Originea Lumii în Concept Religios

INTRODUCERE

Zborurile spaţiale au deschis omului secolului XX orizonturi cosmice nebănuite înainte. Pentru prima dată el a văzut pământul din spaţiu, cuprinzându-l dintr-o privire în întregul lui, descoperind minunata noastră planetă albastră, cu oceanele şi continentele ei strălucind în lumina soarelui, pe fundalul întunericului absolut al imensităţilor spaţiului spuzit cu miliarde şi miliarde de stele.

In faţa acestui spectacol grandios, omul face experienţa tulburătoare atât a forţei şi măreţiei sale, cât şi a nimicniciei şi neînsemnătăţii lui şi a lumii sale pierdute în depărtările cosmice: mândrie şi umilinţă totodată.

Pentru prima dată în istorie, el are în mâinile sale viitorul planetei lui. Poate preface pământul într-un iad, într-un deşert pustiu şi nelocuit, sau poate să facă din el o grădină, un paradis, un “cer nou şi un pământ nou”.

Singur cu sine însuşi, în faţa lumii împreună cu semenii săi, confruntat cu experienţa relativităţii lucrurilor, a finitudinii sale, a vremelniciei sale şi a morţii, omul mai resimte, chiar şi în epoca noastră hipertehnologizată, prezenţa tainică în el şi în lume a unei alte realităţi, absolute şi veşnice, mai presus de el şi de lume, a unui Ceva sublim sau, mai exact spus, a unui Cineva suprem, a unui Cel ce este, Căruia tot ceea ce este îi datorează miracolul fiinţării.

Problema este dacă în această existenţă măcinată de neant, mai ştim oare să ne mirăm simplu şi curat, cu credinţă, iubire şi smerenie, în faţa minunii existenţei- Pentru că doar o astfel de minunare e capabilă să ne descopere lumea şi pe noi înşine, nu ca simplă natură, ci ca o creaţie, făcându-ne să putem contempla în creaturi, nu doar simple lucruri, ci însăşi slava, înţelepciunea şi iubirea Creatorului. Pentru că cele nevăzute ale Lui – scria Sf. Ap. Pavel – adică veşnica Lui putere şi dumnezeire se văd de la facerea lumii înţelegându-se cu mintea din făpturi. (Romani 1, 20 )

Purtaţi de această sfântă mirare în faţa miracolului fiinţării relative a lumii, susţinute nevăzut de CEL CE ESTE şi fiinţează absolut, credincioşii exclamă aşa cum exclamă creştinii la fiecare dumnezeiască Liturghie:

CRED ÎNTR-UNUL DUMNEZEU, CREATORUL CERULUI ŞI AL PĂMÂNTULUI, AL TUTUROR CELOR VĂZUTE ŞI NEVĂZUTE!

Posibilităţile inteligenţei umane în care, într-un anume fel, se concentrează sau mai degrabă se reflectă chipul lui Dumnezeu, sunt nelimitate: în dublul sens al nelimitării orizontale şi al absenţei de finalitate, căci chipul, care este chemare, poate refuza să fie acest lucru. Participând la cercetarea ştiinţifică cu Numele lui Iisus în inimă, angajându-se în dialog şi colaborând cu oamenii de ştiinţă, ortodocşii, şi toţi creştinii, au datoria de a mărturisi caracterul deopotrivă ireductibil şi inepuizabil al omului şi al inteligenţei uriaşe ale cărei şiroaie străbat universul, o altă inteligenţă, care înscrie în lucruri semnele şi simbolurile transcendenţei. Prezenţa acestei dimensiuni inepuizabile şi a acestei Înţelepciuni face cu putinţă căutarea ştiinţifică şi îi poate corecta devierile. Împotriva unei ştiinţe închise în propria ei mişcare, oamenii spiritualului cheamă la o ştiinţă deschisă, capabilă sa-şi ascută şi orienteze cercetarea, capabilă de asemenea, să-şi stăpânească şi limiteze puterea din respect pentru om şi pentru pământ. Întrebuinţând dincolo de orice simţ al limitelor forţele ce provin din inima creaţiei, pentru prima dată în istorie am dobândit capacitatea de a distruge viaţa umană de pe planetă. Pământul însuşi este ameninţat atât de distrugerea nucleară, cât şi de poluarea mediului înconjurător. În acest context, oamenii ştiinţei şi cei ai credinţei ar putea recunoaşte că au nevoie unii de alţii, unii pentru a explica ce se întâmplă cu pământul nostru, ceilalţi pentru a insufla iubire faţă de creaţia divină, de care oamenii sunt, din ce în ce mai mult, responsabili. Contemplarea slavei lui Dumnezeu ascunsă în fiinţe şi lucruri, de care vorbesc asceţii noştri, trebuie să iasă din chilii şi schituri pentru a inspira luptele ştiinţei, ale culturii, şi a permite cercetării şi tehnicii nu să dezintegreze lucrurile şi să denatureze natura, ci să reintegreze totul în Înţelepciune.