Preotul în Calitatea de Liturghisitor

I. Introducere

Educatia clerului crestin sunt in dependenta de misiunea inalta si divina pe care preotul Bisericii lui Hristos o are de indeplinit. Dupa exemplul Mantuitorului, aceasta misiune este intreita: de a fi propovaduitor al Evangheliei (Ioan XVIII, 37), sfintitor al sufletelor credinciosilor (Ioan, III, 16; VI, 51; XV, 13; Luca XXII, 24; Marcu XIV, 24) si pastor al acestora (Marcu I, 15; Matei XIV, 24; IV, 17; Luca X, 11; XI, 20). Este vorba aici despre o putere duhovniceasca avand ca scop final sa continuie opera de mantuire a credinciosilor si, de aceea, slujirea pe care o indeplineste ierarhia bisericeasca este de origine divina atat prin instituirea, cat si prin exercitarea ei. Misiunea ierarhiei are un caracter de taina, fiind sustinuta continuu de Duhul Sfant. Caci zice Apostolul neamurilor: "Intr-adevar, orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni spre cele ce sunt catre Dumnezeu". (Evrei, V, 1). Autoritatea ierarhiei bisericesti si puterea ei duhovniceasca vin de la Dumnezeu ca un har. De aceea, Apostolul Petru atrage mereu si mereu atentia mai marilor Bisericii, pentru a sublinia faptul ca aceasta comunitate incredintata lor spre a o duce pe calea mantuirii, este a lui Dumnezeu si ca la conducerea ei , de catre El au fost pusi. Dumnezeu este cel care le-a incredintat-o (Petru, V, 2). Preotul este, de aceea, "omul lui Dumnezeu" (I Timotei, VI, 11), prin care opera de mantuire, inceputa de Mantuitorul trebuie sa fie dusa pana la sfarsitul veacurilor. Pentru aceasta sublima slujire, este trimis preotul de Mantuitorul in lume (Ioan, XX, 21), pentru ca aceasta viata sa aiba cat mai multa viata. Preotul este, deci, un "ales" si un "trimis" al Mantuitorului (II Corinteni, V, 10), ca reprezentantul legal al Acestuia si, ca atare, el are plenitudinea puterii de a fi "ispravnicul Tainelor lui Dumnezeu" in lume (I Corinteni, IV, 1) si, aceasta, potrivit asigurarii exprese date de Mantuitorul insusi Sfintilor Apostoli: "Carora veti ierta pacatele, se vor ierta lor si carora le veti tinea, vor fi tinute" (Ioan, XX, 23).

“Din cele citate mai sus, rezulta ca, in virtutea misiunii sale de organ prin care se confirma opera de mantuire a sufletelor credinciosilor, preotia este incarcata cu o raspundere nespus de mare. De aceea, ceea ce situeaza demnitatea preotului pe o treapta asa de inalta in lume, este faptul ca aceasta indeplineste in primul rand, o functiune de propovaduitor al Evangheliei , de liturghisitor si de duhovnic” . Aceste functiuni ii creeaza preotului o stare de intimitate sacrala cu Dumnezeu, a carei sublimitate nimeni n-a infatisat-o mai impresionant decat sfintii Ioan Gura de Aur, Grigore Teologul si Efrem Sirul. Pentru acestia, preotul este vasul ales al lui Dumnezeu si organul prin care El isi revarsa harul si dragostea Sa nesfarsita in lume, pentru mantuirea sufletelor. Infricosat de participarea preotului la sacerdotiul Mantuitorului, la preotia nemuritoare a Acestuia, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: “ Desi preotia se exercita pe pamant, rangul ei face parte din categoria lucrurilor ceresti” , fiindca acest rang i-a fost fixat de Duhul Sfant insusi. Este o maretie fara de seaman pe care Arhiereul cel Mare, Iisus Hristos si Duhul Sfant i-au incredintat-o ierarhiei crestine ca s-o exercite aici in lume. Caci cum se poate gandi altfel despre faptul ca “fapturi care locuiesc pe pamant sunt puse la chivernisirea lucrurilor cerului, la exercitarea unei puteri pe care Dumnezeu n-a dat-o nici ingerilor, nici arhanghelilor... Legatura despre care vorbeste Evanghelia este o legatura ce incatuseaza sufletul si se extinde pana la ceruri: tot ce fac preotii aici jos, Dumnezeu intareste sus; Stapanul confirma sentinta slujitorilor Sai” .

Sfantul Grigorie Teologul il situeaza pe preotul crestin alaturea de ingeri; aceasta, din pricina ca preotul preamareste pe Dumnezeu impreuna cu arhanghelii, atunci cand acesta ia parte la slujirea preoteasca impreuna cu Hristos, la savarsirea Sfintei Liturghii. Purtind pe bratul sau Trupul si Sangele Mantuitorului, preotul se sfinteste pe sine, daca este vrednic; el sfinteste de asemenea pe aceia carora le da Trupul si Sangele Domnului spre impartasire .

De asemenea si Sfantul Efrem Sirul, vorbind despre demnitatea preoteasca, o numeste “minunea mantuitoare” si “ mister infricosat al preotiei, slujba sfanta, sublima, de nepretuit, cu care Hristos, dupa venirea lui pe Pamant, a binevoit sa invredniceasca pe nevrednicele Sale fapturi” . Din aceasta pricina, Sfantul Parinte roaga pe aceia care poarta grija educatiei clerului (episcopatul) cu lacrimi si cu suspine , sa faca acest lucru in asa fel ca acestia sa pastreze cu sfintenie si cu vrednicie tezaurul preotiei.