Procesul integrării vest-europene (1945-1969)

INTRODUCERE

Epoca contemporană este marcată prin apariţia unui şir de organizaţii internaţionale, care au fost cunoscute sub numele de uniunii, asociaţii, comunităţi, instituţii. Aceasta se datorează diverselor şi importantelor mutaţii, care au avut loc în viaţa omenirii. Ele au contribuit în mod concret la soluţionarea diverselor probleme stringente ale societăţii, una din ele fiind realizarea unei Europe unite şi paşnice. La prima vedere s-ar părea că acest fenomen este cu totul nou, dar ideea înfiinţării unor organizaţii, care au contribuit la procesul integrării, este veche şi a apărut în diverse părţi ale lumii.

În Europa ideea a apărut cu scopul evitării războaielor şi asigurării păcii. Prima organizaţie pentru apărarea păcii a luat naştere în anul 1919 – Societatea Naţiunilor, deschisă tuturor statelor din comunitatea internaţională, având un caracter politic.

După al doilea război mondial se creează premise pentru aplicarea în practică a ideii de integrare europeană, unitate şi constituirea comunităţilor europene. Are loc procesul de instituţionalizare a relaţiilor dintre state. Statele care au penetrat în organizaţii, cu scopul soluţionării problemelor, nu şi-au limitat libertatea de acţiune, n-au dorit să devină mai puţin egale sau suverane, decât au fost înainte. Statele Europei au acceptat intrarea lor în comunităţile europene, deoarece erau conştiente de faptul că-şi vor realiza interesele mult mai bine în colaborare unul cu altul.

Integrarea europeană, după cel de-al doilea război mondial, s-a realizat în perioada războiului rece. Datorită acestui fapt, deseori s-a ajuns la divergenţe între cele două superputeri – SUA şi URSS. Lumea contemporană însă impune noi mari cerinţe societăţii, era necesar un pas spre unitatea Europei. Astfel, marile personalităţi ale timpului Winston Churchill, Marshall, Robert Shuman şi Jean Monnet, Henri-Spaak, pun bazele integrării europene. Apar primele comunităţi europene, care şi-au spus cuvântul în acest sens.

În Europa comunitară spectrul de probleme este larg – de la politica socială până la competenţele majore ale statelor. În anii ’50 s-au creat trei comunităţi de state, bazate pe integrarea economică – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică a Energiei Atomice şi Comunitatea Economică Europeană (Piaţa Comună).

Integrarea economică a statelor în aceste comunităţi a avut loc parţial. A predominat elementul supranaţional, ceea ce prevedea restrângerea limitată a unor competenţe ale statelor membre. La constituirea lor au avut loc dezbateri între elementul supranaţional şi interguvernamental, acesta din urmă semnificând că statele cooperează între ele, însă îşi păstrează în totalitate suveranitatea.

Actualitatea temei se reliefează prin interesul pe care îl prezintă astăzi Uniunea Europeană, având un rol decisiv în procesul integrator, care îşi are rădăcini în tratatele constituite încă în anii ’50. Multe obiective din trecut ca: libera circulaţie a persoanelor, remedierea condiţiilor de trai ale popoarelor, realizarea progresului în domeniul economic sunt actuale pentru ţările din sud-estul Europei. În ultimul deceniu ele au intensificat relaţiile cu Uniunea Europeană pentru a fi integrate: Ungaria a fost admisă în Comunitate, Polonia a fost scoasă de pe lista neagră a vizelor, România, Republica Moldova şi alte state suverane sunt în aşteptarea deciziilor de aderare.

Procesul integrării vest-europene este un proces vast, care include multe acţiuni ale statelor membre. În prezenta lucrare, însă, mă voi axa pe principalele evenimente care au avut loc în perioada anilor 1945-1969. Anul 1945 este marcat prin sfârşitul celei de-a doua conflagraţiuni mondiale, considerat în istoriografie “anul zero” pentru reconstrucţia Europei. Perioada de tranziţie se încheie în anul 1969 cu Summit-ul de la Haga, la care s-au pus bazele fundamentale ale viitorului Comunităţii.

Baza izvoristică a lucrării o constituie tratatele, acordurile, notele oficiale ale statelor membre ale Comunităţii Economice Europene, Consiliului de miniştri, Înaltei Autorităţi etc.; discursurile, concepţiile şi declaraţiile marilor demnitari de stat, fondatorilor Europei integre.

George Marin1 oferă un text integral al tratatelor de la Roma, Amsterdam, Maastricht. Tratatul de la Roma, prezentat de autor, nu este unul original, deoarece, pe parcursul scurgerii timpului a fost revizuit. El conţine 240 de articole, grupate, la rândul lor, în secţiuni, capitole, titluri şi părţi. Documentele prezentate dau o informaţie amplă, autentică şi completează cadrul istoric al acestei perioade.