vechi s-au păstrat și în partea a-II-a, euharistică, a Dumnezeieștii Liturghii.

Relatările nou-testamentare privitoare la întemeierea Euharistiei ne-o arată în contextul unui ospăț pascal. Formula din I Cor. 11 arată clar împletirea celebrării euharistice specific creștine cu un ospăț. După cuvintele privitor la pâine se spune: „Asemenea [a luat] si paharul dupa Cina” (I Cor. 11:25).