Predestinația în Islam și Concepția Ortodoxă despre Predestinație

INTRODUCERE

Religia, fiind un fenomen uman, prin însusi acest fapt ea este si un fenomen social, si fenomen lingvistic, si fenomen economic – caci omul nu poate fi conceput în afara limbajului si a vietii colective. Dar ar fi zadarnica încercarea de explicare a religiei printr-una din aceste functiuni fundamentale care definesc, în ultima instanta omul.

Cel care vrea sa cunoasca religia cuiva va trebui sa intre in dialog cu persoana sau cu persoanele respective si sa înteleaga ce cred acesti oameni si de ce se manifesta în felul acesta.

Cunoasterea semenilor nostri ne va oferi mai multe posibilitati în a ne face cunoscut crezul nostru. Aceasta inseamna deschidere pentru dialog si pentru întelegerea a ceea ce crede celalalt si în felul acesta întelegem modul lui de manifestare.

Fiecare cultura si fiecare popor cauta adevarul divin, cântadespre propriile credinte, poseda si ritualuri diverse. Nici o alta convingere nu este mai universala,nici o teorie nu este mai fundamentala decât aceasta: ca viata trebuie sa-si aiba originea într-un Duh sau izvor divin. Este imposibil sa concepem universul fara Dumnezeu si nimeni nu-si poate imagina viata fara El drept cauza creatoare.

„Într-un stadiu incipient islamul se contureaza ca o ideologie cu doctrina reformatoare, cu profunde implicatii la nivel social si spiritual. Anuntarea sa, la început timida, pentru ca apoi sa devina incisiva, inaugureaza o noua era în istoria spiritualitatii umane, datorita categoriilor doctrinare pe care le profesa” . Luat ca un fenomen islamul mosteneste si preia coordonatele de actiune ale marilor imperii care i-au precedat : asiro-babilonian, persan , elin, roman si bizantin. Însa islamul nu trebuie înteles doar ca ideologie a unui imperiu care a zdruncinat din temelii omenirea, fiindca nu poate si nici nu trebuie redus doar la o atare situatie.

De-a lungul veacurilor, islamul devine si un adevarat promoter de cultura si civilizatie , lucrul acesta fiind posibil dupa ce lumea islamica a intrat in matca sa, dobândind o identitate specifica.

„Islamul apare în lume ca ideologie dominata de etnicitate si confesionalism. In perspectiva etnica, scopul islamului a fost realizarea unei strânse coeziuni, a unitatii triburilor de beduini arabi ce se aflau în permanenta disensiune. La promovarea unitatii etnice, un rol important l-a avut insasi limba araba, care a servit, secole de-a rândul, ca element catalizator si unificator” .

Confesionalismul Islamic il sesizam atât în structura doctrinara de tip monoteist cât si în perspectiva universalitatii învataturii pe care o propune. Atât doctrina monoteista cât si universalitatea învataturii merg mâna în mâna, deoarece ele implica necesitatea recunoasterii si acceptarii islamului de catre toate fiintele umane.

„Specificul doctrinar se defineste ca ¬descoperire sau revelatie suprema în Coran (Qur’an)” .

„Islamul este o religie care isi ghideaza credinciosii în toate domenile vietii lor. Este un mod de viata. Islamul reprezinta versiunea moderna a mesajului trimis de Dumnezeu prin intermediul lui Adam, Noe, Ibrahim, Moise si Iisus; islamul a fost transmis omenirii prin intermediul profetului Muhammad. Islamul este modern în sensul ca vine sa completeze învataturile propovaduite de Moise si Iisus. Islamul este o religie ce cauta sa dea sens existentei umane pe pamânt si sa armonizeze relatia acestuia cu divinitatea” .

Religie monoteista, islamul vorbeste despre existenta unui singur Dumnezeu ca origine si creator al lumii. Aceasta este piatra de temelie a islamului, iar întreaga doctrina exprimata în Coran este sintetizata într-un crez sau marturisire de credinta simplificata: „ La ilaha ill’ Allah wa Muhammadum rasul Allah ” adica „ Nu exista Dumnezeu, decât Dumnezeu (Allah) iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu „

Pe plan intelectual, aceasta marturisire afirma existenta unei singure Realitati absolute, iar pe plan religios, a unui singur Dumnezeu (Allah) opus politeismului. Asadar aici este exprimata doctrina despre unitatea divina ( Tawhid ), care, desi nu este specific islamica, fiind întâlnita si în traditiile mozaica si crestina, este dezvoltata spre afirmarea plenara a unui absolutism divin de tip monarhic, a unei Fiinte divine, nu atât în relatia sa cu lumea, cât mai ales în sine însasi, ca entitate suprema, absoluta, si presupune din partea oamenilor necesitatea supunerii neconditionate.