Monografia lăcașurilor de cult din comuna Dragoslavele

INTRODUCERE

De aproximativ un secol, o literatură foarte diversă sub aspectul conţinutului, dar şi al metodelor şi direcţiilor de cercetare, s-a acumulat, ea oferind astăzi un tablou, deşi incomplet, suficient de bogat cu privire la lăcaşurile de cult ale comunei Dragoslavele.

Fără a avea pretenţia prezentării exhaustive a preocupărilor ştiinţifice centrate pe acest subiect, le vom reliefa pe cele mai importante, din punctul de vedere al susţinerii subiectului prezentat în această lucrare.

Ne facem o datorie de onoare a menţiona mai întâi pe Ioan Răuţescu, preot al satului, autorul monografiei Dragoslavele, premiată de Academia Română. Prima ediţie a monografiei a văzut lumina tiparului în 1923, la editarea ei contribuind şi cunoscutul folclorist muscelenea C. Rădulescu-Codin.

A doua ediţie, cu totul revăzută şi adăugită, tipărită în 1937, este un model al geniului specific perioadei interbelice. Ioan Răuţescu s-a preocupat nu numai de obştea moşnenilor Dragosloveni, cât şi de elementele comunităţii religioase dragoslovene.

Monografia preotului Răuţescu are o valoare incontestabilă, şi aceasta din două importante puncte de vedere. Pe de o parte, monografia lui I. Răuţescu conţine un număr important de documente din secolele XVII-XIX care au fost valorificate în mod amănunţit. Descrierile lui Ioan Răuţescu cu privire la arhetipul religios, a permis reconstituirea aspectelor semnificative privind elementele comunităţii religioase.

Cele mai importante lăcaşuri de cult ale comunei Dragoslavele sunt:

- Biserica Domnească Dragoslavele – ctitorie a voievodului Grigorie I Ghica („Grigoraş”) (1660 – 1664; 1672 – 1674) şi a soţiei sale Maria Sturza, are hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi a fost ridicată în apropierea unei alte biserici mai vechi, în anul 1661.

- Schitul Dragoslavele – în anul 1927 patriarhul Miron Cristea (1929-1939) intră în posesia unui teren (la Podişor) şi a vilei de vacanţă ridicate pe acel teren, vilă construită cu bani colectaţi de preoţii protopopiatului Câmpulung-Muscel. Patriarhul Justinian (1948 – 1977) a hotărât transformarea aşezământului în Schit. Biseria de lemn a schitului, devenit recent Mânăstirea Dragoslavele, are hramul „Sfântul Gheorghe” şi se află pe versantul drept al râului Dâmboviţa în parcul reşedinţei patriarhale. Construită în stil maramureşean, biserica a fost transferată la Predeal tocmai din Borşa Maramureşului, fiind pentru o vreme loc de rugăciune şi meditaţie a tinerilor străjeri („Straja Ţării”, organizaţie de tineret iniţiată de regele Carol al II-lea). În anul 1948, pentru ca biserica să nu fie distrusă de regimul politic al acelor vremuri, patriarhul Justinian hotărăşte s-o transfere la Dragoslavele, dezemembrând-o bucată cu bucată.

- Biserica „Înălţarea Domnului” Suseni este aşezată la altitudinea de 700 m, pe malul stâng al pârâului Valea Caselor; biserica este ctitorie a vameşilor Hristea şi Sterie şi a fost ridicată în anul 1745, în prima domnie a lui Constantin Mavrocordat (1744 – 1748; 1761 – 1763).

Un alt element semnificativ al cultului religios în zona musceleană Dragoslavele îl reprezintă crucile comemorative. Crucea, considerată de Biserică arbore al vieţii şi piatră de temelie, însoţeşte omul în toate manifestările lui. Mircea Eliade o consideră „arbore cosmic”; prin ea se face legătura cu cerul şi prin ea întreg universul este transfigurat. Pe lângă faptul că ne aminteşte de jertfa supremă a Domnului Iisus Hristos, crucea poate fi şi martor al unor evenimente din viaţa comunităţii, aşa cum s-a întâmplat în Dragoslavele. Se întâlnesc aici mai multe astfel de cruci comemorative, ce amintesc dragoslovenilor şi lumii întregi anumite evenimente sau fapte ce au schimbat profund existenţa comunităţii locale. Cruci precum „Crucea Răscumpărării”, „Crucile lui Lupu Vameşul”, „Crucea Preoţilor”, „Crucea Pârcălabului Coman”, etc. sunt adevărate chezăşii ale veacurilor apuse.

CAPITOLUL I

PREZENTAREA COMUNEI DRAGOSLAVELE

I.1. Etimologia numelui „Dragoslavele”

După Constantin Rădulescu-Codin „Dragoslav era tatăl lui Miroslav care a dat numele unei părţi din răsăritul satului Cetăţenii din Deal şi al soţiei lui Badea, întemeietorul Bădenilor” .

Dragoslavele este un toponim format pe baza eponimului „Dragoslav” . Conform unor legende istorice, Dragoslav a fost una din căpeteniile militare ale legendarului Negru-Vodă. Legenda spune că, după victoria românilor în lupta dusă de Negru-Vodă împotriva tătarilor la Cetăţeni, voievodul răsplăteşte vitejia căpitanilor săi Costea, Badea, Stoian şi Dragoslav cu proprietăţi „cât pot cuprinde cu privirea”. Astfel ar fi apărut satele Coteneşti, Bădeni, Stoeneşti şi Dragoslavele.

Altă legendă arată că numele Dragoslavele ar veni de la două tinere luptătorare, Draga şi Slava, surorile lui Mateiaş, toţi trei fiii moşneanului Albu. Într-o luptă cu tătarii pe râul Argeşel, Mateiaş cade răpus şi de atunci muntele apropiat s-ar numi muntele Mateiaş. Ceilalţi luptători, conduşi de Draga şi de Slava, îi înfrâng pe tătari, deşi cele două femei îşi pierd până la urmă.

Numele Dragoslavele a existat ca şi nume de familie din vechime: Dragoslava se întâlneşte într-un zapis al lui Matei Basarab Voievod din 4 ianuarie 1644 în care Panno Pepeno primea locuri în Bucureşti: „o cedvârte de pogon, de la Dragoslava şi fiica sa, Stana, cu 500 de aspri gata” . După moartea copiilor săi, Albu Bătrânul pleacă din sat întemeind satul Albeşti.

„Valea Hotarului” este un toponim topografic, compus din apelativul „vale” (loc larg, între munţi sau dealuri) şi „hotar”, linie de demarcaţie ce desparte (o ţară, o regiune, o aşezare sau o proprietate). Tot legenda mai sus amintită ne lămureşte că acest toponim a fost câştigat datorită următorului fapt: tătarul desemnat de către han să le ucidă mişeleşte pe cele două surori, Draga şi Slava, a fost prins de săteni şi jupuit de viu.