Profilul misionar al Sfantului Niceta de Remesiana

I. Introducere

1. Misiunea creştină în secolele IV – V

Misiunea creştină este trimiterea Bisericii în lume în vederea universalizării Evangheliei şi a integrării oamenilor în împărăţia lui Dumnezeu , întemeiată prin luarea mântuitoare a lui Isus Hristos inaugurată ca anticipare a ei în Biserică prin pogorârea Duhului Sfânt. Misiunea creştină este acea activitate în care se creşte lucrarea lui Dumnezeu şi a omului , după măsura proprie fiecăruia , activitate prin care Dumnezeu trezeşte şi cheamă creatura căzută la mântuirea şi desăvârşirea ei în Hristos.

Coordonatele esenţiale ale misiunii creştine , conform marii porunci misionare de la sfârşitul Evangheliei de la Matei (28,19-20) sunt: evanghelizarea :”mergeţi şi învăţaţi toate neamurile ”, încorporarea sacramentală în trupul eclesial al lui Hristos , în care participăm la viaţă de comunicare a Sfintei Treimi: „botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” şi îndemnul de a stărui în dreaptă credinţă , în sfinţenie, mărturie şi slujire: „învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă ”.

Scopul trimiterii şi al misiunii lui Isus Hristos şi a Duhului Sfânt în lumea care se perpetuează în misiunea Apostolilor şi a Bisericii constă în recapitularea şi unirea întregii creaţii în trupul lui Hristos. Biserica , prin unitatea credinţei , prin Sfintele Taine şi prin creşterea în viaţă în Hristos.

Sfântul Niceta de Remesiana a trăit într-o perioadă de mari frământări ale Bisericii creştine : secolul al IV-lea şi începutul secolului al V-lea.

Era perioada post –niceană când Biserica prin conducătorii ei , se „luptă” încă cu partida ariană care promova acum erezia pnevmatomahă . Era „epoca de aur” a Bisericii creştine ,cum o numesc unii teologi , care au scris tratatele memoriale de apărare a Bisericii în potriva ereziilor autori precum sfântul Vasile cel Mare, sfântul Grigore de Nyssa , sfântul Griogore de Nazianz , şi apoi sfântul Ioan Gură de Aur.

În acest context misiunea bisericii s-a angajat în 2 mari direcţii: misiunea „ad extra” sau externă , propovăduirea Evangheliei în vederea convertirii popoarelor şi misiunea „ad intra” , sau internă, prin care Biserica s-a preocupat de cei botezaţi , organizând viaţa internă , liturgică şi socială comunităţii creştine . Astfel Biserica apare atât ca o comunitate euharistă – poporul lui Dumnezeu deja răscumpărat , care se adună să comemoreze Paştele lui Dumnezeu din istoria mântuirii, trăind o viaţă nouă în Duhul Sfânt – cât şi ca o comunitate apostolică misionară care are conştiinţa unei trimiteri speciale la cei necredincioşi.

2. Sfântul Niceta de Remesiana, exponent al misiunii creştine din timpul său.

Desfăşurându-şi activitatea în a doua jumătate a secolului al V-lea

,într-un ‚ţinut aşezat la hotarele dintre două culturi: greacă şi latină, sfântul Niceta de Remesiana, prin aşezarea scaunului său episcopal , prin cultura sa , prin entuziasmul lui de misionar şi prin grija deosebită faţă de păstoriţii săi de a-i întări în credinţa cea adevărată şi de a-i apăra de învăţăturile eretice şi de practicile păgâneşti , se încadrează între figurile de seamă ale Bisericii din vremea sa.

Scrierile sale în înfăţişează nu numai ca pe un erudit dar şi ca pe un adevărat păstor cu dragoste caldă faţă de fii săi sufleteşti. Prin lectura sa vastă, el fac legătura atât cu Orientul, cât şi cu Occidentul. Operele sale, cu profil catehetic , se inspiră din Sfântul Vasile cel Mare , Sfântul Chiril al Ierusalimului , sfântul Grigore de Nazianz, sfântul Grigore Taumaturgul şi sfântul Ciprian . La rândul său , sfântul Niceta de Remesiana a inspirat pe Martin de Braga (+580), a cărui activitate s-a desfăşurat în nordul Portugaliei.2

Sfântul Niceta culege învăţătura sa din sfânta Scriptură care este pentru el izvorul proaspăt al învăţăturii de credinţă, precum şi din sfânta Tradiţie, autoritatea Sinodului ecumenic de la Niceea şi autoritatea Părinţilor Bisericii care au formulat doctrina cea adevărată , întemeiaţi fiind , la rândul lor, pe sfânta Scriptură.

Sfântul Niceta de Remesiana se înscrie printre cei mai destoinici apărători ai Bisericii împotriva anarhismului şi macedonianismului şi superstiţiei păgâne , infiltrată uneori în credinţa creştină.

Tratatul „Despre Sfântul Duh ”alcătuit pentru „luminarea minţii”3, pentru cei care erau amăgiţi de mecedonieni sau de partizanii acestora, este o contribuţie însemnată la misiunea internă a Bisericii , la efortul comun al Părinţilor de a lămuri masele de credincioşi de toate categoriile , asupra persoanei a treia a Dumnezeirii şi a rolului său proniator în Biserică. Sfântul Duh oferă libertate şi sfinţenie, creează şi dă viaţă , cunoaşte toate din veci şi descoperă, este pretutindeni şi umple toată lumea , este Mângâietorul tuturor , este bun, drept, iartă păcatele şi aduce unitatea în Biserică.

Sfântul Duh îmbrăţişează cu aceeaşi dragoste dumnezeiască toată lumea, spune sfântul Niceta , îndreptând-o spre iubirea lui Dumnezeu şi spre libertatea harică. El a fost prezent la facerea lumii , a vorbit prin profeţi , a sfinţit pântecele fecioarei din care s-a întrupat cuvântul , din plinătatea lui au primit sfinţii Apostoli ”har peste har”5 , este prevăzut în lume ca Duhul infierii, izvorul sfinţeniei, lumina sufletelor şi împărăţia darurilor; înnoieşte firea cea sădită de Dumnezeu; lucrează veşnicia prin Taina Sfântă a Botezului6 Aşadar , prin prezenţa sa în Biserică sfântul duh împlineşte unul din scopurile misiunii creştine : de a aduna pe creştini într-o singură închinare a Treimii , de la începutul lumii până la sfârşit şi până la marginile pământului după cuvântul Scripturii :”Duhul lui Dumnezeu a umplut pământul”7.