Profetismul Mesianic

Profeţii Vechiului Testament au fost oameni alesi de Dumnezeu în vremuri grele de apostazie şi decădere morală a fiilor lui Israel. Adresându-se “unui popor tare în cerbice” , aceşti oameni inspiraţi au devenit prin acţiunile lor conştiinţele naţiunii iudaice. Mesajul lor profetic, pe lângă caracterul local şi contemporan în care a fost rostit, s-a referit şi la împlinirile viitoare ele planurilor lui Dumnezeu. Aceste profeţii cu privire la viitor îşi au izvorul în contextul istoric în care profeţii au activat (Isaia, VII, 11-14).

În afară de profeţiile referitoare la starea religioasă, morală şi socială a poporului ales şi soarta popoarelor vecine idolatre, profeţii biblici au adus mesajul despre Mesia şi pacea viitoare pe care acesta o va instaura. Planul mântuirii omenirii de sub osânda păcatului strămoşesc, rânduit de Dumnezeu, stă în strânsă legătură cu întruparea lui Mesia. Despre acesta vorbesc aghiografii Vechiului Testament începând de la Moise şi încheind cu ultimul profet scriitor, Maleahi.

Pentru ca oamenii să recunoască şi să înţeleagă această misiune a lui Mesia, Dumnezeu le-a descoperit pe cale supranaturală, prin profeţii Vechiului Testament unele trăsături privind persoana şi lucrarea Lui în lume. Având în vedere acest lucru, putem spune că scrierile Vechiului Testament conţin istoria mântuirii şi aproape toate cărţile canonice vechi-testamentare vorbesc în sens profetic de venirea în lume a lui Mesia, care va întemeia o împărăţie dominată de bunuri materiale şi spirituale.

Ideea mesianică la profeţii biblici formează temelia religioasă, morală şi socială din perioada de pregătire a poporului ales, în special, şi a omenirii, în general, de la căderea lui Adam în păcat şi până la întruparea lui Iisus Hristos. În jurul acestei idei mesianice sunt canalizate toate descoperirile vechi-testamentare, care alcătuiesc prima parte din iconomia mânturii, sau perioada pregătitoare de la căderea primilor oameni şi până la venirea lui Iisus Hristos, când se împlinesc toate cele profeţite în persoana Sa.

Ideea mesianică traversează ca “un fir roşu” scrierile profetice şi îşi are originea de la Dumnezeu, deoarece profeţii n-au vorbit în numele lor când s-au referit la persoana şi lucrarea lui Mesia în lume. Ea, s-a păstrat în puritatea ei pe calea revelaţiei supranaturale, de aceea mesianismul la profeţii biblici capătă o certă originalitate, care nu se poate identifica cu nici o concepţie religioasă păgână (persană, babiloniană, egipteană, greacă, romană) despre mântuire. De aceea se poate spune că la profeţii biblici, ideea mesianică are rol de pregătire a conştiinţei şi cunoaşterii religioase, de iluminare şi conducere spre Hristos. În acest sens profetismul este preludiul adevăratei cunoaşteri a Logosului

În Vechiul Testament toate textele care vorbesc despre persoana şi lucrarea lui Mesia poartă numele de profeţii mesianice. Urmărind şirul profeţiilor profeţilor, observăm că ideea mesianică cunoaşte o dezvoltare legată strâns de revelaţia divină şi se conturează foarte mult după ce Dumnezeu a ales pe patriarhul Avraam, în virtutea credincioşiei sale, din seminţia căruia se va naşte poporul lui Israel. Acest popor a fost chemat de Iahve să păstreze curată credinţa în Unicul şi adevăratul Creator al lumii. Cu acest popor, Dumnezeu va încheia legământ pe muntele Sinai prin mijlocirea proorocului Moise, ca să asculte de poruncile Sale şi din sânul său va alege prooroci care să vorbească poporului nu numai de împlinirea Legii, ci şi despre venirea lui Mesia în lume.

Profeţii Vechiului Testament au inaugurat o nouă fază în dezvoltarea învăţăturii privind persoana şi lucrarea lui Mesia care se va naşte dintr-un neam ales, dintr-o anume seminţie şi familie

Făgăduinţa lui Mesia este anuţată de Dumnezeu imediat după căderea strămoşilor în păcat Prima profeţie mesianică s-a numit “Protoevanghelie” şi are în vedere naşterea lui Mesia dintr-o urmaşă a Evei: “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere III, 15). Prin conţinutul acestei profeţii, Dumnezeu arată primilor oamani şi urmaşilor lor că lupta dintre ei şi diavol nu va fi fără izbândă ci încununată de victorie atunci când se va întrupa Mesia.