Iubirea Slujitoare - Modelul Iisus Hristos

PRELIMINARII

Unitatea capitolului 13, bogat în conţinutul doctrinar, de o rară simplitate lingvistică, prezentat sub forma unui dialog familial, dar esenţial, reiese din paralela între trădarea lui luda şi lepădarea lui Petru (versetele 36-38). Se insistă, de asemenea, asupra expresiei proprii sfântului Ioan „Adevărat, adevărat vă spun vouă” plasată în puncte cheie din diviziunea internă a textului (versetele 16.20.21.38) şi în pericopa centrală (versetele 18-20). Din ansamblul structurii reiese că versetele 31-38 sunt concluzia logică a acestui capitol, determinându-i compoziţia în această formă chiasmică şi nu trebuie considerate ca introducere a capitolului următor.

1. Gestul spălării picioarelor din perspectiva trădării (13,1-17)

- viaţă în logica iubirii şi a slujirii divine (versetele 1 - 5)

- dialogul lui Iisus cu Petru: o neînţelegere depăşită (versetele 6 - 11)

- exemplul oferit (versetele 12 - 17)

2. Iisus îi cunoaşte pe ai Săi şi se descoperă ca singurul Domn (13, 18 - 20)

3. Oferirea bucăţii de pâine, urmată de gestul spălării picioarelor (13, 21- 38)

a) prezicerea trădării (versetele 21-26a)

b) dialogul lui Iisus cu luda: refuzul iubirii (versetele 26b-30)

c) porunca iubirii (versetele 31-38)

Mesajul acestui text, unde se amestecă umanul cu divinul, pacea şi tulburarea, bucuria şi tristeţea, reia şi interpretează ceea ce a făcut fascinantă viaţa lui Iisus şi anticipează sensul morţii Sale ca slujire divină făţă de toţi şi ca jertfă întru iubire

Capitolul 1

EPISODUL SPĂLĂRII PICIOARELOR

ÎN LUMINA TRĂDĂRII (13, 1-17)

a) O viaţă în logica iubirii şi a slujirii divine (13, 1-5)

“Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând dinainte în inima lui luda, fiul lui Simon Iscarioteanui, ca să-L vândă, Iisus, ştiind că Tatăl l-a da Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins".

A doua parte a evangheliei începe cu versetul 1 al capitolului 13. Este o introducere nu numai la episodul spălării picioarelor, dar şi la Patimi, la Moartea şi la Învierea Domnului. Începutul este solemn, asemenea strofei unui imn, în care se contemplă întoarcerea lui Iisus la Tatăl, poartă de acces la contemplarea misterului lui Dumnezeu. Acest verset merită toată atenţia, dată fiind bogăţia şi diversitatea temelor pe care le cuprinde: Paştele, deplina conştiinţă a lui Iisus, ceasul, întoarcerea la Tatăl, dragostea pentru ai Săi, „până la sfârşit".

Expresia „înainte de praznicul Paştelor (versetul 1a) este o indicaţie cronologică ce fixează în timp ultima cină Ne aflăm la al treilea Paşte din viaţa publică a Învăţătorului (cf. 2,13.23;6,4) şi Ioan insistă că sacrificarea mielului pascal coincide cu moartea Domnului (cf. 19,13-22.31-36). Paştele în lumea iudaică este o sărbătoare foarte importantă, ea aminteşte de eliberarea Egiptului, de naşterea comunităţii şi rezumă toată istoria poporului Israel. Evanghelistul situează în acest moment fundamental încheierea vieţii pământeşti a lui Iisus şi inserează în această istorie evenimentul central al mântuirii.

Versetul semnalează de asemenea prezenţa în Iisus a conştiinţei evenimentelor pe care le trăieşte: „ştiind că i-a sosit ceasul" (versetul 1). Domnul consideră intenţia lui Dumnezeu în totalitatea sa, Patima Lui şi Moartea Sa pe Cruce ca trecere la Tatăl; Iisus e adevăratul protagonist, liber şi curajos, al marii drame care se va consuma pe Golgota. Nu este supus faptelor, ci le domină şi le vine în întâmpinare oferindu-se în mod direct, spontan (cf. 10,17-18).