Muzica bisericească psaltică la începutul secolului XIX reprezentanți - Macarie Ieromonahul, Anton Pann și Dimitrie Suceveanu

I. INTRODUCERE

Din toate timpurile, la toate popoarele lumii, muzica a constituit o modalitate artistică de potenţare a sentimentului religios. Astfel, de-a lungul veacurilor lumii creştine, muzica laică s-a alimetat din seva muzicii religioase, cunoscând o permanentă evoluţie, cu diversele forme şi genuri ale muzicii vocale şi instrumentale ajunse până în zilele noastre. Muzica tradiţională a Bisericii noastre, cunoscută odată cu creştinarea poporului nostru îşi are originea din aceleaşi părţi ale Orientului Mijlociu — Leagănul Creştinismului.

Ea este arta care exprimă, într-o modalitate specifică directă cu ajutorul sunetelor, sentimente, stări şi atitudini psihice. Muzica este însuşirea specifică fiinţei umane şi comună oamenilor din toate timpurile şi locurile.

Ea nu a lipsit nici din cultul religios, şi nici din cultul nostru ortodox, cu deosebire, este prin excelenţă un mod de exprimare a sentimentului religios. Sufletul este înduioşat până la extaz şi ridicat deasupra nicimii omeneşti, prin melodia bogat dezvoltată a cântărilor bisericeşti.

Omul este superior tuturor celorlalte creaturi, fiind numit prin drept "Coroana Cosmosului" şi, în această calitate tinde mereu spre Dumnezeu, este mereu însetat după Creatorul său, potrivit cuvintelor psalmistului: În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule" (Ps.41,1).

În multe feluri poate omul să-şi atingă această sete sufletească, căutând să-L găsească pe Dumnezeu, dar aici pe pământ sufletul omenesc nu-şi caută astâmpăr decât în rugăciune. Rugăciunea omului poate fii rostită sau cântată.

Când rugăciunea este cântată, vorbim de cântare cultică, care este cel mai adesea o rugăciune de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu. O astfel de rugăciune dobândește noi dimensiuni și valențe și își atinge mult mai repede scopurile, din punct de vedere al omului credincios, pentru că omul în acest fel își concentrează mai intens și mai afectat înima către Dumnezeu

Muzica reprezintă liantul care unește domeniul concret- palpabil, cu cel spiritual – abstract, creând o stare prielnică înțelesurilor religioase pline de taină. Cântarea religioasă înfrumusețează cultul religios și înalță spiritele umane spre înaltele sfere ale credinței și trăirii duhovnicești.

Originea şi răspândirea muzicii bisericeşti pe teritoriul ţării noastre.

Se poate vorbi depre o muzici bisericească la români din momentul adoptării şi practicării cultului creştin — de care este, de al fel, strâns legată.

Aici creştinismul a pătruns, după cum se ştie, din primele secole după Hristos. Spre deosebire de popoarele vecine : bulgari, sârbi, maghiari, ruşi, care s~au creştinat numai după constituirea statelor respective, populaţia daco¬română din care s-a născut poporul român, primise creştinismul — desigur nu în totalitate — încă din primele 5 secole după Hristos.

Se cunosc, cu începere din secolul al IV- lea martiri şi misionari, urme de biserici şi de cimitire creştine, obiecte şi inscripţii scoase la iveală de săpăturile arheologice toate dovedind răspândirea creştinismului pe teritoriul ţarii noastre intre secolele al IV-lea şi al IX-lea,

Dacă au existat locaşuri de închinare şi sărbători, trebuie să fi existat şi un cult de mai largă popularitate din practicarea căruia nu puteau lipsi cântecele: psalmi, imne, invocaţii care circulau pe cale orală şi care foloseau probabil, melodii apropiate de cele din popor