Parohia, spațiu activ al preotului

Parohia, teren de activitate pastorală a preotului

Un rol deosebit în viaţa şi pastoraţia Bisericii îl are parohia ca spaţiu de activitate pas¬toral misionară a preotului sau a preoţilor, atunci când sunt mai mulţi sluji¬tori la o Biserică. Parohia reprezintă în mic ceea ce este Biserica în Mare.

Din momentul hirotoniei şi instalării lui în parohie, preotul desfăşoară activităţi ale vieţii creştine care decurg din harul pe care îl deţine. El nu este numai un delegat al episcopului eparhiot sau al celui care l-a hirotonit, ci este direct răspunzător din acel moment de mântuirea credincioşilor încredinţaţi lui, pentru care are dreptul şi puterea săvârşirii unor lucrări sfinţitoare. Dar, îşi desfăşoară activitatea în strânsă legătură canonică faţă de ierarhul său! Ascultarea canonică se concretizează în pomenirea numelui episcopului său. cu titulatura respectivă, la momentele îndătinate de Biserică din timpul sluj¬belor divine. De asemenea, o altă formă de ascultare, foarte importantă, este şi „supunerea faţă de episcop prin executarea ordinelor şi dispoziţiilor ca¬nonice emise de autoritatea bisericească superioară, pentru bunul mers al ac¬tivităţii pastoral-misionare a Bisericii"6.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române defineşte parohia din punct de vedere administrativ-teritorial: „Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor, cle¬rici şi mireni, de religie creştin-ortodoxă, aşezaţi pe un anume teritoriu şi organizaţi ca unitate administrativă bisericească locală, sub conducerea organelor locale colegiale de exercitare a puterii bise¬riceşti, în frunte cu un preot-paroh". Parohia mai are şi un sens geografic, în funcţie de zona unde este situată: la sat sau oraş; la deal, şes sau la munte, pentru care se impun metode şi căi de pastoraţie adecvate acestor realităţi. Problemele pastoraţiei în aceste medii diferite deosebindu-se substanţial de la o parohie la alta. Viaţa parohială diferă în funcţie ide nivelul de cultură, de starea materială, de tradiţii, de la o zonă la alta. Cel de-al treilea sens al parohiei este şi cel mai impor¬tant pentru misiunea preoţească este cel duhovnicesc, soteriologic. Parohial este astfel, comunitatea sau obştea credincioşilor grupaţi în jurul unuia şi aceluiaşi altar sau biserici, care se împărtăşesc din acelaşi potir.

Aşa cum se afirmă de către liturgiştii din domeniul pastoraţiei biseri¬ceşti, valoarea unei parohii nu se apreciază în funcţie de numărul credincio¬şilor sau după bunurile pe care le posedă, după situarea ei într-o anumită zonă geografică, „ci după nivelul vieţii duhovniceşti care se realizează şi care se trăieşte în ea, după înălţimea conştiinţei de enoriaş, după unitatea şi colaborarea cu preotul (sau cu preoţii) la realizarea marilor acţiuni menite să conducă pe oameni la mântuire".

Conştiinţa de enoriaş se dezvoltă şi se cultivă prin participarea la sluj¬bele cultului divin, şi în mod special la Sfânta Liturghie, prin aducerea daru¬rilor de pâine şi vin la sfântul altar, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, cunoscut fiind că slujbele se săvârşesc pentru popor, iar împărt㬺irea cu Sfintele Taine trebuie să fie darul credincioşilor la Sfânta Liturghie. Ceea ce se înfăptuieşte într-o parohie se realizează şi la nivelul Bisericii noastre întregi. De aceea, forţa şi vitalitatea Bisericii noastre Ortodoxe, de¬pinde de lucrarea şi realizările în domeniul vieţii duhovniceşti, care se des¬făşoară în parohii. Orice acţiune de regenerare, de refacere, de întărire a Bisericii creştine trebuie să înceapă de la parohie. Parohiile sunt organisme vii. şi ca primă consecinţă, Biserica noastră Naţională, care le înglobează pe toate, este o Biserică adevărată.