Mari religii ale lumii - Budismul. Hinduismul. Islamul. Șintoismul

Budismul a fost fondat de un ascet indian pe nume Gautama, care a trait prin a doua jumătate a secolului al V-lea, înaintea erei creştine, în bazinul mijlociu al Gangelui, unde şi-a propovăduit doctrina. Descoperind brusc principiile acesteia, după ani de meditaţie, trezit (buddha) astfel la adevărul-realitate ascuns în spatele lucrurilor, el a fost de atunci înainte cunoscut sub numele de Buddha, de unde vine şi numele dat învăţăturii sale şi religiei provenite din aceasta.

Doctrina sa se bazează pe două postulate, care erau admise de majoritatea indienilor din timpul său : pe de o parte, toate fiinţele vii renasc după moarte de un număr nedefinit de ori, sub forme foarte diverse (umane, animale şi de alt fel) şi pe de altă parte, natura acestor existenţe, îndeosebi caracterul lor plăcut sau penibil, este legat de valoarea morală a actelor (karma) săvârşite în vieţile anterioare. Dacă majoritatea oamenilor se mulţumea să spere în renaşteri fericite şi să acţioneze în consecinţă,unii urmăreau să pună capăt oricărei renaşteri şi căutau o metodă care să permită atingerea acestui scop. Ascetul Gautama era unul dintre ei şi a devenit un Buddha pentru că a descoperit un mijloc de mântuire.

Ca să urmezi lunga şi aspra Cale a Eliberării, ca să ajungi cât mai repede posibil la Nirvana (exitincţie « a pasiunilor şi erorilor »), eşti obligat să renunţi la viaţa obişnuită şi să duci viaţă rătăcitoare de ascet, « cerşetor » (bhiksu), cuvânt care se traduce în mod normal prin călugăr. Buddha a fost curând îmboldit să înfiinţeze comunitatea sa de asceţi şi când a devenit destul de mare i-a impus o disciplină (vinaya) severă, enunţând treptat foarte numeroasele reguli ce defineau modul său de viaţă auster. După moartea sa, Buddha a devenit obiectul unui adevărat cult care a luat amploare cu timpul. I-au fost păstrate relicvele sub tumulusi şi adepţii săi au mers în pelerinaj la locurile sfinte, unde avuseseră loc principalele evenimente din viaţa lui. Acolo aceştia meditau asupra persoanei sale şi depuneau flori, tămâie şi lămpi aprinse ca ofrandă. Mai târziu aceste omagii au fost adresate şi statuilor lui Buddha, adăpostite în temple. Aşa a devenit budismul o adevărată religie. Aspect important al tuturor religiilor,experienţa personală este raţiunea de a fi a budismului. A deveni budist nu înseamnă, pentru subiect, a adera la o dogmă, ci a cunoaşte Trezirea, adică a accede treptat la o stare interioară. Budismul este cunoscut în Occident ca fiind « religia atee ». Totuşi este evident că în societăţile budiste, se practică un cult consacrat al zeilor şi se crede în existenţa lor. Cum este posibil ?

Buddha a predicat o doctrină a mântuirii, o cale pentru a te elibera de lume şi de suferinţa sa. Această cale constă într-o formaţie morală şi spirituală pe care fiecare o poate realiza dar numai pentru sine. Un maestru,cel mai bun dintre toţi, Buddha însuşi ,poate să dea sfaturi, dar nici un agent exterior nu este în cele din urmă în măsură să determine condiţia spirituală a unui om. Doctrina nu se referă nici la bunăstarea materială a individului, nici la convenţiile sociale. A înainta pe calea lui Buddha poate să contribuie la rezolvarea problemelor materiale şi să ducă la o societate mai civilizată, dar este vorba de binefaceri accidentale. Scopul este abandonarea societăţii şi, în final, a vieţii înseşi, adică a ciclului reîncarnărilor. În lipsa unei autorităţi supreme care să definească şi să impună o dogmă, comunitatea s-a divizat curând în grupuri, şcoli sau secte, susţinând idei diferite despre interpretarea învăţăturilor lui Buddha şi despre adaptarea lor la noile împrejurări. Vreo douăzeci de asemnea grupuri s-au format astfel, unele după altele în cadrul budismului antic rămas totuşi fidel principiilor doctrinei. Unul singur a supravieţuit până în zilele noastre, cel al Theravadinilor, încă prosper în Sri Lanka şi în sud-estul asiatic.

Se pare că, pe vremuri, comunităţile monastice locale s-au bucurat de o mare autonomie. Astăzi în Asia de sud-est, unde budismul este religie de stat, comunitatea fiecărei secte, în fiecare ţară, este organizată după un sistem e guvernare şi de administrare asemănător cu cel al puterii laice naţionale, având în fruntea sa un « rege al comunităţii », asistat de un fel de consiliu superior. Membrii acestuia sunt aleşi după criterii variate. Comunitatea budistă este formată din 4 grupuri : călugării, călugăriţele, credincioşii laici repartizaţi în 2 grupuri, bărbaţii şi femeile. Aspectul spaţiului geografic comunitar este complex şi divers, cel al sectei suprapunându-se în general peste cel al ţărilor sau regiunilor, dar după modalităţi variate şi pe care nu le cunoaştem îndeajuns de bine când e vorba de epocile vechi.

Budsimul tantric. De influenţă hindusă şi populară, budismul tantric începe să câştige pasul asupra budismului Mahayana şi în cele din urmă va sfârşi prin a i se substitui. Se cunosc mai multe şcoli ale budismului tantric. Cea mai importantă este Vajrayana sau « Vehiculul de Diamant

Budismul în Asia de Sud-Est. Budismul care s-a implantat în Asia de Sud-Est şi Indonezia (unde urma să fie dislocat de islam) este Theravada. Totuşi budismul indo-chinez a rămas eclectic până în secolul al XV-lea, când ortodoxia Theravada, provenind din Sri Lanka (Ceylon) va fi adoptată de statele indo-chinei. Este interesant că în Birmania, în Thailanda, în Laos, în Cambodgia şi în Vietnam, Buddha nu va fi văzut ca propovăduitorul renunţării la lume, ci ca cel care pune în mişcare roata Legii (Dharma), suveranul de unde o adevartata simbioză între budism şi puterea politică.